Călătorim cu 15 ani în timp

De Crăciun povesteam cu un preot despre iminentul colaps economic și social.

Știu sună ciudat, dar n-am nicio problemă să port discuții argumentate și pe principii cu orice persoană, indiferent ce background are.

Cât timp preotul nu-mi dă în cap cu biblia și dovedește că e suficient de matur din punct de vedere intelectual poate să fie un bun interlocutor.

Dar divaghez și nu vreau să mă abat prea mult de la idee.

Îi spuneam preotului la vremea respectivă că o să se ajungă la un reset economic și social.

Nu părea destul de apropiat, dar previzibil.

Digitalizarea și automatizarea începuseră deja de câțiva ani să producă mici crize sectoriale care produceau la rândul lor o spirală de criză.

Suita de privilegii cu care stânga politică arunca în orice minoritate, oricât de irelevantă era ea a început deja să cauzeze fracturi sociale, iar distrugerea calității locurilor de muncă sau pierderea lor n-avea decât să acutizeze toată treaba asta.

Desigur, nu e ceva ce urma să se întâmple peste 5 ani, poate nici peste 10 ani, dar cu siguranță peste aproximativ 15 ani aveau să se vadă ci adevărat efectele.

Eram sigur că piețele de capital aveau să mai reziste cel puțin 5 ani.

Cei care au supraviețuit anului 2008 au învățat ceva din asta și aveau să țină sistemele, în agonie, pe terapie intensivă pentru cel puțin alți 5 ani.

Abia după încă 10 ani puteam să vorbim de o nouă criză de capital care să afecteze toate sectoarele economiei.

Singura exceptie de la regulă pe care o luam în calcul la vremea respectivă era o molimă suficient de nasoală încât să scoată din joc peste 20% din populația activă.

Musai să recunosc că nu credeam că o să se întâmple așa ceva.

Mi se părea mult prea dificil în contextul dat.

Aparent nu eram singurul pentru că șeful armatei spaniole a declarat că nici ei nu se așteptau la ceva mai nasol decât criza Ebola din 2015.

Niciun stat nu se aștepta la altceva și toate țările erau pregătite doar pentru atât și nimic mai mult.

În Spania, țara care a luat cele mai drastice măsuri din întreaga uniune e oficial.

Vom sta cel puțin o lună de zile închiși în case indiferent ce se va întâmpla în tot acest timp și nu e exclusă posibilitatea ca perioada asta să se prelungească cu cel puțin încă 15 zile.

Australia plănuiește un shutdown total pentru o perioadă de șase luni.

E mai mult decât evident faptul că virusul s-a răspândit suficient de mult încât orice flexibilizare a regulilor actuale o să ducă la un nou val de îmbolnăviri și decese necontrolate.

E nevoie de contingență pe toate palierele.

Cel puțin până putem să fim siguri că l-am învins.

Acuma, ajung la concluzia că, deși nu ne dăm seama, colapsul pe care-l contemplam s-a produs.

Politicienii sunt conștienti, dar mult prea ocupați cu contingența ca să poată să facă planuri și să vină cu soluții coerente pentru după ce trece amenințarea.

N-au nici maturitatea politică necesară și nici toate datele pentru a ajunge la soluții adecvate așa că pe plan economic și social se comportă pompieristic fiindcă efectiv habar n-au ce să facă și n-au timp să adune experți ca să vină cu soluții concrete.

Totuși, situația asta dovedește cam cât de indispensabil e sistemul de sănătate publică și mai ales cât de indispensabile sunt investițiile în inovare.

În Spania se adaptează deja producția locală pentru a produce materiale sanitare și aparatură de ventilație, iar toată lumea e de acord că se aplică efectiv măsuri de război.

Îngineri aeronautici, mecanici și informaticieni împreună cu un grup de medici au reușit să producă un ventilator cu piese imprimate 3D în mai puțin de 48 de ore.

Nu doar că l-au produs, dar l-au și testat și omologat, iar acum urmează să intre în producție în masă cu ajutorul liniei de producție a Airbus, unei linii de producție a SEAT și a multor voluntari cu imprimante 3D acasă.

În același timp, primul ministru care a desconsiderat valoarea poliției în repetate rânduri a recunoscut public cât de important e să ai poliție dotată și pregătită pentru astfel de situații.

Dincolo de asta, s-a accelerat digitalizarea.

Preconizez că în următorul an, în Spania, o să dispară 90% din birocrație și din prezența la ghișeu pentru simplul fapt că deja se lucrează activ la implementarea de soluții și odată implementate n-o să le mai elimine nimeni, mai ales după ce or să se vadă beneficiile.

Cam la fel e și în materie de educație.

În loc de buchiseală inutilă, școlile se vor adapta și vor introduce cursuri interactive cu exemple practice din care elevii chiar pot să învețe câteceva.

Multe dintre firmele mici și mijlocii, cam 90% dintre ele care nu erau digitalizate înțeleg acum că dacă nu se digitalizează or să moară pentru că lumea e OBLIGATĂ să comande mai mult online, iar obligația asta o să se transforme în obișnuință.

Cum o mare parte dintre măsurile astea aruncă în șomaj un volum mare de oameni se va ajunge la un venit minim universal cu ajutorul căreia orice cetățean își va permite o casă și o masă.

Pentru alte luxuri va trebui totuși să muncească.

Și asta e bine pentru că cu un venit minim universal s-ar elimina hegemonia pe care o au acum paraziții sociali pe bugetele astea consolidate.

Toată lumea ar primi o sumă de bani fixă care să corespundă nevoilor de bază, iar ăia care vor ceva mai mult de la viață pot să-și permită doar dacă produc ceva util pentru societate.

Pe scurt am ajunge la meritocrație pură.

Dincolo de asta, se vor canaliza extrem de mulți bani pentru cercetare și inovație.

Până acum, guvernele astea tăiau bani de la cercetare și inovație ca să cumpere voturi de la asistații social.

Acum își dau seama că fără cercetare și inovație s-a cam bătut pasul pe loc, iar progresele sunt insuficiente ca să ne protejeze de o astfel de amenințare.

Niște chestii de geeks au ajuns brusc la mare căutare pentru simplul fapt că pot să ofere azi răspunsul de care, teoretic, aveam nevoie peste 15 ani.

Desigur, e un drum anevoios și un proces îndelungat, dar se va ajunge acolo.

Nu putem spune că ne-a luat neapărat pe nepregătite.

Spre deosebire de alte nenorociri ne-a prins relativ bine.

Suntem într-un context de pace și colaborare internațională.

Avem o generație tânără care s-a născut liberă și n-a fost prea influențată de autoritarismul secolului trecut.

O să fie un sacrificiu enorm și-o să ne coste mult, nu în bani pentru că banii oricum nu mai contează acum, ci în resursă umană.

Probabil că până se termină treaba asta fiecare supraviețuitor va cunoaște pe cineva care a murit de coronavirus și cu siguranță cu toții vor suferi de stres postraumatic.

Iar eu cred că în momentul de față merită sacrificiul.

Merită atât timp cât ne oferă posibilitatea să facem un salt în viitor, să recuperăm 15 ani pierduți din cauza altor circumstanțe.

Călătorim cu 15 ani în timp