Un grasan scrie pe blog

Sunt sigur ca sintagma din titlu v-a intrigat, insa inainte sa va dezvalui ce voiam sa zic de fapt prin sintagma respectiva am sa va spun o mica poveste, care reprezinta de fapt o introducere.

Era vara anului 1999 intr-o Romanie unde democratia era doar un vis frumos si unde libertatea de exprimare era la fel de ingradita ca si in urma cu 10 ani. Lumea vorbea mai liber, dar vorbea tot in cercurile de prieteni intimi sau in familie si nu public cum era normal si era de asteptat. De fapt daca ma uit bine in jur constat ca nici in ziua de azi nu s-au schimbat multe in Romania pentru ca sunt destui constransi de o serie de cutume, care ar avea ce sa spuna insa nu pot s-o faca.

Dar sa revenim la anul 1999, anul in care facusem marele pas de la scoala generala unde mi-am petrecut anii de educatie primara si gimnaziala la liceul din Sibiu. Vara acelui an a fost pentru mine o adevarata provocare, deoarece pe langa examenul de capacitate care reprezenta o necunoscuta pentru noi toti din moment ce am fost chiar prima generatie care l-a dat, pentru a intra la liceul la care doream aveam de trecut la scurt timp si un examen de admitere ce presupunea trei probe scrise si una eliminatorie de engleza oral date in aceeasi zi.

Chiar daca n-am fost niciodata sef de promotie si chiar daca am fost obisnuit sa invat doar ceea ce am vrut si nu ceea ce mi s-a impus am reusit sa trec fara prea mari emotii toate examenele si drept rasplata am primit din partea unei matusi un curs la o asa-zisa scoala de vara organizata in cadrul facultatii de litere & jurnalism a ULBS.

Am acceptat sa ma duc la scoala de vara din doua motive:

  • profesorul care urma sa tina cele 5-6 cursuri era de fapt un american venit in Sibiu ca urmare a unui schimb de experienta si astfel aveam ocazia sa deprind si sa inteleg mai bine stilul de invatamant modern
  • iesirea din zona mea de confort, din micul orasel care mi-a servit drept casa reprezenta pentru mine primul pas spre independenta si probabil ca-mi servea si drept motivare pentru a lupta in continuare ca sa obtin ceea ce voiam de fapt. Era un fel de „Yes I Can” personal.

Intr-unul din cursurile pe care le-a sustinut, americanul respectiv al carui nume nu-l mai tin minte, a intrebat daca stim ce inseamna PC. Tanar, naiv si dornic de afirmare am ridicat frumos mana si am spus Personal Computer, obisnuit fiind cu abrevierea asta de vreo 3-4 ani de cand primisem cadou primul calculator.

Americanul mi-a zambit complice si mi-a spus ca desi am dat un raspuns bun, nu e cel corect si a continuat sa-i intrebe pe ceilalti colegi fara ca vreunul dintre ei sa fie in stare sa ghiceasca raspunsul corect.

Dupa ce a vazut ca nimeni n-a gasit raspunsul corect, profesorul american ne-a spus ca PC vine de la „politically correct” si ca notiunea de corectitudine politica reprezinta de fapt un pilon al democratiei.

Ne-a explicat atunci cum ca pentru ca societatea noastra sa evolueze si pentru ca toata convietuirea unei comunitati sa se faca in armonie toti membrii acelei comunitati trebuie sa respecte principiile de corectitudine politica.

Aveam sa invat la acea vreme cum ca notiunea de corectitudine politica e de fapt cea care stabileste o serie de limite in libertatea de exprimare fara s-o ingradeasca.

Libertatea de exprimare e bineinteles un drept garantat de constitutie, dar ca orice drept folosirea lui nu trebuie sa aduca prejudicii comunitatii din care individul face parte si astfel corectitudinea politica stabileste o serie de norme nescrise pe care oricare dintre noi, cei care vorbim public trebuie sa le respectam.

Sa respecti corectitudinea politica atunci cand porti o discutie sau redactezi un articol inseamna sa respecti un cod al bunelor maniere in ceea ce priveste vocabularul ales si opinia exprimata si nerespectarea acestui cod echivaleaza cu impolitetea de care dau dovada multi carora le lipsesc cei 7 ani de acasa.

