A trecut deja un an de cand multi traiau cu frica de faptul ca pe 21 decembrie 2012, ziua solstitiului de iarna, va veni sfarsitul lumii.
Prin ziare, pe bloguri si la TV mult mai multi debitau aproape psihotic teorii privind felul in care va veni sfarsitul lumii. Industria filmului de la Hollywood facuse deja bani grei cu productii care mai de care mai proaste privind acest subiect. Si totusi ziua de 21 septembrie 2012 a fost o zi linistita fara prea multe evenimente pe plan national sau international. A fost o zi in care soarele a rasarit si a luminat puternic amintindu-ne inca odata ca nu stim deocamdata nici de unde venim si nici incotro ne indreptam ci traim cu iluzia ca stim.
La un an de cand profetiile nedatate ale babei Vanga sau cele ale lui Nostradamus, intens investigate si interpretate de eruditii de la Vatican (acei oameni ce cred doar in Biblie, dar nu se sfiesc sa studieze si sa interpreteze scrierile contradictorii) au fost combatute de realitate constat faptul ca exista destui care inca mai cred in carti scrise cu mii sau sute de ani in urma si pe deasupra mai si cred in faptul ca acele scrieri reflecta viitorul si nu trecutul.
Oricine are cunostinte minime de istorie stie faptul ca omenirea a trecut printr-o gramada de mini apocalipse de-a lungul timpului si ca in ciuda decimarii populatiei in anumite zone specia s-a perpetuat si s-a dezvoltat. Toate aceste mini apocalipse n-au reprezentat decat o selectie naturala riguroasa care a dus la dezvoltarea intensa si imediata a fiintei umane fiindca la asta se rezuma procesul de evolutie.
Astfel la un an de la sfarsitul lumii ma bucur de faptul ca si eu personal am evoluat de la statutul de holtei la cel de barbat insurat, ca pe plan profesional am avut ocazia sa realizez si sa invat mult mai multe si de ce nu ca am regasit inspiratia de a scrie mai des pe aici.