Cateva condamnari fac cat 24 de ani de revolutie

10052_10200669163930749_362942165_n

10052_10200669163930749_362942165_nIn 1989 in ultimele doua saptamani ale lunii decembrie in marea parte a tarii a avut loc revolutia impotriva comunismului si a ceea ce reprezenta el. Doar la Bucuresti lucrurile au stat altfel fiindca acolo revolutia se desfasura impotriva lui Ceausescu si devenea de fapt o lovitura de stat mascata in revolutie si din pacate la acea vreme vinovati de „comunism” si de tot ceea ce insemna el au fost gasiti doar sotii Ceausescu.

Procesul s-a desfasurat rapid si a fost atipic unui proces concret si just fiindca scopul initial era eliminarea sotiilor Ceausescu si nu judecarea si condamnarea comunistilor fiindca pe langa sotii Ceausescu vinovati de situatia din tara si de halul in care a ajuns tara erau si cei care la Bucuresti pozau in „eliberatori” si „salvatori”.

Astfel in 1990 cei care ravneau de fapt la puterea detinuta de Ceausescu si-au atins scopul ajutati fiind de adevaratele revolutii ce au avut loc independent cu precadere in Ardeal. Totusi fiindca pentru o foarte mare parte a tarii (plebea nu cei ce erau cu functii la partid) comunismul sau orice alta forma de socialism mascat in comunism nu era un lucru acceptabil si putea provoca o noua revolutie, cei care au luat la vremea aceea puterea, mandrii membri ai FSN au intitulat Romania ca fiind „republica democrata” si au dat „puterea” poporului folosind constitutia din 1991 in acest sens.

Evident ca prin un astfel de demers n-au facut decat sa creeze o iluzie de democratie asemeni cum unui animal de la zoo i se mareste cusca si i se da mancare mai buna, iar el se crede cel putin pentru o vreme „liber”.

Adevarata situatie a puterii in Romania s-a vazut inca de la alegerile din 1992 cand desi scena politica era fragmentata in atat de multe partide incat buletinele de vot au fost adevarate enciclopedii politice, invingator cu o majoritate „covarsitoare” a iesit Iliescu si al sau PDSR. Rezultatul acelor alegeri a fost primul semn ca Romania luase o directie gresita si ca revolutia din 1989 se terminase doar fizic nu si ideologic.

La acea vreme era cat se poate de evident pentru multi ca Romania avea un drum mult mai lung de parcurs pentru a cunoaste democratia in adevaratul sens al cuvantului si pentru a scapa de comunism. Cu ceva vreme inainte sa moara Silviu Brucan facea o profetie prin care estima ca Romaniei o sa-i trebuiasca 20 de ani pentru acest lucru. S-a inselat partial fiindca Romaniei i-a trebuit 20 de ani sa inteleaga ce se intampla de fapt si alti 4 ca sa inceapa sa se descotoroseasca de comunisti. Probabil c-o sa mai fie nevoie de inca 10 in care sa putem respira aer „pur” in Romania, aer fara miros de comunism.

Condamnarile din ultimele luni nu dovedesc decat faptul ca revolutia nu s-a terminat. O ducem cu totii in suflet si consideram fiecare achitare o infrangere, iar fiecare condamnare o victorie.

In ultimii ani ne-am castigat drepturi pana de curand ingradite cum ar fi dreptul la libera exprimare si cel mai important am re-castigat curajul de a ne intoarce impotriva celor care incearca sa ne fure democratia fie ca vorbim de un banal consiliu local sau chiar de parlament.

Au trecut si alte tari prin asta, la ei cetatenii au fost mai determinati sa-si invinga adversarii si au reusit mai repede. La noi n-a fost sa fie asa, insa noi am avut ocazia sa beneficiem din plin de spatiul virtual care ca o mana cereasca ne-a unit impotriva lor. Am castigat batalii importante in mai putin de un an cu sprijinul elitelor intelectuale, elite care par sa-si fi regasit identitatea si rolul in societate si oricat de greu ar parea pentru comunistii ce inca ne conduc nu mai e cale de intoarcere fiindca NATO si UE n-au gresit cand ne-au acceptat ca membri ci au stiu clar ce fac. Prin libertatea de migrare care au oferit-o au ajutat societatea romaneasca sa inteleaga prin cei plecati pe afara cum sta treaba in Europa, ce inseamna democratia, ce inseamna justitia si ce inseamna ca poporul sa aiba puterea si astfel au reusit sa deschida ochii si celor care au ignorat realitatea sau s-au complacut cu comunistii.

Revolutia continua si azi si va continua si in anii ce vor urma, iar daca nu va reusi justitia sa ne scape de comunisti mai repede sunt mari sanse ca moartea sa-si ia inainte tributul ca doar n-or trai vesnic…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *