Mai exista vreo disciplina sportiva fara blaturi?

sport_10037221-033114

In ultimul an aproape ca n-a existat disciplina sportiva fara vreo suspiciune de blat.

De la coruptia la nivel inalt din FIFA, la dopajele din diversele discipline olimpice, la suspiciunile de partide aranjate din tenis sau bicicleta cu motor descoperita de curand in turul Spaniei, toate indica faptul ca sportul a ajuns mai degraba o scena unde se joaca un teatru ieftin cu actori amatori pentru a deturna banii publicului consumator si a-i spala prin diverse metode de catre retele intregi de crima organizata.

Adeseori, partasi la astfel de situatii sunt sportivi de renume ce s-au antrenat aproape toata viata pentru competitia vietii lor si care ajung sa-si vanda talentul pe o suma de bani, riscand astfel sa cada in disgratie si s-ajunga daca nu in puscarie, macar in banca acuzatilor.

Mi-a placut nespus de mult fotbalul cand eram copil si l-am practicat intens, insa am inceput sa-l ignor dupa ce am inteles ca ierarhia sportiva e dictata de interesele diversilor infractori ce erau interesati mai degraba de banii veniti de la mase si pierderea urmei acestor bani atunci cand statul roman ar avea vreo pretentie sa-i impoziteze.

sport_10037221-033114foto via GraphicStock

Pentru o perioada foarte mare de timp am crezut ca doar fotbalul e afectat de ‘cancer in metastaza’ si datorita prezentei lui Mircea Sandu pe o functie decizionala in FIFA eram convins ca blaturile nu se limitau doar la fotbalul romanesc. Timpul a dovedit c-aveam dreptate, iar in lumina ultimelor evenimente exista sansele ca pana la urma oameni ca Mircea Sandu sau Dumitru Dragomir sa nu scape chiar nepedepsiti.

Si totusi nu pot sa nu ma gandesc la faptul ca, la fel ca si in politica, desi justitia reuseste sa elimine elementele negative, exista mari sanse ca locul lor sa fie luat de alte elemente negative ce au aceleasi interese obscure.

Iar daca blaturile ce se asociaza cu disciplinele sportive sunt ca un cancer ce recidiveaza periodic pentru ca nu are deocamdata niciun leac eficient, ma gandesc oare ce relevanta ar mai avea urmarirea unor competitii sportive si mai ales de ce i-am mai spune sport profesionist cand e mai degraba blat profesionist?