Lantul trofic al coruptiei

In tineretile mele am lucrat pentru putin peste 2 ani la un depozit en-gros care distribuia marfa venita de la producator sau de la alti distribuitori catre micii afaceristi. Acei buticari cum le spun eu.

In perioada lucrata in domeniu am ajuns sa-i cunosc indeaproape pe majoritatea clientilor si sa-mi fac o idee mai apoi dupa ani si ani despre oamenii care (cel putin teoretic daca e sa ne bazam pe principiul unei economii de piata) ar trebui sa reprezinte motorul economiei tinand cont de ponderea lor pe piata ca numar si expunere.

Ieri am scris un articol referitor la problema preturilor produselor romanesti comparativ cu valoarea lor reala rezultata din costurile de productie.

Concluzia trasa dupa anii lucrati in domeniu si dupa expunerea din articolul mentionat mai sus e relativ simpla. Fiecare banut in plus pe care-l platim pe un produs reprezinta costul coruptiei si evaziunii fiscale din Romania. Fiecare consumator, indiferent de preferintele comerciale contribuie activ si indirect la sustinerea si mentinerea hotiei si coruptiei din Romania.

Acest lucru e posibil datorita unui lant trofic ce pleaca de la producator si urca pana la cele mai inalte cercuri politice. Astfel, pentru ca sistemul fiscal e defect si impovarator fiecare producator e tentat sa castige mai mult. Ca sa poata castiga mai mult incalca niste reguli si ca sa le poata incalca in voie trebuie sa fie acoperit. In cazul acesta isi gaseste o serie de functionari publici usor de corupt si are grija sa-i multumeasca pentru ca ei sa inchida ochii la neregulile fabricii.

Functionarii publici nu pot sa faca asta fara ca sefii sa fie la curent cu astfel de practici, mai ales cand lumea constata si se plange si astfel fiecare sef primeste cota parte din spaga pe care subalternul sau o ia in mod constant.

Din banii primiti de sef se sponsorizeaza partial campanii electorale pentru ca pana la urma seful unei institutii deconcentrate e numit politic si astfel ca sa ramana in continuare sef trebuie sa-i multumeasca si el la randul lui pe politicienii care iau decizii.

Politicienii mici (de la judet) sustin din banii pe care-i primesc (partial bineinteles ca doar au si ei familie acasa si amante) pe politicienii de la centru, sperand ca astfel or sa fie luati in seama si promovati in ceva functie aducatoare de bani mai multi. Acest lucru se implineste uneori si politicienii centrali ajung sa le ofere unor mari patroni sau smenari cu interese ascunse o serie de informatii sau facilitati pentru a sifona bani grei de la bugetul de stat (la care contribuim cu totii, mai putin cei care fura si fac evaziune) in schimbul unor comisioane consistente.

De cealalta parte a povestii pe o alta veriga a acestui lant trofic a coruptiei se afla relatia comerciala. Un producator care incalca normele morale si abuzeaza de lacomia functionarilor e si un producator care produce mai mult decat inregistreaza in contabilitate si care vinde partial la negru productia.

Evident ca acesta nu poate sa dea mai departe marfa decat unor oameni fara scruple ca si ei, si aici intra in scena “samsarii” care preiau marfa asta la negru si o distribuie prin tara. Desigur risca adeseori sa fie prinsi de politie, insa atunci cand se intampla asa ceva samsarii “cotizeaza” catre agent, care cotizeaza catre seful lui samd. ca in exemplul de mai sus.

Dupa ce scapa de politie vand marfa unui buticar, ce manat de lacomie, invidios fiind pe “succesul” samsarilor, producatorilor si functionarilor corupti alege sa faca evaziune fiscala pentru ca doar asa poate sa “creasca” si el intr-un an cat un muncitor de fabrica in 20 de ani. Pentru ca face evaziune fiscala la modul grosolan atrage atentia multor organe de control care fac adeseori controale inopinate si nu constata mai nimic atat timp cat isi primesc “dreptul”. Din “dreptul” respectiv dau mai departe sefului si lantul trofic al coruptiei se reia si de aceasta data…

Concluzia in acest caz e simpla. Atat producatorul, cat si samsarul si buticarul sunt “obligati” sa dea spaga pentru a avea liniste si pentru a abuza legea in continuare. Spaga respectiva costa bani grei, linistea lor costa bani grei, iar acesti bani n-au cum sa vina din alta sursa decat din produsele comercializate.

Ori pentru a “acoperi” gaura cauzata de spaga atat producatorul cat si intermediarul si comerciantul final sunt nevoiti sa creasca preturile, preturi pe care noi romanii le platim fara sa ne gandim de ce la noi in tara adeseori produsele sunt mult mai scumpe decat in alte tari.

Ei bine, uite ca un raspuns la intrebarea aceasta exista, iar solutia nu pare sa fie achizitia de produse locale cum incurajeaza unii in timp ce se bat cu pumnul in piept, ci boicotul de produse locale atat timp cat exista informatia ca atat productia cat si comercializarea lor se face fara respectarea unor norme sau reguli.

1
Lasă un răspuns

1 Comment threads
0 Thread replies
0 Followers
 
Most reacted comment
Hottest comment thread
0 Comment authors
newest oldest most voted

[…] prea ocupat sa se planga de aia mari care fura Romania de prin parlament fara sa-i vada in fond pe astia mici care-i intretin si ii finanteaza de fapt pe aia din […]