În urmă cu 10 ani

IMG_6519

Era pe 12 sau 13 iulie 2010.

Nu mai țin minte exact.

Ajunsesem la Barcelona destul de devreme, cred că pe la 8 dimineața.

Mai aveam vreo 700 de euro la noi, iar cel puțin 250 urma să-i dăm pe ferry ca să ajungem aici pe insulă.

După ce am luat biletele la ferry am parcat mașina și ne-am dus la plajă pentru câteva ore.

Pe plajă un boschetar îmbrăcat extrem de gros pentru luna iulie făcea un fel de figurație.

Cerșea atenție sau ceva…

După câteva ore la plajă am decis să mergem la o bancă să scoatem de pe card ultimii bani pe care-i mai aveam pe el, vreo 20 de euro ca să putem să plătim parcarea cu ei.

În bancă, undeva în camera bancomatului, care rămâne deschisă tot timpul, mirosea puternic a urină și erau catrafusele unui boschetar.

În timp ce butonam bancomatul cu butoanele lui murdare și sleioase mă gândeam dacă nu cumva o să ajungem și noi ca boschetarul care-și făcea veacul în camera bancomatului, dat fiind faptul că ni se cam terminau și nouă banii și n-aveam decât niște promisiuni pentru următoarele zile.

În drum de la bancă spre port, unde aveam mașina parcată, am trecut pe lângă niște ziduri medievale.

Știți voi, ziduri dinalea cu șanț în față.

Acolo în șanț erau trei drogați, un bărbat și o femeie se înjurau și căutau un loc mai ferit probabil ca să-și bage ceva în venă.

Erau vai și amar de ei.

Slabi, uscați și cu haine jerpelite.

Mi s-au înmuiat piciorele când i-am văzut la gândul că am plecat la drum fără niciun fel de garanție.

Eram conștient de la bun început că or să urmeze vremuri grele.

Nimeni nu putea însă să ne spună cam cât de grele aveau să fie.

Dar dacă nu o să reușim și-o să ajungem și noi niște scursuri umane ca și ăștia pe care tocmai i-am văzut.

Nu neapărat drogați sau bețivi, ci oameni fără niciun fel de viitor și să ne aflăm așa, la mila altora, neputincioși și inutili.

Nu s-a întâmplat așa pentru că în loc să mă demoralizeze, toate astea m-au întărit și m-au convins să nu renunț.

N-a fost extrem de greu, dar nici ușor nu ne-a fost.

La un an jumate după ce trecusem prin experiența respectivă am reușit și noi pentru prima dată să umplem frigiderul și dulapurile cu alimente.

A fost ca un fel de victorie, un șoc atât de mare încât i-am făcut poză.

În plină criză reușisem să întoarcem o situație nefavorabilă în favoarea noastră.

De ce scriu rândurile astea?

Ei bine! Sunt sigur că mulți dintre voi se gândesc cu disperare la ce va urma crizei ăsteia.

Ce-o să fie peste o lună sau două sau trei.

Doar că eu, după ce am trecut prin experiența pe care v-am descris-o mai sus, în linii mari bineînțeles, nu mă stresez aproape deloc.

Împortant e să scăpăm suficient de sănătoși încât să putem merge mai departe.