Doua despre tehnologie

Home appliances. Gas cooker, tv cinema, refrigerator air conditi

Azi vreau sa abordez doua subiecte despre tehnologie, pe principiul una calda, alta rece si am sa incep cu aia rece.

Vrem case smart, dar nu le facem accesibile

Ieri vazusem pe la Marius pe Facebook o postare despre becuri dinalea smart, cu led si WiFi care pot sa fie controlate de pe telefoane. El daduse niste linkuri catre becuri TP Link si am intrat de curios sa vad daca sunt mai ieftine decat cele Philips cu care am cochetat si eu la un moment dat fiindca de cand cu Alexa ma gandeam sa automatizez si iluminatul de prin casa (desi am si cate trei intrerupatoare pentru acelasi bec pozitionate strategic).

Numai ca un astfel de bec costa de regula intre 30 si 50 de euro ceea ce le cam face prohibitive. Ma uitam ieri pe Amazon la un kit de Philips Hue ce costa 199 de euro si are trei becuri incluse. Ori mie imi trebuie vreo 16 astfel de becuri si probabil doua kituri diferite din moment ce etajele sunt separate si semnalul WiFi de jos nu ajunge chiar peste tot. Un bec individual e 60 de euro (ma rog, 59,95) si pe langa cele doua kituri mi-ar trebui 10 becuri individuale. Adica 398 de euro pentru kituri si 599,5 euro pentru becuri. In total 997,5. Putin sub 1000 de euro doar ca sa automatizez iluminatul din casa si sa inlocuiesc totul cu becuri led. Despre restul de becuri pe care le mai am prin casa la veioze sau oglinzile de la baie nu mai vorbesc, si alea presupun vreo 300 de euro la randul lor.

Si problema poate ca nu ar sta in costul prohibitiv al unor astfel de becuri, cost care le transforma dintr-o inovatie utila intr-o aroganta inutila, ci durata de viata. Un bec dinasta smart n-are o durata de viata cu mult peste unul conventional cu led care costa 6 euro, adica de 10 ori mai putin si astfel amortizarea totala a costului pare practic imposibila. Nici nu consuma mai putin curent decat unul conventional ci dimpotriva s-ar putea sa consume ceva mai mult datorita sistemului WiFi, deci e posibil sa fie ceva mai costisitor.

A doua chestie pe care am remarcat-o tot ieri e o masina de spalat cu doua cuve. E logic si lesne de inteles ca de multe ori nu e nevoie sa umplii cuva la masina de spalat si nici n-ai cu ce sa o umplii, insa la fiecare spalare se consuma aceeasi cantitate de apa si detergent si acelasi volum de electricitate. O masina cu doua cuve rezolva problema asta pentru ca practic permite utilizarea cuvelor individual si astfel economisirea de resurse. Problema e ca o astfel de masina costa 1699 euro, adica de vreo 10 ori mai mult decat o masina de spalat banala (in Romania e chiar mai scumpa si se gaseste doar la producator).

Si in cazul asta problema e ca nu vorbim vorba de o economie facuta printr-o investitie in avans deoarece si masina asta de spalat are tot doi ani garantie ca si cele clasice, doi ani in care cu greu ar putea cineva sa recupereze 1500 de euro facand economie la detergent, apa si electricitate.

N-am date exacte si nu stiu daca asta e rezultatul unor costuri mari de productie sau doar rezultatul lacomiei producatorilor. As paria mai degraba pe prima varianta si nu prea inteleg de ce se bat guvernele cu pumnul in piept ca vor sa salveze planeta cand nu ofera si in domeniul asta niste facilitati (gen scutiri de impozite si taxe cum fac deja la masinile electrice) pentru ca oamenii sa poata sa-si permita si sa vrea intr-adevar sa treca la o tehnologie mult mai prietenoasa cu mediul inconjurator.

Inovatia e buna atunci cand e accesibila

Nu stiu cum sunt ceilalti barbati, insa eu uram sa ma barbieresc. De-a lungul timpului am schimbat o gramada de aparate de barbierit si niciunul nu mi s-a parut comod. Si nu e vorba despre taieturi pentru ca rareori se intampla sa ma tai ci despre senzatia aia pe care o ai cand treci lama peste barba si mustata ce au crescut mai mult de 3-4 zile. Desigur, s-ar putea sa fiu eu mai sensibil de felul meu…

Ce vreau sa zic e ca de-a lungul timpului am tot cautat solutii pentru problema asta si intr-o zi m-am hotarat sa iau un aparat de ras pe uscat (al doilea de fapt pentru ca luasem unul chinezesc si nu mi-a placut). Mi-am luat un Philips S3510 pe care l-am prins in urma cu aproape jumatate de an la vreo 50 de euro (un pret foarte bun daca tinem cont ca zilele astea nu l-am gasit pe nicaieri sub 70 de euro) si de atunci n-am mai folosit deloc aparate de ras cu lame clasice ci doar noua achizitie. Ma barbieresc aproape zilnic, sau cel putin la doua zile si o fac la birou, folosind tableta de la Amazon si implicit camera ei frontala pe post de oglinda (i-am gasit macar o intrebuintare pentru ca e suficient de slaba incat sa nu poata sa fie folosita la altceva).

Astea fiind zise sunt covins ca peste doua sau trei decenii vom avea pe piata niste oglinzi multifunctionale la baie care in loc de sticla vor avea probabil ecrane LED si camere full HD sau poate chiar 4K in care sa putem sa vedem pana si cel mai mic defect. Probabil ca or sa existe si niste brate robotice ca in Jetsons care sa ne spele pe dinti, sa ne barbiereasca sau sa ne pieptene in fiecare dimineata. Totusi aparitia unor astfel de tehnologii o sa fie in zadar atat timp cat guvernele cred ca fac ceva bine calarind doar valul masinilor electrice si ignorand celelalte tehnologii care cumulate au un impact mult mai mare decat masinile electrice si, desigur, atat timp cat jumatate din populatie inca sta cu buda in fundul curtii in timp ce restul viseaza la o baie smart.