Justitia nu e despre dreptate

1907250

In ultimii ani am citit nenumarate postari in ceea ce priveste justitia si am vazut o gramada de oameni revoltati pentru ca justitia nu a fost capabila sa tranforme furia oamenilor in bai de sange.

Daca te apuci sa-i asculti pe unii intelegi ce viziune sadica are societatea in ceea ce priveste pedepsele pe care si le doreste pentru o serie de infractiuni. Daca s-ar putea o mare parte dintre oameni ar reveni de indata la executii in piata publica doar ca sa poata sa se duca la culcare mai apoi satisfacuti pentru ca s-a facut dreptate.

Pe la noi de exemplu daca intrebi cativa oameni la intamplare pe strada despre activitatea DNA sunt sigur ca acei oameni or sa aiba opinii cu totul diferite, iar asta denota o polarizare a societatii in ceea ce priveste conceptul de justitie. Cei care au incredere in statul de drept si isi doresc un stat de drept unde instantele de judecata sunt mai presus decat politicul vor spune ca ceea ce face DNA-ul acum e foarte bine si poate ca e prea putin, in timp ce restul care cred ca statul de drept nu functioneaza (cel putin la noi) vor considera mereu ca justitia e un dusman al poporului unde se fac dosare la comanda si unde majoritatea dintre inculpati sunt nevinovati.

Nu sunt vreun procuror sau judecator si nu cunosc fiecare lege in cel mai mic detaliu, insa pot sa ma conving daca un om e susceptibil de comiterea unei infractiuni dupa felul in care vorbeste si mai ales dupa opulenta pe care o afiseaza in raport cu veniturile sale. E chiar foarte simplu pentru oricare dintre noi sa identifice un om de rand, primar, deputat sau prim ministru care a comis vreo infractiune.

Plecand de la premisa enuntata mai sus e musai sa spunem ca majoritatea ne dorim dreptate si ca omitem faptul ca justitia nu e despre dreptate ci despre aplicarea legii.

Citeam in urma cu cateva zile un articol despre un individ, nevinovat care a fost condamnat pe nedrept si a stat mai mult la puscarie decat adevaratul vinovat si ma gandeam putin la treaba asta. Judecatorul nu e un dumnezeu atotstiutor si n-are cum sa decida vinovatia unuia decat bazandu-se pe probatoriu, experienta si ratiune. La fel se intampla si atunci cand stabileste pedeapsa.

In felul asta e lesne de inteles ca un infractor dovedit poate sa scape cu o pedeapsa relativ usoara atat timp cat aduce probe in favoarea lui si isi ia un avocat capabil, care poate sa anticipeze si sa influenteze decizia judecatorului.

Asta e un exemplu clar prin care ar trebui sa intelegem cu totii ca justitia nu e despre dreptate ci despre aplicarea legii, iar legea asta, proasta cum e a fost facuta de politicieni care de cele mai multe ori n-au suficienta experienta incat s-o faca impecabila.

Al doilea exemplu care-mi vine in minte acum are de-a face cu criza din Catalunia, unde oameni de bine au iesit in strada ca sa apere un drept democratic ce a ajuns sa contravina constitutiei. Suna de-a dreptul fantasmagoric toata ideea asta, insa asta e realitatea intr-un stat de drept unde justitia e obligata sa aleaga si sa impuna ceea ce scrie in cartea de capatai dupa care se ghideaza statul respectiv, chiar daca lucrul asta inseamna ingradirea unor drepturi sau libertati.

Foarte multa lume o sa considere asta ca fiind o abordare gresita, insa in opinia mea statul de drept, asa prost cum e el, face diferenta intre anarhie si totalitarism si reuseste prin legi, de multe ori imperfecte, sa mentina un echilibru menit sa previna anumite derapaje. E normal ca intr-o tara democratica legea sa-ti garanteze o serie de drepturi, insa e si mai normal ca aceeasi lege sa si prevada un cadru legal si procedural prin care sa se poata exercita respectivele drepturi.

Dura lex, sed lex!