De la spitalul de nebuni

Am scris despre psihologii de pe Facebook si mi-am adus aminte de o poveste apropo de spitale, medici care asteapta spaga si o indolenta de nedescris si e musai sa va spun si voua povestea asta in speranta ca veti intelege faptul ca Tolontan nu greseste cu nimic facand ceea ce face, chiar daca e platit de Soros (yea right!).

Povestea incepe cam asta. In urma cu vreo doua decenii mama a trecut de la depresie la paranoia alegandu-se cu o boala psihica. N-a trecut singura de la o stare la alta fiindca a fost ajutata de o serie de preoti binevoitori care i-au alimentat paranoia pana la capat in schimbul unor beneficii financiare evident.

Cand treaba asta a atins cote insuportabile familia n-a avut de ales decat s-o interneze cu forta la spitalul de psihiatrie unde teoretic se trateaza astfel de boli. Dupa prima internare care a presupus declaratii pe propria raspundere din partea vecinilor si a familiei, declaratii depuse in prealabil la politie, mama a fost luata in evidente si i-a fost recunoscuta boala primind astfel si pensie de boala. Totusi pensia asta de boala presupunea faptul ca ea sa se prezinte periodic la spital ca sa fie evaluata de o comisie ce urma sa se asigure daca nu cumva s-a vindecat miraculos si nu mai are nevoie de pensie.

Vreme de trei ani dupa prima internare care a durat vreo trei luni n-a avut niciun fel de probleme in pofida faptului ca refuza sa-si ia tratamentul. Oricum nici la spital nu le facea cine stie ce tratament fiindca in afara de faptul ca bagau in pacienti sedative cu galeata nu le prea faceau niciun alt tratament.

Dupa trei ani a inceput din nou sa abereze si sa dea semne de paranoia asa ca am inceput sa luam in calcul posibilitatea de a o interna din nou (fara voia ei) la psihiatrie. Numai ca de data asta trebuia sa fie mai usor, mult mai usor deoarece odata luata in evidente era suficient ca persoana care o interneaza sa dea o declaratie pe propria raspundere in care-si asuma internarea.

Ma rog, declaratia asta era mai degraba menita sa-i scape pe doctori de a da explicatii in cazul in care pacientul invoca internare abuziva.

Am amanat momentul internarii din doua motive, primul presupunea faptul ca in ciuda lucrurilor pe care le spunea mama nu reprezenta niciun pericol pentru niciunul dintre noi si nici pentru ea, iar al doilea presupunea faptul ca nu voiam s-o ducem cu forta si s-o internam cu forta din nou intr-un spital de nebuni mai ales fiindca stiam cat de infect e spitalul respectiv si oamenii care lucrau in el.

Totusi n-am avut de ales dupa ce intr-o noapte pe la 3 s-a apucat si a adunat o gramada de lucruri de prin casa despre care credea ca sunt “malefice” si le-a dat foc in mijlocul curtii riscand astfel sa provoace un incendiu si distrugand o parte din propria agoniseala si din patrimoniul familiei. Doua ore mai tarziu, dupa ce m-am asigurat ca focul nu reprezinta un pericol i-am spus ca am s-o duc la spital la prima ora si chiar daca initial s-a opus, mai spre dimineata s-a pregatit singura sa mearga la spital convinsa fiind ca n-or s-o interneze din nou pentru ca evident nu sufera de nicio boala.

Pe la 7 dimineata intram pe poarta spitalului si ma indreptam cu mama spre camera de garda. Nu eram singur ci insotit de un alt membru al familiei. La camera de garda o doctorita oarecum sictirita al carei nume nu-l mai tin minte ne-a vorbit cu un zambet fortat si dupa ce a studiat dosarul mamei cu acelasi zambet fortat a refuzat internarea pe motiv ca mama n-a venit de urgenta, adica adusa de o ambulanta.

In traducere libera ceea ce voia sa sugereze doamna in cauza era faptul ca buzunarul halatului sau de un alb impecabil cere un plic cu niste banuti inainte sa poata sa accepte internarea.

I-am spus doamnei ca nu e nicio problema, am iesit afara din incinta rugand-o pe mama sa ramana acolo in sala de asteptare si am apelat 112 solicitand o salvare care sa o treaca pe mama de la poarta spitalului in spital pentru a i se putea face internarea. Doamna de la 112 a crezut ca ma tin de glume proaste, insa dupa ce i-am explicat care-i situatia mi-a cerut s-o dau la telefon pe doctorita in cauza fiindca resursele ambulantei si asa limitate nu pot sa fie folosite pentru fel de fel de capricii.

Evident ca atunci cand i s-au cerut explicatii pentru aroganta asta si i s-a spus ca trebuie intocmit un raport privind apelul asta doctorita n-a mai fost atat de incisiva ci a incercat sa scoata camasa cum putea mai bine invocand la telefon cu persoana de la 112 faptul ca a lucrat toata noapte si au lasat-o si pe ea nervii, motiv pentru care a refuzat internarea unui pacient fara sa existe vreo procedura concreta in ceea ce priveste urgentele.

Dupa ce si-a dat seama ca nu e singura care poate face arogante la 7 dimineata, doctorita a completat actele privind internarea in mai putin de 10 minute si pe deasupra si-a mai cerut si scuze pentru situatia neplacuta pentru ca deh! un raport la superiori e mai riscant decat un plic cu spaga.

De la spitalul de nebuni

Lasă un răspuns