De ce sunt sexul și nuditatea tabu

woman-3289818

De ce sunt sexul și nuditatea tabu

Foarte mult timp m-am întrebat de ce sunt sexul și nuditatea tabu în societate fără să fiu capabil să găsesc un răspuns concret.

Până de curând desigur pentru că mi-a picat fisa într-un final.

Inițial mi-am dat seama că cu cât e mai închisă societatea cu atât sunt mai tabu sexul și nuditatea, iar apoi am concluzionat că o societate închisă e direct relaționată cu un fel de fanatism religios.

Musulmanii și ortodocșii, ca să dau două exemple mai cunoscute, sunt probabil cel mai bun exemplu în acest sens. Cei care aparțin de respectivele religii nu sunt neapărat practicanți fideli ai învățăturilor religioase, dar urmează cu strictețe dogmele impuse de falșii profeți.

Ăsta e probabli singurul numitor comun al ambelor religii. Fanatismul dogmelor, nu al religiei.

E drept că nici catolicismul nu se diferențiază foarte mult, doar că în cazul catolicismului s-a cam pierdut din control, iar biserica nu mai are capacitatea să domine societatea la fel de mult cum se întâmplă în cazul islamismului și ortodoxismului. E și o chestie de educație la mijloc.

Dar totuși, și catolicismul e relevant în discuție pentru că toate religiile astea urăsc femeia și o desconsideră. Am mai scris despre Biserica Misogină Română și n-am să mai revin pe subiect, dar amintesc treaba asta pentru că e relevantă.

La catolici se practică celibatul, iar călugării, cardinalii și preoții sunt fie homosexuali fie pedofili. N-are rost să intru în detalii. Sunt pline gazetele de articole pe subiect.

La ortodocși povestea e identică. Doar la noi avem un episcop de Huși care o ia la popu, sau poate o dă, nu știu că nu m-a pasionat subiectul încât să mă uit la înregistrare. Și avem un Pomohaci care făcea avansuri unor adolescenți. Ba mai mult, avem mănăstiri precum Frăsinei (dacă nu mă înșel) unde femeile au interzis pentru că, constructorul le-a blestemat…

Nu mai știu detalii, mă lasă memoria după cum spuneam, adică încep să uit lucrurile irelvante, dar știu c-am fost odată sau de două ori pe acolo.

Evident vorbim doar de cazurile care au ieșit la iveală și pentru care există probe, dar cine știe câte mai sunt? Eu tind să cred că în realitate avem de cel puțin zece ori mai multe cazuri decât cele dovedite.

În fine, vorba aia: hoțul neprins, negustor cinstit!

Apoi în ceea ce privește islamul nici nu trebuie să mergem mai departe de Coran pentru că dumnezeul musulmanilor s-a căsătorit cu o copilă de 11 ani și probabil abuzurile sexuale comise asupra copilelor la musulmani e un lucru normal și de rutină, altfel ardeau de mult Coranul.

Ce legătură au toate astea cu sexualitatea și nuditatea? Ei bine, în toate aceste societăți sexul și nuditatea au fost ceva tabu, iar omerta în ceea ce le privește a fost impusă de și prin religie.

Ori dacă e să luăm în considerare că preoții și mai ales călugării sunt fie homosexuali fie pedofili (evident există și excepții) mi se pare normal să existe o oarecare repulsie față de nudiate și sex.

Și mie ca bărbat heterosexual mi se pare repulsiv actul sexual între doi bărbați și mi se pare inuman abuzul sexual în ceea ce-i privește pe copii.

Numai că pentru preoți și călugări e fix invers. Lor le plac treburile alea și li se pare repulsiv sexul cu o femeie. De asta fac propagandă ca femeile să nu se epileze nicăieri pentru că… e păcat. De asta unii le ascund frumusețea sub niște perdele sau le interzic să umble prea despuiate.

Lor sexualitatea și nuditatea feminină le provoacă scârbă și de asta nu vor s-o accepte sau s-o tolereze în vreun fel.

Iar mamele, aceleași proaste care ar aplauda-o la scenă deschisă pe Olivia Steer, fac tot posibilul să-și educe și să-și îndoctrineze odraslele în același registru fie prin impunerea cu strictețe a dogmelor religioase fie prin vizite frecvente la biserici și mănăstiri.

Astea fiind zise, singurul păcat pe lumea asta e să lași viața să treacă pe lângă tine ascultând orbește de falșii profeți.