Obsolența programată e o stare mentală

Big pile of many cardboard boxes from electronic products of famous manufacturers. Disposable wrappings of domestic use goods. Waste paper recycling

De aproape un deceniu socialiștii ăștia au tot încercat să ne vândă gogoașa asta cu obsolența programată.

O consider o gogoașă pentru că în 99,(9)% din cazuri vorbim de inovație.

Produsele noi aduc de regulă îmbunătățiri și chestii noi pe lângă hipstereala creatoare de invidie.

Și totuși societatea o înțelege și o aborează destul de prost.

În fond orice model nou sau produs nou ce apare pe piață se adresează exclusiv celor care și-l permit sau au nevoie de el și mai puțin ălora care sunt prea săraci să și-l permită sau efectiv n-au nevoie de el.

Excepția de la regula asta fiind, desigur, săracii cu bani (aveți aici exemple: 1, 2, 3 și 4).

Și excepția asta există doar pentru că obsolența programată e de fapt o stare mentală.

Foarte puțini își cumpără ultimul model de iPhone sau Macbook pentru că le trebuie, majoritatea îl cumpără ca să se laude la săracii ăia de prieteni sau la neamurile cu care nu se are de nicio culoare.

Acum două zile, cât am stat să-mi schimbe bateria la iPhone intraseră clienți doar cu vechituri.

Unul ce părea profesor adusese în service un Macbook din 2008, iar altul ce părea designer grafic adusese un iMac de 27″ din 2010.

Aparate vechi de 12, respectiv 10 ani.

Aparate care nici nu mai primesc update-uri de software, dar pe care oamenii preferă să le repare fiindcă nu-și justifică în niciun fel investiția într-un dispozitiv nou pentru munca pe care o fac.

Eu în rucsacul de scule car un HP Elitebook vechi de 9 ani.

I-am maximizat memoria RAM, i-am pus SSD și i-am schimbat odată tastatura și bateria.

Nu-i mai ține deloc bateria acum, dar pot să-mi fac treaba cu el.

Telefonul la fel, are 3 ani și l-am schimbat la vremea lui doar pentru că update-urile de software nu mai veneau și nu mai puteam rula diverse aplicații pe iPhone-ul 4.

Despre electrocasnice nici nu mai zic.

În 8 ani nu s-a stricat nimic în casă.

Mă rog în afară de un televizor ieftin căruia i-am schimbat de 2 ori sursa de alimentare și boilerul care a acumulat atât de mult calcar încât după 11 ani de funcționare i-a crăpat rezistența.

NY, USA – DECEMBER 25, 2019: Big pile of many cardboard boxes from electronic products of famous manufacturers. Disposable wrappings of domestic use goods. Waste paper recycling