N-am vrut sa scriu treaba asta ieri si oricum n-aveam de gand s-o fac, insa e o idee de care ar trebui sa tinem cont vis-a-vis de istoria noastra recenta.
Romania n-a fost vreo putere mondiala si nici un jucator suficient de important incat sa aiba un cuvant de spus in cadrul unui context international dificil, insa aproape de fiecare data a facut aliante si compromisuri cu scopul de a garanta pe cat de mult posibil integritatea teritoriala si unitatea nationala.
S-au luat decizii proaste si s-au luat decizii bune, dar asta e lumea in care traim si e aproape imposibil pentru un factor de decizie sa anticipeze deznodamantul cu exactitate. Chiar si asa e demn de luat in calcul faptul ca Romania a fost atat in barca celor invinsi cat si in cea a invingatorilor de-a lungul timpului ceea ce confirma faptul ca au existat si oameni destepti care au profitat si au exploatat la maxim conjunctura istorica in care se aflau.
Numai ca astfel de decizii, indiferent de cum au fost ele nu au fost luate niciodata de majoritatea populatiei si aproape deloc in unanimitate.
Daca e sa vorbim strict de istoria recenta as putea spune ca de la 1948 si pana la revolutia din 1989 protagonismul a apartinut unor grupuri mici de oameni, extrem de omogene care au reusit fara prea mult ajutor sa rastoare singuri un car foarte mare.
Desigur, din rationamentul asta putem exclude ascensiunea comunistilor care au fost ajutati, la propriu, de catre URSS si evident de prezenta Armatei Rosii pe teritoriul Romaniei.
Ma gandeam la aspectul asta ieri, citind diverse opinii pro sau contra, si mi-am dat seama ca cine vrea sa schimbe Romania in mai bine nu are nevoie de-o majoritate ci doar de parghii si de context, numai ca unica problema cu care se confrunta generatia actuala e lipsa unui lider. Toate schimbarile anterioare s-au produs dupa ce grupurile omogene s-au consolidat in spatele unui lider veritabil si fix asta lipseste in ziua de azi oricarui demers de a schimba din temelii clasa politica si, de ce nu, societatea romaneasca.
