Despre natura umana

Am avut timp ultimele trei luni sa observ cu atentie natura umana. De fapt observ natura umana de cand ma stiu, dar ultimele trei luni mi-au dat imaginea reala a acesteia.

Esti tanar si esti in ascensiune. vrei totul de la viata si de la comunitatea in care traiesti. Esti dispus sa dai totul pentru binele comunitatii. Dar treptat, iti dai seama ca esti diferit, esti altfel. Valorile tale nu coincid cu valorile celor din jur, indiferent de varsta acestora. Ei vorbesc de compomisuri, de a inchide ochii, de „mai bine taci si iti vezi de treaba”, iar tu te aprinzi cand vezi nedreptatile din comunitate, cand vezi compromisuri, cand vezi ca oamenii tac, desi nu sunt de acord.

Vad de ani de zile natura umana cum degenereaza. Sunt din ce in ce mai putini acei ce lupta si cred pana in adancul sufletului in oameni. Nu sunt modest, modestia e pentru oamenii mici. Sunt unul din acei putini, mult prea putini oameni care cred in dreptate, libertate de gandire si exprimare, adevar si demnitate.

Dar toate credintele mele si toate actiunile mele ce mi-au adus? Multi vad in asta o infatuare, altii o prostie sau nebunie. Am observat mereu ca se sustine non-valoarea, adica doar cei ce stiu „sa se descurce”, stiu sa faca multe compromisuri, stiu sa inchida ochii cand trebuie, stiu sa fie slugi, aceia au de castigat. Cei putini care nu fac acest lucru niciodata ajung sa fie paria comunitatii. Ajung sa fie blamati de „marii lideri” si clica lor aservita, ajung sa fie parasiti de acei „amici” conjuncturali.

Mai exista si marea masa a oamenilor, care apeleaza la micile compromisuri, la mica mita sociala, la tacerea care „nu iti bate fundul”. Ei mai pot fi salvati! Dar din pacate, societatea ii impinge adanc in non-valoare si in complezenta non-valorii. Fericirea de a avea burta plina, casa, masina, servici ia locul fericirii reale, cea spirituala si morala. Mersul la biserica ajunge un automatism social, o spalare contra cost a pacatelor frecvente din timpul zilei. Iar viata de zi cu zi si-o traiesc in ura, dispret, ciuda, gelozie, avaritie si nepasare.

Moare umanitatea din noi? Ne transformam in masini de produs si consum capitaliste, apoi in simple obiecte sociale la cheremul marilor papusari corporatisti? Cand am uitat sa iubim aproapele?

Toate aceste ganduri si multe altele imi trec prin inima si minte zi de zi pentru ore si ore. Ma gandesc ca aceasta societate promoveaza liderul bazat pe putere, fie ea economica, politica, sociala. Dar nu promoveaza oamenii, miile si milioanele de indivizi. Toti se ascund in umbra liderului.

Oamenii sunt, nu doar in Romania, pe marginea prapastiei umanitatii. Riscam sa ne pierdem ceea ce ne dadea valoare. Suntem in pragul falimentului uman si pare ca nu vrem sa iesim din aceasta moarte spirituala. ne lasam prada non-valorii si uitam sa iubim aproapele si sa luptam pentru cuaza umanitatii.