uBlock, piHole, NoScript și alte alea

screencapture-libertatea-ro-stiri-metoda-ikea-folosita-de-mai-multi-romani-ca-sa-scoata-din-spania-56-de-masini-de-lux-furate-3627718-2021-07-01-09_41_29

Internetul a devenit insuportabil pe alocuri.

Sunt site-uri mișto, site-uri curate cu design aerisit și două-trei reclame și apoi sunt chestii precum Libertatea:

Unde pagina pare că nu se mai termină, iar pe captura de ecran de mai sus erau deja blocate în prealabil bannerele publicitare și alte mizerii de pop-up-uri sau notificări de cookies.

Să nu încarci atâtea mizerii irelevante și redundante e posibil, dar implică muncă și unelte specializate.

Ai nevoie de piHole ca să blochezi anumite solicitări DNS, de uBlock Origin și o sumedenie de reguli și desigur de NoScript.

Eu de vreo patru ani tot aerisesc site-uri pentru mine. Ascund tot ce e irelevant, tot ce nu mă interesează, toate butoanele de like și share, toate embed-urile de pe social media și alte aberații pentru a accesa și încărca doar informația care mă interesează.

uBlock Origin și NoScript sunt extensii de browser și probabil oricare dintre voi s-ar descurca să le instaleze. E mai greu să le configurezi bine.

piHole în schimb e o aplicație pe care trebuie s-o instalezi pe un server virtual, și s-o întreții. E mult mai complicat să o folosești, dar merită deranjul.

Cu puțină muncă, un articol de Libertatea poate să arate mult mai curat și frumos și să se încarce mult mai repede:

Din păcate, astfel de unelte, necunoscute pentru mulți, au devenit obligatorii pentru pagini atât de toxice precum Libertatea.

Previous Article

Caracterul duplicitar al indivizilor

Next Article

De ce dă tata Biden bani?