Acum vreo câteva zile am ieșit să mănânc cu un prieten după ce am avut împreună o ședință și am ajuns la ceva bodegă ordinară.
Desigur, nu glumesc, 99% din crâșmele de pe aici (și de prin multe alte locuri de altfel) nu sunt altceva decât niște bombe infecte.
Dar, divaghez.
Așteptând mâncarea ne uitam în jur la cât de trist arăta localul ăla unde mâncă de regulă localnicii și interlocutorul meu a scăpat un:
O să murim dracului de hepatită înainte să murim de coronavirus dacă mai mâncăm mult prin bombe dinastea.
Asta o spunea în timp ce-și ștergea cu degetul furculița ca să elimine o pată ce părea mai degrabă de la prea multă uzură și mai puțin de la spălare superficială.
Constatarea lui era evident ironică, dat fiind faptul că deși tot bat ăștia apa în piuă cu igiena și controalele, localurile sătești au rămas la fel de triste ca și înainte de coronavirus.
Singura diferență fiind măștile și bidonul de gel ieftin.
Sictirul angajaților, degradarea și jegul sunt tot acolo.
Apoi ieri m-am dus să-mi schimb bateria la iPhone.
Nu, n-am să vă scriu ca alții despre cum e Apple de căcat pentru că nu e.
Bateria mi-a cedat după trei ani de uz intens, de Bluetooth, WIFI, Apple Watch și Power Beats Pro.
Înițial am vrut să-mi iau un iPhone 7 sau 8 de pe Amazon că erau la vreo 300 de euro, dar cum la service-ul oficial o schimbare de baterie costa sub 50 de euro m-am decis să schimb doar bateria că mi-era lene să instalez și să reconfigurez toate alea pe un telefon nou.
Eh! toată operațiunea asta de schimbat bateria a durat o oră așa că băiatul de la service m-a trimis la plimbare și cum eu nu prea aveam chef de plimbare m-am băgat în prima crâșmă deschisă pe care am văzut-o în apropiere.
Vorbim de o locație aflată în centrul capitalei arhipelagului Balear și nu vreuna din te miri ce sat uitat de lume.
Crâșma respectivă era la fel de tristă ca și alea sătești.
Toate elementele de decor erau înnegrite de fumul de la țigară deși fumatul s-a interzis în urmă cu 10 ani.
Scaunele și mesele arătau și ele de parcă n-au mai fost schimbate din anii ’90, cel puțin.
Localul era mixt, adică avea și patiserie și restaurant și funcționa și ca bar.
Puteai să și mănânci acolo nu doar să bei ceva la terasă.
Cum sunt băiat sărac și mâncasem deja înainte m-am limitat să beau o cola și să răsfoiesc ziarul.
Înainte să plec am decis să mă duc la baie și acolo n-am avut nicio surpriză de altfel pentru că am dat peste baia tipică de crâșmă ordinară.
Niște fire de curent ieșeau din perete și atârnau aiurea, bine că măcar erau izolate.
Săpun nu exista pe nicăieri.
Adică era un dozator dinăla de săpun lichid, dar era gol și uscat și părea că n-a mai fost încărcat de pe vremea lui Franco.
Uscătorul de mâini era băgat în priză, dar nu mai pornea când apropiai mâinile de el și era atât de ruginit pe la colțuri de mă mir că nu cădea deja de pe perete, iar hărtie nu exista pe nicăieri.
Bine măcar că curge apa, aia rece.
Văzând starea deplorabilă a crâșmei respective care avea totuși gel la intrare, am reflectat asupra vorbelor rostite de prietenul meu și i-am dat dreptate.
E remarcabil faptul că specia umană a supraviețuit cu astfel de provocări și mult mai remarcabil e faptul că deși bombele astea ordinare ar trebui rase de pe fața pământului lumea încă le frecventează.
Guvernul, care ar trebui să se ocupe de astfel de lucruri și să se asigure că astfel de crâșme respectă un minim de igienă nu prea are nici timp și nici chef să-și facă treaba.
E mult prea ocupat să scoată bani ca să dea în continuare pomeni și să-și mențină mulțumită baza de votanți și mult prea stresat de faptul că e posibil să colapseze sistemul sanitar și să se ducă pe apa sâmbetei toată propaganda aia cu sănătatea publică e adevărul și calea.
Foto sponsorizată de partid