Probabil ca lucrul care ma deranjeaza cel mai mult la presa si la politica e dublul standard.
Dar sa va dau un mic exemplu ca sa intelegeti despre ce-i vorba.
In Spania prin 2012 s-a ajuns la deflatie lucru ce din punct de vedere economic a favorizat consumul pentru c-a crescut puterea de cumparare.
Lucrul asta ne-a afectat pe toti si a fost un lucru benefic cu precadere pentru cei care incasau un salar sau o pensie minima sau ceva ajutor social. Deflatia a fost determinata de o scadere masiva a pretului combustibililor pentru ca in Spania spre deosebire de Romania pretul petrolului nu se mentine umflat artificial prin manevrarea cursului de calcul al accizei, iar lucrul asta permite fluctuatii de pret direct proportionale cu cotatia petrolului de pe bursa.
Ca sa va faceti o idee privind magnitudinea deflatiei e musai sa aflati ca pretul litrului de benzina a scazut de pe la 1,5 euro la 1,1 euro in medie si s-a mentinut asa pentru aproape 5 ani. Un tarif mai mic al combustibilului a declansat o reactie in lant pentru ca toate tipurile de transport de marfuri utilizeaza combustibili comuni si astfel toate produsele s-au ieftinit.
O serie de specialisti in domeniu au combatut impasivitatea guvernului in fata deflatiei si au criticat lipsa de masuri pentru a readuce tara pe inflatie justificandu-si pozitia cu o serie de argumente concrete ce dovedeau faptul ca deflatia nu e benefica pe termen lung. Totusi intr-o tara afectata grav de criza financiara o perioada de deflatie reprezenta pentru cei cu venituri mici o gura de aer si era pe deplin justificata.
Guvernul de pe atunci a decis sa ignore semnalele in contradictoriu si sa mentina deflatia cat mai mult posibil chiar daca lucrul asta insemna sa faca rectificari bugetare periodice. Spre „norocul” nostru perioada asta a tinut aproape 5 ani de zile, numai ca datorita faptului ca energia electrica din Spania a crescut pentru 7 luni consecutive influentata de o diminuare a energiei electrice nucleare in Franta si datorita faptului ca pretul petrolului a urcat din nou, anul 2017 incepe cu o inflatie de 1,50%.
Ei bine datorita acestui fapt zilele astea mari trusturi de presa si politicieni se dadeau de ceasul mortii asupra faptului ca pensionarii vor pierde putere de cumparare datorita inflatiei si pareau sa sugereze ca vinovat pentru treaba asta e actualul guvern pentru ca nu intervine sa anuleze efectele inflatiei oferind subventii masive unor sectoare care sunt pe profit si n-au nevoie de subventii.
Brusc cei 5 ani de deflatie au fost uitati si marea problema a natiunii e pierderea puterii de cumparare in randul pensionarilor, aceeasi pensionari care timp de 5 ani s-au bucurat de privilegiul oferit de deflatie si aceeasi pensionari care vor primi totusi incepand cu 2017 o marire cu o,25% a punctului de pensie ce reprezinta in fond una dintre cele mai mari mariri a punctului de pensie din ultimul deceniu cel putin.
Cam acelasi lucru l-au facut si in cazul impozitelor locale de la Madrid cand au relatat faptul ca sub noua primarita de sorginte comunista (un fel de Gabi Firea spaniola) impozitul perceput famililor numeroase a scazut de la 700 de euro la 212 euro. Ce au omis sa spuna in mod voit e ca in mandatul anterior impozitele erau oarecum egale si ca acum „ieftinirea” in cazul unora reprezinta scumpire in cazul altora. Cu alte cuvinte, daca esti tanar si n-ai familie (deci vorbim de un singur venit in casa) esti obligat sa platesti un impozit aproape triplu fata de cei care au cel putin doua surse de venit in casa.
Obiectivitatea aparent pute si in presa si in politica… Probabil ca cel mai mare handicap al democratiei il reprezinta toleranta fata de dublul standard in numele corectitudinii politice.