Am citit in ultimele zile o sumedenie de articole, comentarii si opinii cu privire la cazul romanilor ai caror copii au fost luati de protectia copilului in Norvegia si am observat ca exista o serie de opinii pertinente si impertinente deopotriva.
Nu vreau sa comentez strict cazul familiei in cauza pentru ca la fel ca si restul parieristilor nu cunosc catusi de putin detalii din ancheta, precum si motivarea judecatorilor care au emis ordinul in favoarea protectiei copilului, insa vreau sa punctez o serie de idei care mi se par relevante cu privire la educatie, legislatie si societate in general. Totusi inainte de toate vreau sa citez doua raspunsuri pe care le-a dat tatal copiiilor in interviul acordat celor de la Vice:
Erați conștient de duritatea legilor din Norvegia cu privire la protecția copilului, înainte să se întâmple ce s-a întâmplat?
Nu.Deși locuiți de zece ani în Norvegia.
Deși. Tocmai asta a fost indignarea cea mai mare, fiindcă atât de mult se dorește tăcerea pe acest subiect. E o politică foarte aspră, dar nici măcar norvegienii nu știu legile și cum se aplică, pentru că nu se vorbește despre aceste cazuri. Nimeni nu vorbește. Am mai cunoscut un caz ca ăsta, înainte, prin 2009 sau 2010, dar în Suedia. Soția persoanei, suedezului, era din India, era foarte educată. Îi cunoșteam oarecum. Dar aici n-am știut. După ce ne-au luat copiii am aflat că mai avem trei vecini în comună care au trecut prin aceleași lucruri, unii încă sunt în aceste probleme. Adică se întâmplă, se întâmplă destul de des. Am înțeles că noi locuim și într-o comună care este printre cele mai proaste șase din Norvegia la capitolul protecția copilului.
foto via GraphicStock
Acum ca ati citit fragmentul de mai sus, sa incepem cu ideile pe tema asta:
- In majoritatea tarilor civilizate copilul are o serie de drepturi stipulate prin constitutie, iar aceste drepturi le sunt comunicate parintilor inca din momentul nasterii. Conform statutului social, copilul este vulnerabil pana in momentul majoratului si tocmai de aceea statul prin institutii abilitate incearca sa-i asigure copilului drepturile.
- Sunt de mai bine de 5 ani in Spania si pot sa marturisesc ca n-am vazut pana acum ca vreun copil sa fie abuzat public. N-am vazut ca vreun turist german, francez, italian etc. sau vreun bastinas sa-si bata copilul sau sa-l abuzeze verbal. Si NU, nu am vazut pe nici unul sa-i dea copilului o palma la fund ca sa-l educe. In schimb am vazut romani destui care si-au palmuit copiii in propriul apartament, care i-au jignit public.
- Noua, ca proaspeti parinti ni s-a propus ca voluntar sa dam copilul la cresa inca de la varsta de 4 luni cu posibilitatea de a-l lasa in grija unor bone intre 2 si 12 ore pe zi. Pot sa marturisesc ca m-a socat in prima faza faptul ca era vorba de o varsta atat de frageda, insa are o explicatie teoretica si o aplicatie practica. Pana la varsta de 4 luni copilul pe prea mic pentru a avea o mobilitate minima si pentru a fi stimulat in vreun fel ca sa se dezvolte. Incepand cu varsta de 4 luni copilul incepe sa devina din ce in ce mai activ si astfel presiunea pe care el o pune pe parintii sau parintele care-l creste e din ce in ce mai mare. Tocmai de aceea pentru a asigura integritatea psihica a parintelui si pentru a evita orice farama de abuz, statul ofera (contra cost) acest serviciu. Parintele are dreptul sa decida singur de la ce varsta sa-si dea copilul la cresa si daca vrea sa-l dea, insa in final statul nu-l obliga pe parinte sa faca acest lucru. Pe langa educatoare, cresa mai are si un psihopedagog, dar si un medic pediatru care evalueaza lunar pe fiecare copil in parte si realizeaza un raport confidential pe care-l inmaneaza parintelui cu recomandarile de rigoare. Multi vor crede ca lucrul asta e daunator, pentru ca distruge relatia dintre copil si parinte, insa de cate ori nu auzim de la altii ca „e copilul mamos” si nu prea se descurca singur. Ori rolul separatiei partiale de la o varsta atat de frageda e tocmai factorul determinant in responsabilizarea copilului si independentizarea lui fata de parinti.
- Noul cod penal spaniol a inclus violenta adultilor fata de copii (chiar daca nu exista o relatie parentala directa) la capitolul violenta domestica si conform legii se pedepseste ca atare. N-are rost sa va spun de cate ori am vazut in tara copii batuti public fara ca sa-i pese cuiva sau sa intervina careva. Despre institutiile statului nici nu mai vorbesc.
