Să mințim poporul cu procentul

Pe la noi prin sat era o vorbă care zice că ar putea să fie amuzant dacă nu ar fi de-a dreptul trist.

Profit.ro e o gazetă care scrie pentru oamenii care au investit și investesc niște resurse cu intenția de a scoate un oarece beneficiu.

Oamenii ăia de regulă nu sunt chiar cei mai proști din curtea școlii.

E posibil să fie oameni care n-au terminat școlile sau le-au făcut după lupte grele cu sistemul de învățământ, dar cu siguranță nu sunt cetățeni provocați din punct de vedere intelectual.

Notele de pe foaia matricolă nu sunt garantul inteligenței.

Dar, să nu ne băgăm în ape tulburi și filozofie educațională și să pornim la drum cu ceea ce spun cetățenii care ne învață business la gazetă:

Indicii nivelului prețurilor exprimă câte unități din aceeași monedă sunt necesare pentru a cumpăra un volum identic de bunuri și servicii în țări diferite, pentru fiecare grupă de bunuri și servicii. În anul 2022, pentru bunurile de consum și serviciile din componența consumului final se plătesc 100 euro la nivelul Uniunii Europene, iar la cele două extreme, 149 euro în Danemarca și respectiv 59 euro în România și Bulgaria. Potrivit comunicatului Eurostat, România este cel mai ieftin stat membru pentru grupa „Alimente și băuturi nealcoolice” (72%) urmată de Polonia (73%), iar la polul opus se află Danemarca și Luxemburg, având cel mai ridicat nivel al prețurilor pentru această grupă de produse (121%).

sursa

Ce spun oamenii ăștia aici?

Păi spun că inițial nu e vorba de o paritate între monedele utilizate în UE și că în fiecare țară se raportează moneda la volumul de bunuri și servicii.

Cu alte cuvinte se pleacă de la premisa că un salariu de 1000 de euro și un salariu de 1000 de lei pot să cumpere același volum de bunuri în țări diferite.

Nimic mai fals și mai greșit.

Apoi făcând abstracție de relaționarea asta se citează dintr-un studiu Eurostat unde totul se raportează la euro.

Interesant nu?

Ce omite articolul în cauză și implicit studiul UE?

Păi omite în primul rând calitatea bunurilor achiziționate.

Nu se face o corelație la nivel calitativ, doar la nivel de volum.

Un produs sau serviciu de calitate inferioară ar trebui să fie mereu mai ieftin și chiar ilegal pe alocuri.

În România încă se produce pe modelul comunist, un stas de calitate pentru export și altul pentru național.

Așa că studiul e din start viciat în raport cu calitatea consumului. Faptul că ai cumpărat un salam mai ieftin nu înseamnă și că e mai calitativ.

Apoi nu se ia în considerare indicele de consum.

Nici puterea de cumpărare.

Ambele influențează (in)direct calitatea.

Astea fiind zise, faptul că în România volumul unei achiziții de consum comun raportat la moneda locală are un raport pozitiv în comparație cu alte țări din UE nu spune nimic.

Nici măcar că economia merge mai bine.

Degeaba există volum cât timp calitatea e slabă. Ce aduce cu adevărat profit e calitatea, iar calitatea îndoielnică împreună cu volumul masiv nu reprezintă decât producție multă și proastă pe modelul comunist. Producție ce nu face decât să sponsorizeze un mediu de producție toxic și precar pentru toți cei implicați.