Ieri am fost la plajă. Mă rog, asta nu-i o noutate pentru că noi obișnuim să mergem destul de des la plajă.
Numai că ieri am prins o chestie despre care voiam să scriu de mai demult.
Noi încercăm să mergem la plaje mai retrase din diverse motive, unul dintre ele fiind liniștea și intimitatea de care avem parte pe anumite plaje în comparație cu plajele mai turistice.
Așa că ieri am fost pe una dintre plajele astea mai retrase și mai liniștite.
La un moment dat a apărut un băiețaș destul de fit cu o fată ce avea pe puțin 130 de kg. Așa ochiometric vorbind.
El s-a dezbrăcat în pantaloni scurți, iar ea a rămas în tricou și pantaloni scurți și pe locurile unde pielea îi era expusă s-a uns cu o cantitate enormă de cremă de protecție solară.
Nici el și nici ea nu păreau să aibă mai mult de 30 de ani deși între el și ea era o diferența șocantă de masă corporală.
Totuși, dacă oamenii se iubesc și dacă el o acceptă cum e atunci e treaba lor, evident.
Numai că din afară povestea e un pic mai diferită pentru că de afară există două tipuri de abordări și de multe ori și eu apelez la ambele.
În primul rând e vorba de milă pentru că cei care înțeleg și știu oarecum fenomenul obișnuiesc să manifesteze o oarecare milă față de astfel de oameni.
Un procent foarte mic de obezi sunt așa pentru că au ei niște defecte fizice și asta le cauzează îngrășarea necontrolată chiar dacă mănâncă foarte puțin sau măcar încearcă să o facă.
Și e aproape imposibil să diferențiezi unul bolnav pe cale naturală de unul care e obez pentru că pur și simplu e leneș și cedează ușor unui viciu.
Apoi mai sunt și complexele cu care trăiesc oamenii ăștia, indiferent dacă ele vin pe fondul unor defecte fizice sau a unor probleme de natură psihică.
Fata asta nu stătea la aproape 40 de grade cu pantaloni scurți până la genunchi și cu tricou pe ea din plăcere ci de rușine față de restul lumii.
La capătul opus al plajei era un alt cuplu, tot cam de aceeași vârstă și ambii stăteau la plajă nud, nu fiindcă erau ceva fotomodele ci pentru că nu aveau parte de aceleași complexe și cel mai probabil fiindcă în judecata celor de lângă nu erau tratați cu aceeași lehamite.
Și uite așa ajungem la a doua abordare, cea a silei.
Se zice că cea mai spectaculoasă operă de artă e corpul uman și avem o întreagă cultură cu picturi, sculpturi și mai nou fotografii și video-uri care redau opera asta de artă.
De altfel probabil că de aici vine și atracția sexuală.
Din păcate obezitatea rareori se încadrează în standardele nescrise ale operei de artă de care vorbim pentru că majoritatea o percep la modul repulsiv.
Aș risca să spun că între obezitate și excesul de botox și silicoane nu e nicio diferență pentru că ambele provoacă repulsie în egală măsură.
Iar, pe majoritatea dintre noi ne încearcă de regulă ambele sentimente în același timp doar că în ordine inversă.
Prima dată vine sila și abia apoi mila.
