Daca m-ar pune cineva sa rezum atitudinea SUA, NATO si UE fata de tentativa de lovitura de stat din Turcia as rezuma-o folosind sintagma din titlu.
E ironic sa vezi cum niste tari constituite intr-o serie de aliante care militeaza pentru apararea drepturilor omului si care condamna vehement si flagrant (la nivel declarativ doar) orice incalcare a drepturilor omului si orice tentativa de opresiune dintr-o tara aflata in exteriorul grantielor acestor aliante iau apararea unui sef de stat cu un guvern si un parlament plin de corupti care conduce prin opresiune.
In Turcia Erdogan nu e decat un dictator in curs de devenire, un Bashar al Assad in stadiu incipient ce risca sa-si arunce propria tara intr-un razboi civil fara finalitate prin politicile opresive pe care le duce. Dar in UE si NATO e benefic pentru ca e dictatorul serviabil care-si asuma intr-un fel sau altul mentinerea pe propriul teritoriu a turistilor sociali veniti din Orientul Mijlociu.
De fapt atitudinea protectionista a europenilor fata de dictator s-a confirmat atunci cand Germania a permis anchetarea unui cetatean doar fiindca si-a permis sa faca o gluma pe seama lui Erdogan.
Turcia sta de foarte multa vreme pe un butoi de pulbere care aproape c-a explodat azinoapte daca nu interveneau oportunistii ca sa-l protejeze pe unicul dictator ramas intre granitele Europei, insa n-au intrat zilele in sac si ceea ce putea sa fie o lovitura de stat cu impact minim pentru populatie s-ar putea sa se transforme intr-un razboi civil de proportii inimaginabile.
Povestea pe scurt a loviturii de stat, explicata pe intelesul tuturor o gasiti la Lorena.