Constat fara prea mare uimire ce-i drept, ca pe Facebook circula de aproximativ o saptamana o serie de postari in care diversi cetateni, mai mult sau mai putin bine intentionati posteaza doua imagini cu un pret inainte si dupa 1 ianuarie comparand preturile si criticand un supermarket sau altul privind politica sa de preturi.
Si pentru c-am cochetat si eu o perioada cu domeniul asta al vanzarilor si am activat atat pe piata de en-gros cat si pe cea de retail imi permit sa expun o scurta idee privind politica de preturi si mai ales privind absurditatea si ipocrizia rezultata din intentia de a critica un magazin pentru politica de preturi pe care o are.
In primul rand inainte de toate trebuie sa plecam de la premisa clara ca cel care investeste intr-un magazin are un singur interes si anume sa faca profit. Pana acum n-am cunoscut pe nimeni sa aiba o suma de bani sau sa se riste la un credit pentru a deschide un magazin ca sa faca acte caritabile. Dincolo de asta mai trebuie mentionat faptul ca cel putin in tari precum Romania nu exista o reglementare clara a consiliului concurentei care sa impuna un prag anume in ceea ce priveste preturile practicate de un anumit domeniu sau sector. De fapt exista asa ceva la tigari unde sunt definite niste preturi maximale, insa in cazul tigarilor vorbim de un sector de piata unde contrabanda este mare, evaziunea este mare, iar castigurile din practici ilegale si/sau neconcurentiale pot sa fie mult mai mari decat la vanzarea de legume de exemplu.
foto via GraphicStock
Tinand cont de cele doua aspecte e cat se poate de clar ca vanzatorul, indiferent de volum sau produs are interesul sa castige un ban de pe urma vanzarii. Si tocmai de aceea, atunci cand afla ca produsul X sau Y o sa se scumpeasca (si daca are relatiile potrivite afla mereu primul) face stocuri cu pretul vechi si a doua zi le pune pe raft la pretul nou. La fel si cand se ieftineste produsul in cauza, pastreaza pretul sau il reduce mai putin decat ieftinirea efectiva impusa de producator sau de taxele indirecte pentru ca din 10 cumparatori doar 2-3 daca se uita efectiv la diferenta de pret si poate doar unul singur renunta sa mai cumpere produsul in cauza. Acel singur client e in fond acelasi care umbla dupa ieftineli si cumpara de obicei produse putine si pentru comerciant el reprezinta o pierdere neglijabila atat timp cat restul de clienti se pastreaza. Orice firma si orice comerciant (desigur excluzand buticarii) care stapaneste minime notiuni de economie stie ca un 10% din clienti sunt neglijabili si ca atunci cand te faci luntre si punte sa-l multumesti pe scarbosul ala de se plange toata ziua si-ti cumpara de 10 lei risti sa-l pierzi pe ala de nu zice niciodata nimic, e amabil si-ti cumpara de 1000 de lei.
Un ultim aspect pe care nu-l iau in considerare multi e ca nu exista nicaieri in lege o reglementare privind stocurile vechi. Cu alte cuvinte daca magazinul in cauza are in stoc 10 beri cumparate cu TVA la 24% nimeni nu-l compenseaza pe el dupa 1 ianuarie daca i-au mai ramas 9 beri in stoc la pretul vechi, pentru ca el sa poata sa vanda berile alea mai ieftin. In schimb e obligat sa modifice felul in care-i afisat pretul la raft si in loc de 24% sa treaca 20% si echivalentul in bani, dar pana nu-si epuizeaza stocul achizitionat la pretul vechi, respectivul e oarecum obligat de imprejurari sa mentina acelasi pret.
Si ca sa inchei ideea asta „scurta”, concluzia pana la urma e ca traim intr-o societate de consum, unde nu se mai pune problema ca acum 40 de ani ca n-ai de unde sa cumperi, ba dimpotriva ai de unde sa cumperi si de unde sa alegi si esti liber sa-ti alegi pe spranceana magazinele de la care cumperi si preturile pe care vrei sa le platesti pentru fiecare produs. Daca cauti doar ieftineala s-ar putea sa primesti exact ceea ce cauti.