Inca de la boardingul din Barcelona am inceput sa dau piept cu Romania. Era 10 noiembrie si fortat de imprejurari asteptam la coada alaturi de alti conationali sa plecam spre Bucuresti Baneasa.
Ca de obicei la zborurile pentru Romania, operatorul a intarziat inexplicabil boardingul, iar acomodarea in avion s-a facut pe principiul timpic romanesc, fara scaune predefinite pentru fiecare pasager.
In avion am avut vecini doi romani, un el si o ea, trecuti de prima tinerete. El a inceput sa-mi explice teorii privind la al 3-lea razboi mondial, convins de faptul ca recentul conflict din Sahara este scanteia care v-a aprinde flacara razboiului. Fara prea multe detalii i-am amintit ca conflictul este vechi de sute de ani si ca Sahara nu reprezinta nimic pentru nimeni, existand suficiente zone de conflict strategice in lume.
Vazandu-se contrazis cu suficiente argumente, omul a replicat ca el are alta parere ca stie mai bine, ca are antena la Barcelona unde sta si prinde OTV. In urma unui astfel de argument am capitulat fara discutie, deoarece omul chiar reprezinta o elita a societatii romanesti in lume.
Pe un cer enervant de senin aterizarea s-a facut cu greu pe aeroportul Baneasa deoarece marimea pistei e o adevarata provocare pentru orice pilot de jumbo.
De pe pista ne-a preluat un autobuz, fiindca Baneasa nu are absolut nici un tunel de boarding, intreaga cladire a aeroportului fiind la fel de mare cat primul nivel al parcarii din Barcelona.
In aeroport se trece prin controlul de pasapoarte, lucru absolut surprinzator daca tinem cont de faptul ca acelasi lucru se face si in Barcelona, unde nu se pun intrebari privind scopul si durata vizitei sau provenienta vizelor de pe pasaport cum se face in Romania.
Intre Bucuresti si Sibiu sunt aceleasi drumuri inguste, proaste si slab semnalizate. E posibil sa se mai fi inmultit gropile, nu stiu sigur, nu am fost sofer ca sa pot remarca.
In Avrig tristete mare, nu doar din cauza inmormantarii, ci mai degraba din cauza situatiei financiare si a deciziilor imbecile luate de guvern.
Stiam ca o sa fie rau in tara inca din iulie cand am plecat, insa nu ma asteptam sa se ajunga asa de rau.
Am aflat cu uimire ca pe Valea Avrigului au inceput sa se monteze apometre pe fantani, fiindca apa din panza freatica e proprietatea guvernului. De altfel nu mica mi-a fost mirarea cand am vazut in zona centrala a Sibiului mai multe magazine inchise decat deschise.
Si daca stam sa ne gandim, perioada critica e in ianuarie si februarie…