Astfel, atunci cand ai o opinie diferita fata de tigani, unguri, homosexuali sau persoanele cu dizabilitati, fie din considerente religioase sau etnice, fie din convingeri personale adeseori rezultate din frustrari si experiente personale sau lipsa de educatie nu e normal ca sa-ti exprimi public ura si mai ales sa instigi la ura impotriva acestora pentru ca nu incalci doar o serie de principii democratice ci si normele de corectitudine politica.

De fapt situatia asta e cat se poate de clar definita de primul drept pe care ti-l citeste politia atunci cand te salta pentru vreo suspiciune sau pentru vreo infractiune comisa: „ai dreptul sa nu spui nimic, orice ai spune poate si o sa fie folosit impotriva ta”. Ori atunci cand nu dai doi bani pe religia unora si faci caricaturi pe care ei le pot considera ofensatoare desi esti constient ca cei impotriva carora te exprimi au un nivel scazut de educatie, nu prea tin la dreptul de libera exprimare, nu traiesc in democratie si sunt crescuti si educati intr-o doctrina bazata pe razbunare e normal ca mai devreme sau mai tarziu libera ta exprimare sa se intoarca impotriva ta. Cazul Charlie Hebdo e doar un exemplu recent si elocvent in acest sens, fiindca desigur exista mult mai multe situatii similare in care cel „jignit” de opinia ta proprie si personala alege sa se razbune pe tine.

Tocmai de aceea codul deontologic al jurnalistului vorbeste de conceptul de obiectivitate, pentru ca atunci cand iti asumi rolul de informator public trebuie sa prezinti o situatie din punct de vedere obiectiv si nu subiectiv intocmai ca sa poti pastra libertatea de exprimare sub umbrela corectitudinii politice.

Evident ca in Romania putem numara pe degetele de la o mana articolele jurnalistice scrise cu obiectivitate, motiv pentru care multi au vazut in bloguri o speranta spre informarea corecta, concreta si obiectiva.

Spre dezamagirea multora, din pacate blogurile nu sunt nici pe departe surse de informare obiectiva ci subiectiva cum bine zicea Calin in interviul pe care ni l-a acordat. Totusi acest lucru nu-i deloc rau pentru ca subiectivitatea de pe bloguri formeaza fara doar si poate o serie de comunitati de oameni care impartasesc aceleasi idei si viziuni si ajuta la propagarea de polemici fara de care societatea moderna nu ar putea exista. Indiferent cat de negativa este reactia la aparitia vreunei polemici trebuie inteles faptul ca polemica in sine e productiva pentru societate si asta dintr-un singur motiv. Polemica merge pe principiul „cand doi se cearta al treilea castiga”. Astfel, doua tabere cu viziuni diferite se confrunta in cuvinte si fiecare dintre ele incearca sa argumenteze cat mai concret si mai coerent ca sa „invinga”, ca sa aiba ultimul cuvant de spus. Fiecare dintre aceste tabere spune niste adevaruri si adevarurile astea ajung la urechile celor care stau doar pe margine si urmaresc discutia si care aleg mai apoi solutia cea mai buna pe baza celor expuse de taberele care s-au confruntat.

In tarile democratice talkshow-urile si confruntarile de natura politica au aparut intocmai ca cei care le urmaresc sa aiba posibilitatea sa aleaga solutia cea mai buna sau raul cel mai mic cum spunem noi romanii adeseori. In tarile cu adevarat democratice talkshow-urile nu sunt deloc manipulatorii pentru ca moderatorul doar modereaza discutia si vegheaza intru respectarea corectitudinii politice. Nu se implica in discutie, nu-si exprima opinii personale si in nici un caz nu incearca sa influenteze sansele vreunui candidat alegand intrebarile sau oferind raspunsuri, ci lasa in sarcina publicului propunerea de teme de discutie pentru cele doua tabere.

Revenind la bloguri dupa toata palavrageala de mai sus pot spune ca avem parte din pacate de o serie de impertinenti care au inteles ca blogul e locul in care trebuie sa-ti exprimi si sa-ti refulezi toate convingerile xenofobe sa-ti expui frustrarile personale rezultate din lipsa ta de vointa sau din esecurile prin care treci datorita indolentei si lipsei de educatie, si nu un loc in care sa te exprimi pertinent si sa respecti un minim de corectitudine politica, chiar si atunci cand vrei sa critici sau sa pui intr-o lumina neagra vreo intamplare sau vreo persoana.

