5 zile de la apocalipsă

Joia trecută a fost ultima zi relativ normală.

Am ieșit toți trei pentru ultima dată din casă.

Ne-am dus la Muller ca să cumpărăm vitamine efervescente, batoane energizante și ceva dulciuri.

Erau ultimele lucruri de pe listă pe care voiam să le cumpărăm și pe care nu le găsise vecina la Carrefour cu o zi înainte.

De fapt multe dintre produsele respective se găsesc exclusiv la Muller.

Vineri a fost zi de școală, dar am renunțat să-l mai duc pe ăsta mic la școală.

Am fost doar eu la finalul orelor ca să văd dacă au ceva teme pentru vacanța ce urmează.

Deja lumea păstra distanța și nu se mai îmbulzea nimeni ca de obicei.

Era încredibil.

Din animale fără rațiune mulți dintre părinți deveniseră brusc raționali.

E uimitor ce poate să facă frica din oameni.

Învățătoarea mi-a confirmat că nu sunt teme și că oricum au mers puțini copii la școală.

Sunt mulți cu febra mi-a zis, apoi când și-a dat seama de eroare a adăugat că cel mai probabil e vorba de viroze banale și nu de COVID-19.

Joi dimineața începusem tratamentul pentru ochi și am fost extrem de agitat timp de două zile.

Iau doză mărită pentru că încă am stomacul tare, iar medicamentele astea pe steroizi sunt ca trei energizante băute pe stomacul gol.

Mă țin activ toată ziua.

Vineri și sâmbătă am încercat să-mi planific și să-mi organizez munca.

Mi s-au cam dat peste cap planurile și aveam nevoie de o nouă strategie pentru lunile ce vor urma.

N-am putut să lucrez prea mult fiindcă e practic imposibil să lucrezi la calculator cu ochii defecți.

Așa că m-am apucat să montez un server local din piesele pe care le-am reciclat de-a lungul timpului și care prindeau praf pe aici:

5 zile de la apocalipsă

Duminică mi-a revenit parțial capacitatea vizuală și am tras tare toată ziua.

Pe seară am căzut în pat și am adormit instant.

Eram epuizat psihic și nici măcar steroizii din medicamente nu își mai făceau efectul.

Am reușit să fac mult mai multe decât mi-am propus, iar luni și marți am continuat la fel de optimist și productiv.

Mi-am pus clienții existenți la adăpost și am ajutat un client nou să-și continue business-ul în regim de contingență ca și mine de altfel.

Sunt conștient că nu am cum să fac minuni.

Împreună rezistăm în ritmul ăsta câteva luni pentru că deja nu mai e despre bani ci despre supraviețuire.

Pe urmă om vedea ce-o să fie.

Un lucru e clar, nu trebuie aruncat prosopul.

E doar o bătălie.

Au fost altele și mai feroce decât asta și le-am câștigat.

Marți m-am hotărât să pun steagurile în balcon.

5 zile de la apocalipsă

Simbolistica a făcut mereu parte din viețile noastre, iar un steag e în primul rând un simbol de identitate.

Apoi e un simbol de demnitate și curaj.

Cât timp flutură steagul sub adierea vântului ne facem datoria morală, chiar dacă doar simbolic.

Metaforic vorbind suntem în vreme de război și ar cam trebui să ne purtăm ca atare.

Ieri mi-am propus să ies din casă pentru cumpărături.

Mi-am făcut o listă cu titlul Cumpărături Apocalipsă și la prima oră m-am pornit spre magazin.

Eram mai degrabă curios.

Voiam să văd dacă se repetă scena asta de mai jos și am ajuns la nivelul Venezuelei.

5 zile de la apocalipsă

N-a fost chiar așa, dar nici mult nu mai avem.

Cine crede ceea ce spune guvernul și e convins că n-or să fie probleme de aprovizionare și nu se vor raționaliza alimentele ori e foarte ignorant ori înfricoșător de idiot.

Cu toată psihoza asta s-a redus extrem de mult capacitatea de producție și transport.

N-o să murim de foame, dar or să lipsească extrem de multe produse de pe raft în primul rând pentru că transportul și manipularea lor a devenit extrem de costisitoare și riscantă și mai apoi pentru că la producători și distribuitori nu existau nici stocuri mari și nici capacitate de stocare pe termen lung.

În linii mari am găsit ceea ce căutam, dar atmosfera din magazin a fost cel puțin ciudată.

Vânzătoarele, fără niciun fel de protecție în afară de mănuși sterile, încercau să se poarte normal, dar în ochii lor se citea frica.

Anumite produse erau din belșug, dar lipseau cu desăvârșire mezeluri, semipreparate, făina sau ouăle.

Nimeni nu trecea pe la raftul cu dulciuri sau băuturi și nimeni nu părea să cumpere prea multe produse.

Probabil și pentru că nu prea aveau ce cumpăra.

Am fost singurul care a pus două butelii de vin în coș, sub privirile pline de uimire ale casierei și a celor care făceau coadă la un metru distanță în urma mea.

Spre deosebire de ei, care păreau destul de timorați eu am înțeles la un momentdat că sunt multe lucruri pe care nu pot să le schimb la viață și asa că e mai bine să încerc să le accept.

Un pahar de vin te poate ajuta să accepți lucrurile așa cum sunt ele și să gândești limpede.

Știu, nu-i sănătos și poate să dea dependență, dar parcă prefer să n-ajung la balamuc măcinat de griji și obsesii.

Încă dorm liniștit nopțile și vreau s-o fac în continuare, cu riscurile de rigoare.

Tot ieri mi-am propus să nu mai tolerez nimic.

Până acum m-am ferit de polemici și replici acide din cauza bunului simț și al ideologiei infecte numită corectitudine politică pe care ne-a băgat-o stânga progresistă pe gât până ne-a ieșit pe nas.

S-a terminat.

A venit vremea să spun lucrurilor pe nume, cu subiect și predicat.

Prea multă corectitudine politică ne-a adus în postura de idioți incpabili să se descurce elegant într-o situație de criză.

S-au irosit sume colosale de la bugetele locale pentur aroganțe politice de stânga ce sprijineau diverse dictaturi identitare în timp ce s-au tăiat bani grei de la sănătate, inovare și cercetare.