- In majoritatea tarilor europene, un minor poate sa intretina relatii sexuale consimtite de la 11-13 ani, semn ca odata cu instalarea pubertatii, statul ii recunoaste copilului dreptul la o viata sexuala, ceva de neconceput in tari precum Romania unde educatia sexuala e combatuta vehement de ipocriti a caror minte perversa vede in educatia sexuala exact aceleasi perversitati si abuzuri pe care le fac ei in familie.
- O palma la fund nu inseamna educatie. Copilul care se educa cu vorba buna o sa inteleaga mereu de vorba buna, copilul care se educa cu violenta sau cu metoda persecutiei pentru a inspira frica e un copil care va intelege doar atunci cand e persecutat sau abuzat in vreun fel. Si asta o sa-i genereze mereu probleme de adaptare in societate si in comunitate. Eu unul nu tin minte ca de-a lungul copilariei mele sa-mi fi dat parintii vreo palma, sau bunicii la care-mi petreceam vacantele. Au urlat la mine ce-i drept pentru ca aveau si ei momente in care se umplea paharul, insa au fost suficient de responsabili incat sa nu recurga la violenta, nici in public si nici acasa.
- Parintele n-are dreptul sa-si indoctrineze copilul, chiar daca acesta e facut „dupa chipul si asemanarea” parintilor. Daca tu ca parinte apartii unei religii anume si-l botezi pe copil conform religiei respective nu inseamna ca ai dreptul sa-l indoctrinezi pe copil si sa-l obligi sa urmeze cu strictete aberatiile unora ce citesc dintr-o carte de povesti. Pana la o anumita varsta copilul nu are capacitatea de a rationa si a decide logic si tocmai de aceea in cazul unor religii precum cea romano-catolica si evreiasca comuniunea/bat mitzvah (botezul) are loc dupa varsta de 11 ani si doar cu acordul explicit al copilului. Ai voie sa-i explici ce presupune si ce inseamna, dar nici pe departe n-ai voie sa-i impui copilului in vreun fel sa faca asta. Nu prea stiu eu un specific al fiecarei religii in ceea ce priveste botezul, insa paremi-se ca doar la sectanti, ortodocsi si musulmani se practica indoctrinarea religioasa a copilului. Si in opinia celor care incearca sa asigure drepturile copilului, lucrul asta e un alt abuz.
- Nu exista niste copii care merita „o palma la fund” si altii care nu merita. Pana la urma toti copiii se nasc egali atat timp cat se nasc sanatosi, insa mediul in care cresc le influenteaza comportamentul si caracterul. Un copil care-i crescut de mic intr-un mediu in care parintii ii vorbesc frumos, ii acorda atentie, ii explica ce e bine si ce e rau chiar daca trebuie sa repete la nesfarsit si caruia i se disociaza ideea de a detine orice jucarie nu are nevoie de palme la fund. Nu stiu cum se face, insa foarte multi au argumentat palma la fund prin comportamentul isteric al copiiilor in momentul in care n-au vrut sa le achizitioneze o jucarie, in timp ce majoritatea copiiilor proveniti din familii modeste sau chiar sarace n-au un astfel de comportament pentru ca stiu ca parintii nu au bani si n-o sa le poata cumpara nimic. Astfel, daca inveti copilul lacom de mic si daca te faci pres in fata lui e normal ca el sa se comporte intr-o astfel de maniera incat sa ai motiv sa gasesti justificare palmii la fund.
- Inca dinainte ca sotia sa nasca si de cateva ori dupa, ni s-a spus sa cerem ajutor in orice moment in care consideram ca nu mai facem fata sau ca responsabilitatea de parinte e prea mare. Consilierea in astfel de situatii e inclusa in fiecare stat european in asigurarea de sanatate a copilului si fiecare dintre parinti poate sa solicite consiliere oricand. Ba mai mult, mie ca tata mi s-a sugerat ca in cazul in care o vad pe sotie descumpanita sau intr-o starte de nervozitate sa merg cu ea la consiliere pentru binele familiei in primul rand si mai ales al copilului. Ori lucrul asta are pana la urma ca scop evitarea decaderii psihice a parintelul, decadere psihica ce duce la abuzuri pana la urma. Scria cineva ca nu exista un „manual” de crestere al copilului si tocmai de aceea fiecare parinte si-l creste cum il taie capul. Nu cred ca putea sa greseasca mai grav decat atat spunand asta. Nu exista un manual, e drept, insa exista o serie de institutii care din impozitele si asigurarile pe care le platesti iti ofera consilierea necesara pentru ca tu ca parinte sa reusesti. Acum, ca te consideri atotstiutor si buricul pamantului cum se practica in Romania si daca consideri ca mersul la o astfel de consiliere e denigrant pentru tine doar pentru ca tu o asociezi cu intalnirea alcoolicilor anonimi, e o problema de mentalitate si un derapaj psihic. Pana la urma nu exista nicaieri un manual de trait viata, dar o traim cu totii invatand pana la urma din experientele predecesorilor nostri.