Si pentru c-am promis c-o sa clarific sintagma din titlu am sa dau deoparte corectitudinea politica in randurile care urmeaza si am sa va vorbesc si eu putin despre grasanul cu blog.

In urma cu vreo cativa ani, din lipsa de altceva mai bun de facut un grasan si-a facut un blog in care si-a propus sa critice femeile grase printre altele. Nu cred ca si-a facut blog doar pentru ca asa era cool la vremea respectiva sau pentru ca avea neaparat ceva concret de zis, ci pentru ca gras fiind avea o frustrare ce-l macina si ce-l mana sa lupte impotriva femeilor grase.

Dupa ce a reusit sa se aciueze pe langa alti bloggeri, nu neaparat grasani, acesta s-a afirmat incet si sigur printr-o serie de atacuri impotriva unor minoritati etnice, religioase si sexuale, dar si impotriva unor papagali de pe la TV. Cum intr-o tara in care prezenta la ora de religie se asigura pe baza de amenintari si santaj, si educatia liberala si toleranta e pe masura. Adica lipseste cu desavarsire, motiv pentru care orice prost educat (ca sa nu zic oligofren) cu convingeri xenofobe, rasiste sau homofobe poate sa stranga in jurul lui relativ rapid o comunitate de necopti ce impart aceleasi convingeri. Pe baza acestei comunitati grasanul respectiv si-a cladit propria turma de fani care savureaza din plin fiecare postare plina de ura pe care acesta o publica. Si sunt multe postari din pacate.

Bineinteles ca turma respectiva nu e deloc de neglijat si prezenta turmei respective zilnic pe blog, cat si prezenta grasanului la evenimente de „mare angajament” au atras ca un magnet pe vanzatorii de iluzii si astfel grasanul a ajuns sa faca o afacere din propagarea de ura pe blog.

Evident ca si in cazul lui scopul scuza mijloacele, insa atunci cand ai pretentia ca ai ajuns la un nivel superior din punct de vedere al influentei, atunci cand te lauzi cu anii de experienta si mai ales atunci cand te lauzi cu reach-ul, volumul si inteligenta comunitatii ce te inconjoara mi se pare cel putin absurd sa vorbesti despre cat de libidinoase sunt femeile grase atunci cand cu fiecare poza pe care-o publici nu dovedesti decat ca si tu la randul tau esti un grasan libidinos si ca ura ta fata de esecul si indolenta altora nu e decat o mostra de frustrare refulata din indolenta si esecul tau.

Astfel, in alte articole, grasanul in cauza incerca sa le explice nevestelor altora cum ca imediat dupa nastere trebuie sa arate ca trase prin inel fiindca cu siguranta propria-i nevasta a plecat din sala de nasteri direct la sedinta de liposuctie si modelare a sanilor si apoi in loc sa-si alapteze si sa-si ingrijeasca odrasla nou nascuta a preferat sa petreaca toata ziua in sala de fitness.

Ba mai mult se plangea intr-o oarecare zi de faptul ca nevasta i-a propus sa mearga la sala dis de dimineata impreuna cu ea si ca el la cat e de lenes nu vrea sa faca acest lucru. Pentru ca desigur, femeile se marita cu barbatii la gandul ca barbatul ala frumos cu care s-a maritat o sa ajunga imediat dupa casatorie sa se ingrase ca un porc sa leneveasca toata ziua si sa o bata ori de cate ori e necesar pentru a-i arata cine-i seful in casa.

Mult mai trist e faptul ca astfel de opinii xenofobe, rasiste, sexiste si homofobe persista la el in articole de ani si ani si ca desi i se mai atrage atentia ca derapeaza si deranjeaza, turma de cretini care-l sustin si care-i aproba convingerile e tot mai mare.

Si uite din acest motiv un grasan scrie pe blog, pentru ca are cine-l citi si mai ales pentru ca sunt suficienti care sa-i sustina articolele fara nici un fel de corectitudine politica ce rezulta din propria-i frustrare.