În urmă cu vreo trei săptămâni m-a vizitat un prieten, un preot.
Știu, sună ciudat, dar mai sunt și preoți cu care poți discuta fără ca ei să-ți dea cu biblia în cap și să încerce să te domine cu argumente extremiste demne de sectanții lui Iehova.
La un moment dat, după ce am discutat pe marginea unor subiecte diverse, prietenul meu m-a întrebat dacă ne vom face vreodată bine.
Era vorba bineînțeles de noi, românii și tara noastră, România.
Omul era foarte sceptic atunci când a pus întrebarea și părea că-și cam pierduse speranța, iar eu i-am răspuns categoric că da, o să ne facem bine, suntem pe drumul cel bun, dar o să mai dureze probabil vreo 20 de ani pentru că uite, nici spaniolii nu s-au vindecat pe deplin la 40 de ani de la căderea dictaturii fasciste.
Nu știu dacă m-a crezut sau dacă i-a revenit înapoi speranța, câtuși de puțin.
După vreo săptămână a apărut documentarul Recorder privind revoluția din 1989 și cei 30 de ani care au trecut de atunci și după ce l-am urmărit am ajuns la concluzia că aveam totuși dreptate.
Românii și România se fac bine, iar cei 30 de ani care au trecut ne demonstrează lucrul ăsta.
E drept c-au fost și perioade de stagnare, de retroces, dar au fost și schimbări radicale de paradigmă care au accelerat procesul de vindecare morală și socială.
De fapt documentarul ăsta de la Recorder a avut două efecte pozitive, cel puțin în ceea ce mă privește pe mine pentru că, împreună cu The Greatest Hack m-a făcut să înțeleg încă odată cât de nociv e Facebook și mai ales ce capacitate de manipulare are cu sau fără concursul roboțelului și a prietenei lui feminazi care duce feminismul pe cele mai înalte culmi cenzurând sfărcurile.
Nici n-a apărut bine documentarul respectiv că s-au trezit repede niște formatori de opinie care să dea cu el de pământ argumentând că nu e ceea ce trebuie, că omite detalii, că nu e un documentar samd.
Am încercat să le explic că e o regulă de bun simț să apreciezi munca oamenilor mai ales în contextul în care tu nu ești capabil să faci ceva mai bun și nu există până acum nimic mai bun și mai cuprinzător decât documentarul respectiv.
Mi-au sărit vreo trei dinăștia de scriu pe blog la comandă în cap ca să-mi spună ca n-am dreptate, că regula aia de bun simț e proastă și că au și ei drepturi.
Pardon, ce voiau să zică e că doar ei au drepturi, noi ceilalți n-avem, deci n-ar trebui să emitem opinii în contradictoriu ca să le stricăm lor vibe-ul și feng-shui-ul și să-i facem să pară de căcat în fața celor cu care-și sug pula în cerc zi de zi pe Facebook.
După aproape un deceniu de prezență pe Facebook am decis să nu mai tolerez dublul standard de pe acolo, informația manipulatoare](https://www.podulminciunilor.ro/?s=facebook) și servită după diverse criterii sau comentariile de doi lei ale unora care nu prea au nimic de zis și am renunțat să mai intru pe acolo.
Paginile au rămas active, dar n-or să mai fie actualizate.
Deocamdată mai am activ pe telefon Messenger-ul și mai răspund pe acolo din când în când, dar o să renunț și la ăla cât de curând mai ales pentru că am făcut de cam mult timp curățenie pe acolo.
Cine vrea să mă găsească știe unde să mă caute.