- Exista o sumedenie de metode contraceptive si nu te obliga nimeni sa faci mai multi copii decat poti intretine sau creste. Noi am facut unul si deocamdata e suficient pentru ca inca e prematur sa luam decizia de a face altul fara sa treaca cel putin un an in care sa ne acomodam cu presiunea psihica si financiara ce o presupune cresterea copilului. Astfel, daca ca parinte ai devenit isteric pentru ca ai o oala pe foc, un copil in brate si altul care face galagie la ce l-ai mai face pe al 3-lea, sau pe al 4-lea sau pe al 5-lea? Daca nu te descurci ca parinte dupa un prim copil nu vad la ce ai mai face altii? Ca sa ii condamni la o copilarie plina de abuzuri si ipocrizie din partea ta? Citeam pe undeva ca mama copiiilor luati de protectia copilului in Norvegia a justificat abuzul prin prisma faptului ca avea o oala pe foc si ceilalti faceau galagie, insa n-am vazut s-o intrebe cineva ce anume a motivat-o sa faca 5 copii in cazul de fata si de ce n-a cerut ajutor in momentul in care a vazut ca nu se descurca.
- Sunt destui care nu pot sa aiba un copil si care adopta pentru a avea si ei o alinare, in timp ce exista multi altii care considera copiii o povara.
- Legile din tarile occidentale sunt concrete si se aplica, rareori dai peste o ambiguitate legala si in ceea ce priveste masuri extreme, precum decaderea din drepturi parentale, abuzul trebuie sa fie o gravitate foarte mare. Am spus-o si ma mai repet, intr-o tara unde legile privind abuzul in serviciu sunt la fel de drastice precum cele privind violenta domestica sau abuzul in ceea ce priveste drepturile copilului, niciun judecator nu impune printr-o hotarare judecatoreasca masuri precum preluarea imediata a tuturor copiiilor unei familii de catre serviciile sociale si nu dispune inceperea imediata a procedurii de decadere din drepturile parintesti fara ca pe masa lui sa existe dovezi care sa confirme gravitatea faptelor de care sunt acuzati parintii.
Si ca sa inchei articolul asta foarte lung vreau sa revin la fragmentul pe care l-am redat mai devreme din interviul pe care tatal copiiilor l-a acordat celor de la Vice. Astfel, conform tatalui el habar n-avea ca in Norvegia exista legi asa de dure privind abuzurile fata de copii, desi sta acolo de 10 ani, desi prin casatorie a devenit cetatean norvegian si desi, sotia tot cetatean norvegian a fost crescuta intr-o familie de norvegieni ce s-au ghidat dupa aceleasi legi. Si n-a stiut, desi se intampla destul de des, pentru ca desigur nu vorbeste nimeni despre asta si nu vezi cum le dispar copiii vecinilor sau cunoscutilor din moment ce stai intr-o comuna unde nivelul de abordare in ceea ce priveste protectia copilului e printre cele mai proaste din Norvegia.
Probabil ca mergand pe argumentul asta as putea spune ca romanul de 33 de ani ce tocmai a primit 6 ani de parnaie pentru ca arunca bolovani de pe podurile unei autostrazi din Mallorca ar trebui exonerat de orice vina, pentru ca n-a stiut ca-i ilegal sa arunci bolovani de pe podul unei autostrazi si sa bagi in spital o femeie sau sa pui in pericol siguranta circulatiei. La fel si ala de a vrut sa se sinucida sarind din avion in drum spre Ibiza in urma cu doua saptamani. La fel ar trebui exonerati si aia care au iesit prin Paris sa mitralieze oamenii, sau cei care au violat in mod barbar femei in noaptea de revelion, pentru ca daca la ei in tara astfel de comportamente nu se pedepsesc e cat se poate de evident ca n-au nici o vina.
Concluzia mea subiectiva de altfel, fara sa stiu detalii din ancheta sau din casa celor implicati e ca ce s-a intamplat a fost cu un motiv anume si in baza unei legitimitati de necontestat, iar prin ce s-a declarat pana acum de catre cei implicati direct nu ajung decat la concluzia ca „gura pacatosului adevar graieste”.
Au scris pe aceeasi tema si au argumentat cat se poate de pertinent pro sau contra celor expuse mai sus: Ovidiu Eftimie, Mirela Oprea, Bogdan Stoica, Catalin Striblea, Vali Petcu, Simona Tache si Brylu.
P.S. Este probabil singurul articol la care am ezitat in repetate randuri datorita faptului ca include aspecte personale, si e primul si ultimul articol pe tema asta.