Să faci bine să înveți

driver-978232

Expresia din titlu mi-a provocat repulsie toată viața alături de „Poate nu înveți”.

De fiecare dată când îmi doream ceva, copil fiind, auzeam „să faci bine să înveți”. În România succesul în viață era oarecum condiționat de buchiseală.

Practic se formase o mentalitate dinasta de neam prost care asocia succesul și fericirea cu tocitul.

Trebuia să tocești materia respectivă și s-o memorezi robotic pentru a avea parte de succes și fericire în viață.

O cretinitate fără margini propagată de oameni care erau nefericiți și n-au cunoscut succesul pe plan profesional așa că care își refulau propria frustrare sabotându-și emoțional și intelectual odraslele.

Dacă vreodată îți cumpărau părinții ceva, orice, chiar și lucrurile de bază precum haine atunci de fiecare dată când primeai cadoul îți trânteau un „poate nu înveți”.

Practic, întreaga ta existență și supraviețuire era condiționată de învățat și învățatul ăsta se măsura prin note, note pe care ți le dădeau niște profesori adeseori sub-standard sau care tratau elevii discreționar în funcție de venituri și cadourile pe care le primeau.

Dacă erai sărac și buchetul tău de flori era mai palid sau tatăl tău nu-i aducea doamnei o plasă cu de-ale gurii puteai să tot înveți fiincă abia scoteai o notă decentă gen un 7 sau un 8.

Când am venit aici am uitat complet de reminiscența asta comunistă, dar mi-am adus aminte ieri în timp ce așteptam să intru la dentist.

În sala de așteptare era o bunică cu un băiat și vorbeau românește.

După vreo 10 minute din cabinet a ieșit o fată de vreo 15 ani și a întrat în locul ei băiatul, iar după alte 10 minute a ieșit băiatul împreună cu mama celor doi.

După alte 10 minute a ieșit asistentul cu două foi pe care era trecută estimarea de preț.

Fetei trebuiau să-i facă un implant și ceva carii, iar băiatului două carii.

În total deranjul era de vreo 1100 de euro, o sumă considerabilă din toate punctele de vedere, mai ales pentru un emigrant care probabil lucrează pe minimul pe economie.

Doar implantul în sine costa vreo 800 de euro la ăștia dacă nu ești asigurat.

După ce a plecat asistentul, mama s-a întors către fată și i-a spus destul de sec „să faci bine să înveți”.

Celebra amenințare fără de care un părinte român nu poate să-și asume nicio cheltuială pentru copilul său.

Am fost oarecum intrigat să aud treaba asta aici, mai ales de la o persoană care părea c-a petrecut suficient timp în afara țării ca să aibă cu totul altă mentalitate apropo de astfel de situații.

De ce spun asta?

Ei bine, 99% dintre românii de pe aici care au aflat că mi-am lucrat ceva pe la dinți m-au întrebat de ce nu m-am dus să-mi fac lucrarea în România pentru că sigur e mai ieftin.

Doar un procent infim înțeleg că pentru mine oricum e mai ieftin fiindcă sunt asigurat și că timpul pierdut, oboseala, biletele de avion și alte alea uneori costă mai mult decât o economie de maxim 10% din lucrare.

Desigur, poți foarte ușor să scoți românul din România, dar România din român cu greu o scoți…