Unde au greșit ăia de la CpF?

17318424334_13d223ac05_o

Cred că multă lume cu viziune conservatoare și-a pus întrebarea din titlu după eșecul referendumului și n-a găsit răspunsul pe nicăieri.

Mă rog, răspunsul, din punctul meu de vedere, era cât se poate de evident. Ăia de la CpF au greșit atunci când s-au ocupat mai mult de fake-news decât de subiectul referendumului.

Poveștile cu homosexualii care or să adopte copiii familiei tradiționale sau tentativele de a-i prosti pe votanții USR cu bannere de dezinformare ce imită culorile și sigla USR au avut probabil efect contrar pentru că prin astfel de abordari, ăia de la CpF au incercat să le sugereze oamenilor de rând că sunt proști și ar trebui să creadă orice mizerie dinasta.

Oamenii nu mai sunt proști de cam mult timp. Majoritatea au deschis ochii și nu prea mai pun botul la orice papagal, indiferent ce hram poartă, iar asta s-a dovedit la urne.

De fapt până și întrebarea aia cu ce-i spui copilului dacă vede doi bărbați sărutându-se pe stradă a fost pe cât de absurdă pe atât de nocivă. 

Cel care a venit cu ideea de a pune întrebarea respectivă trebuia la rândul lui întrebat câți homosexuali ai văzut tu mă sărutându-se pe stradă sau măcar ținându-se de mână în Romania ultimilor 30 de ani? 

Exact, niciunul. De asta n-a prins la public scamatoria asta.

Oarecum toată povestea asta pare să sugereze că think-tank-ul CpF are o inteligență cumulată sub media populației din România.

Totuși se mai impune o întrebare: Cum puteau să facă ăia de la CpF o treabă bună?

Răspunsul e simplu și-l ilustrez cu o singură poză, mai jos:

foto via flickr

Astfel, dacă aia de la CpF întrebau ceva de genul: Vrei ca copilul tău sa aibă noaptea coșmaruri pentru că vede doi bărbați deghizați în monștri care se cred trendy, cool și sexy pe stradă?; atunci cu siguranță aveau mai mult succes.

De ce spun treaba asta?

Păi pe majoritatea dintre noi care nu suntem efectiv homofobi și n-avem nimic împotrivă a ceea ce fac doi sau mai mulți bărbați sau două sau mai multe femei în dormitor nu ne deranjează nici atunci când doi bărbați sau două femei se țin de mână sau se sărută undeva într-un spațiu public.

Dar ni se face o lehamite de nedescris când niște indivizi sau individe cu evidente probleme pe la mansardă încearcă să ne vândă imaginea pestriță de mai sus drept imaginea simbol a homosexualității.

Uitați-vă cât de normali par (și sunt) ăia din jurul celor două … nici nu știu cum să le spun fără să jignesc.

Pe oamenii normali, neutri și de regulă indiferenți, dar profund toleranți fix imaginea asta ii deranjează pentru că mulți care sunt hetero, dar sunt pro LGBTI încearcă să vândă imaginea asta ca parte din normalitate, deși 90% dintre homosexualii normali nu se asociază cu o astfel de imagine. Doar ăia cu probleme pe la mansardă o fac.