Am mai scris acum ceva vreme despre faptul ca la inceputul anilor ’90 un foarte mare numar de romani si-au deschis crasme. N-am inteles prea bine de unde a pornit curentul asta de a-ti deschide crasma. Probabil ca si-a deschis unul care avea ceva experienta in domeniu si restul, gloata intreaga de zidari, sudori sau mai stiu eu ce alta profesie fara nici un fel de experienta in domeniul respectiv a gandit ca-i mai bine sa-si transforme sufrageria in crasma decat sa lucreze in fabrica.
Pana prin 1993 fiecare localitate era sufocata de crasme. Stiu ca multi le ziceau restaurante sau baruri, dar adeseori erau niste bodegi infecte unde betivanii din vecinatate se intalneau sa bea niste bani care nici macar nu erau ai lor.
Toata minunea asta a durat maxim 5 ani de zile pentru ca prin 1996-1997 bodegile au inceput sa moara la fel de repede cum au aparut. De ce au inceput sa moara? Pai simplu, cam 3 sfert din banii care s-au beut pana in 1997 reprezentau bani proveniti din furturi care au pus pe butuci industria si agricultura romaneasca.
Pusi in fata faptului implinit multi dintre patronii de crasme fie au plecat prin tari straine, multumiti oarecum de ‘agoniseala’ stransa in anii de glorie ai bodegilor romanesti, fie s-au reorientat si si-au deschis buticuri pentru ca si-au dat seama ca celor care aveau la acea vreme putinele buticuri le mergea prea bine.
Si uite asa spre sfarsitul anilor ’90 si putin la inceputul anilor 2000 buticurile au luat locul crasmelor si au suprasaturat piata in domeniu la fel cum se intamplase din 1990 pana in 1993. Desigur au fost cativa care au avut viziune si care s-au orientat spre domenii mai active in Romania si astfel au putut sa intre pe o piata de servicii sau productie unde cel putin pentru scurt timp au avut monopol, in timp ce restul, majoritatea ‘comerciantilor’ se luptau in margini de profit foarte mici si evaziune fiscala pentru suprematie.
Parcursul european al Romaniei a facut ca atat piata de bunuri cat si cea de servicii sa se transforme radical de indata ce au intrat in scena multi-nationalele care nu doar ca aveau experienta si bani, dar aveau si un know-how care le permitea sa atraga si sa gestioneze mai bine clientul. Acest fapt a facut ca buticurile sa inceapa sa moara incet, dar sigur si acest lucru n-a facut decat sa curete piata si intr-o oarecare masura s-o stabilizeze.
Evident ca si de aceasta data au fost suficienti care s-au ‘reorientat’ pentru ca piata cerea altceva, ceva nou si astfel au aparut ca ciupercile dupa ploaie pensiunile asa-zise agroturistice cand de fapt ele nu sunt nici agro si nici turistice. Pastrand ‘traditia’ patronii de pensiuni, unii fosti crasmari si buticari, au folosit banii obtinuti din afacerile anterioare sa construiasca (adeseori fara autorizatie sau studii de rezistenta) o serie de cladiri hidoase, decorate in stil kitsch si le-au scos la inchiriat adeseori fara sa fie in stare sa ofere un minim de calitate turistica.
Desigur nu s-au putut dezice de practicile care i-au consacrat si au continuat sa-si inchirieze pensiunile fara sa le inscrie in vreun fel in circuitul turistic sau sa inregistreze in contabilitate banii incasati si sa plateasca taxe dupa cum se cuvine.
Rezultatul acestui parcurs si acestei reorientari ‘manageriale’ e o economie trantita si tinuta la pamant cu o discrepanta majora intre clasele sociale si cu o societate incapabila sa inteleaga ce s-a intamplat, de ce a decazut economia, cine a subminat-o sistematic si cine-i vinovat macar partial de situatia asta. Foarte multa lume arata cu degetul spre politicieni pentru situatia in care a ajuns Romania, partial au dreptate pentru ca o serie dintre astia care au devenit mari afaceristi peste cadavrul industriei si agriculturii romanesti au intrat in politica sau sponsorizeaza constant politicieni intocmai pentru a beneficia de ‘imunitate’ in fata organelor de control si mai ales de ‘imunitate’ la plata taxelor.