Discriminati pe afara discriminam la noi acasa

Sunt convins ca articolul acesta ia prin surprindere pe multa lume, iar abordarea subiectului o sa fie mult mai surprinzatoare poate decat articolul in sine.

Intentionez sa vorbesc despre tigani, acea majoritate minoritara, acei discriminati in Romania care dupa opinia multora sunt responsabili de imaginea Romaniei in afara.

Dupa cum unii dintre dumneavoastra stiu deja, sunt plecat de aproape 2 ani din tara. Am plecat intr-o perioada de incertitudine economica in intreaga lume intr-un loc cu o incertitudine si un risc economic mult mai mare decat in Romania.

Experientele traite in ultimii ani aici, precum si abordarea discriminarii in afara tarii m-au facut sa trec peste prejudecatile tipic romanesti.

Spre deosebire de majoritatea romanilor care au plecat in Spania eu m-am decis sa ma stabilesc in Palma de Mallorca, asta desi e mai greu de ajuns cu avionul, uneori e nevoie de escala si sunt mai scumpe biletele, iar daca vrei sa pleci cu masina mai trebuie sa scoti din buzunar si bani de ferry si sa mergi 6-8 ore pe mare cu barca. Si totusi nu pot sa o consider o alegere gresita.

In perioada petrecuta aici am observat ca cel putin aici in insula nu exista notiunea de minoritate, asta desi insula in sine e un mix de minoritati, incepand cu sudamericani din diverse tari, africani de pe coasta nordica a Africii, europeni ca noi, mai mult sau mai putin integrati in UE, dar si asiatici si americani.

Desi suntem romani intr-o Spanie terorizata de romani, pana acuma nu am cunoscut discriminarea, indiferent ca am discutat cu cineva pe strada, ca am fost la un functionar public sa cerem niste acte sau ca am incercat vreo afacere cu vreun bastinas.

Si totusi la noi in Romania se discrimineaza, ba mai mult chiar romanii intorsi din tari straine, unde situatia e complet diferita discrimineaza. In mod ironic ne simtim ofensati atunci cand o mana de olandezi fac un site “discriminatoriu” la adresa noastra.

Dar sa trecem la subiect si sa lamurim oarecum problema discriminarii in Romania.

Cei care stau in Sibiu cunosc deja istoria familiei Cioaba, mai ales ca batranul Cioaba s-a autointitulat regele tiganilor si prin diverse eforturi a incercat sa puna tiganimea pe harta. Sper ca nu sunteti suparati pe faptul ca folosesc termenul de tigan, insa cuvantul rrom a fost introdus de cativa politicieni doritori de voturi si nimic mai mult.

Inca de mic copil am crescut printre tigani, fie la bunici, fie la scoala, fie pe strada. Si inca de mic am invatat ca discriminarea se invata acasa, la scoala, la doctor, de fapt cam peste tot in Romania. Nu trebuie sa ai o inteligenta extraordinara sa vezi cum romanii discrimineaze tiganii la inscrierile de la gradinite, apoi la scoli, in spitale, la ghisee si cel mai important la angajare.

Din punct de vedere psihologic, discriminarea asta, si repulsia societatii romanesti fata de tigani duce la marginalizarea lor si implicit la “salbaticirea” lor. Nu cred ca ar trebui sa reprezinte o curiozitate faptul ca un tigan fara scoala si servici te fura fiindca de multe ori  nu are ce manca. Si totusi romanii ignora situatia asta si se multumesc sa conchida ca de fapt “pe afara” sunt tigani aia care ne fac de rusine.

Ei bine dupa doi ani petrecuti “pe afara” pot sa spun ca majoritatea celor care ne fac de rusine au trecuta in buletin alta etnie decat tiganii, iar orice comentariu si exemplu de-al vostru, a celor care stati in fata zero teveului e de prisos.

Si totusi va intrebati unde vreau sa ajung, ei bine articolul asta are un singur subiect si anume ipocrizia romanilor fata de tigani. E suficient sa cititi comentariile articolelor referitoare la fapte bune facute de comunitatea tiganeasca din Sibiu ca sa intelegeti ce voiam sa spun de fapt. Doua dintre ele le gasiti aici si aici.

Nu vreau sa comentez mai departe fiindca paradoxul dintre continutul articolului si comentarii vorbeste de la sine, insa vreau doar sa atrag atentia ca atat timp cat noi ne comportam intr-un astfel de mod la noi in tara, iar editorii tolereaza astfel de comentarii discriminatorii, n-ar cam trebui sa ne plangem noi despre ce ne fac olandezii pe site-uri fiindca nu devenim decat niste curve.

Tiganii, spre deosebire de romani sunt o etnie cu prea multa identitate, ei sunt mandrii de obiceiurile si traditiile lor, sunt mandrii de mestesugurile si istoria lor si, spre deosebire de romani ajung la marginea societatii romanesti fiindca sunt trimisi acolo, iar in afara tarii nu pot face mai mult decat ce au invatat in tara.

Din pacate, toata povestea asta nu arata Romania decat ca pe o nava in deriva, nava in care marinarii lucreaza haotic iar sobolanii se reorganizeaza pentru un nou asalt.

Căutări: