UE a murit, trăiască UE.
Azi, mai mult ca oricând am certitudinea că UE agonizează și trage să moară. E mult prea târziu pentru ca UE să mai fie salvată de la implozie.
De ce spun asta?
Ei bine am să vă dau o serie de exemple.
În primul rând pentru că orice achiziție din afara UE e dezavantajoasă pentru cetățenii UE. Vrei să cumperi o Tesla model 3 care în SUA costă $35000? Nicio problemă, în UE o să te coste 47000 de euro. Vrei să cumperi o carte publicată în SUA care costă $18? Nicio problemă, o găsești pe Amazon în UE la 27 de euro.
Și nu e fiindcă importatorul sau distribuitorul se lăcomește ci pentru că UE n-are niciun interes să incheie schimburi comerciale avantajoase cât timp poate să profite de pe urma taxelor vamale și a TVA-ului.
Desigur, treaba asta nu e ceva nou. O știu de ani buni de când a comandat vecina ceva de prin China ce costa vreo 300 de euro (transport inclus) și pentru care DHL ne-a înmânat o factură de 170 de euro la livrare pentru taxe vamale și TVA.
Asta e o problemă pe care o sesizează tot mai multă lume pentru simplul fapt că pe zi ce trece tot mai mulți caută să cumpere online și de multe ori se orientează spre produse care nu se găsesc în țara de origine și care ajung să coste aproape dublu doar datorită taxelor absurde percepute de UE în lipsa unor acorduri comerciale avantajoase pentru proprii cetățeni.
Apoi mai e problema birocrației. Cookie Law și GDPR-ul fiind doar două exemple în acest sens. UE a reușit performanța de a muta birocrația din offline în online din pix.
Anul trecut când am făcut primul site post-GDPR mi-a trimis clientul un PDF pe care l-a primit de la firma de consultanță legală cu vreo 260 de pagini care conțineau procedurile de urmat. Desigur nu erau toate pentru web, eu aveam vreo 60 de pagini doar, restul erau pentru angajați, colaboratori, puncte de lucru, clienți etc.
Și nu e doar la firme ci și la alte servicii. De fiecare dată când merg la doctor, fie el și dentist e musai să citesc o țidulă și să o semnez. Nu se poate altfel. Sunt clinici cu mii de pacienți zilnic și care tipăresc și stochează tone de maculatură lunar pentru a respecta normele impuse de GDPR. În mod ironic, toate astea presupun, pe lângă costuri mai mari și o creștere a nivelului de poluare. Ori UE se bate cu pumnul în piept că face tot ce-i stă în putință să reducă poluarea. Am râs.
Evident, când vine vorba de birocrație UE nu se dezice de practicile învechite și absurde. De curând niște cunoscuți au înființat o firmă pentru a oferi o serie de servicii și ca să dea drumul la treabă au nevoie de niște mașinării produse în UE. Nu sunt nevoiți să le comande din celălalt capăt al continentului ci din țara vecină, Portugalia.
Cînd să facă comanda pentru respectivele mașinării li s-a cerut număr de TVA intracomunitar și cum firma era nou înființată n-aveau așa că l-au cerut făcând o solicitare online. Puteau să comande și fără numărul respectiv, dar făcând asta pierdeau o sumă consistentă în favoarea statului.
A trecut o săptămână, au trecut două și n-au primit încă niciun răspuns. În tot acest timp câteva zeci de mii de euro stau blocați în bănci, un client nu poate să-și achite marfa comandată, iar furnizorul stă cu ea pe stoc și ambii speră să se termine mai repede calvarul. De asemenea, alți colaboratori, precum subsemnatul nu poate să-și facă treaba în lipsa respectivelor mașinării.
Azi m-am întâlnit cu un prieten care întâmplător gestionează departamentul contabil al unui grup de firme și i-am povestit întâmplarea, iar omul și-a întrebat un coleg apropo de subiect.
Colegul i-a răspuns că de când s-a schimbat sistemul și totul s-a centralizat și monopolizat la nivel de UE, a avut loc un schimb de paradigmă pentru că în ziua de azi numărul de TVA intracomunitar îl primești în funcție de activitatea pe care o desfășori. Totul e discreționar. Poți să-l primești după câteva ore de la solicitare, sau poți să-l primești după câteva săptămâni de așteptare. Sau, mai rău, să nu-l primești deloc.
Și asta nu se întâmplă pentru că ar exista vreun nomenclator sau vreun criteriu oficial ci pentru că niște unii au decis ca libertatea exercitării unei activități comerciale e musai să depindă de pixul unora.
Datorită acestui fapt, negoțul în interiorul UE, pe piața liberă a ajuns mai complicat și mai costisitor decât pe vremea când nu exista piața liberă.
Dar asta nu e tot pentru că cel mai elocvent exemplu e relaționat cu o decizie care lovește fix în ăia care și-au pus cu adevărat speranța în UE și anume în clasa muncitoare.
În urmă cu vreo doi ani CE a adoptat o rezoluție la modul dictatorial. N-a dat libertate statelor să facă dezbateri publice sau studii de impact și nici n-a făcut la rândul său vreun studiu de impact.
Luna trecută, rezoluția respectivă a intrat în vigoare la nivel de UE și a obligat toate firmele să folosească un sistem de pontaj prin care să se contorizeze intervalul orar în care lucrează fiecare angajat.
Toți patronii cu care am vorbit pe subiect, sau mai zis care mi-au vorbit pe subiect, mi-au spus că preferă să dea afară oameni sau să le reducă din ore decât să le plătească angajaților bani în plus.
Raționamenul e simplu. Până de curând firmele erau obligate să declare numărul de ore lucrate de fiecare angajat și să plătească angajatului salariu conform cu numărul de ore lucrate, dar nu erau obligate să declare și intervalul orar în care se lucrau orele respective.
Cum, prin lege, unele ore costă mai mult decât altele (ore suplimentare, ore lucrate noaptea sau de sărbători legale) prin noua lege patronii ajung să plătească și de patru ori mai mult. Odată pentru că angajatul e obligat să primească de două ori mai mulți bani pentru o oră lucrată într-un interval orar special și odată pentru că și statul ia de două ori mai mulți bani sub conceptul diverselor taxe pe muncă. Evident, noua reglementare n-avea un interes direct de a-i face un bine angajatului ci de a spori încasările la stat pentru a compensa paguba produsă la bugetul consolidat de către sacul fără fund numit asigurări sociale.
Prima dată când am auzit că patronii preferă să dea oameni afară am fost puțin sceptic.
Apoi, în ziua cu votările, la market-ul din sat un prieten mă abordează să mă întrebe dacă merg la vot. Îi spun că-mi doresc să merg și la cel spaniol și la cel românesc, dar că nu știu dacă am să ajung la ambele sau dacă am să pot vota la ambele, mai ales pentru că intenționam să merg după ce termin programul de lucru. Da… muncesc duminica și nu, nu mă plătește patronul dublu pentru că în cazul meu se aplică alte reguli. Slavă domnului…
În discuție se bagă de îndată vânzătoarea de la market care ne spune destul de hotărâtă că abia așteaptă să termine programul de lucru ca să meargă la vot. N-a mai fost până acum, nu intenționa să meargă, dar tocmai aflase că în loc de 48 de ore pe săptămână o să lucreze doar 30 pentru că patronul în loc să dea pe cineva afară preferă să reducă programul tuturor și să echilibreze munca, reducând de altfel și programul magazinului și eliminând orele moarte în care ținea un om pe statul de plată și îi plătea două ore în plus ca să vândă o gumă sau un pet de bere și să facă profit zero.
Fata ne-a povestit destul de supărată faptul că după reducerea asta de program rămâne în mână cu vreo 800 de euro și pierde aproape 600. Cu ăia 800 nici n-are cum să ajungă la sfărșitul lunii plătind și chirie și întreținere și să-și țină și copilul la creșă. Nu știa cu ce bani o să plătească creșa pentru luna ce tocmai se încheia și nici n-avea vreo alternativă viabilă.
Dar știa cine-i de vină pentru treaba asta.
Mai e și treaba aia cu refugiații și cu cotele de refugiați precum și multe alte aspecte despre care aș putea să scriu la nesfârșit.
Sunt sigur c-or să vină doi trei papagali și or s-o dea pe aia cu propaganda rusească. Numai că dacă n-ar exista o nemulțumire clară și evidentă la nivel de UE propaganda aia rusească nu prea ar avea ce exploata.
În ritmul ăsta, implozia la nivel de UE e chestiune de timp mai ales dacă ținem cont de faptul că pe zi ce trece UE dovedește că a devenit pentru unii mumă și pentru alții ciumă cum obișnuiau să zică bătânii noștri.
Să-i fie țărâna ușoră…
