Daca habar n-aveti ce sunt #panamapapers atunci inseamna ca traiti intr-un univers paralel unde iarba e mult mai verde.
Dar totusi, in cazul in care stiti care-i treaba cu #panamapapers si ati ramas surprinsi de cele expuse pana in prezent pe media aflati ca eu unul nu sunt deloc surprins.
In primul rand cred ca e nevoie sa lamurim de ce oamenii se orienteaza spre asa zise-le paradisuri fiscale. Pai spre deosebire de unul care se duce cu mana intinsa ca sa-si incaseze ajutorul social, unul care munceste de dimineata pana seara pentru banul pe care-l castiga e cat se poate de constient de cat de importanti sunt banii aia ce reprezinta in fond fructul muncii. Iar lucrul asta e valabil atat pentru angajatul mediocru cu minim pe economie cat si pentru managerul de banca sau fotbalistul ce castiga milionul de euro anual.
Un altul, care face smenuri si fura diverse sume de bani stie la randul lui, sau cel putin isi asuma riscurile si e constient ca daca e prins o sa fie nevoit sa petreaca ceva vreme la parnaie. Pana la urma sa furi o gaina, un telefon sau un portofel nu presupune prea multa inteligenta, ci doar un moment de neatentie din partea victimei si o anume tehnica a disimularii. Sa furi milioane de euro si sa le ascunzi bine presupune un minim de inteligenta ce implica invariabil o serie de complici suficient de destepti incat sa-si ascunda la randul lor urmele pentru o perioada buna de timp.
Ne confruntam astfel cu doua situatii distincte de oameni care isi ascund banii in paradisuri fiscale. Intai sunt cei care castiga banii cinstit din diverse afaceri sau prin prisma functiei si cei care fura banii si trebuie sa-i ascunda.
Cei ce muncesc cinstit ajung sa-si ascunda banii din cauza fiscalitatii excesive ce se aplica discretionar si e cat se poate de discriminatorie. Intr-o tara precum Romania unde statul iti ia 63,75% din salar si nu-ti ofera aproape nimic in schimb, pentru un salahor angajat pe 10 milioane care nu prea le are cu matematica, procentul ala nu reprezinta nimic, dar pentru un director de multinationala care castiga un salar brut de 5000 de euro lunar, insa incaseaza doar 3000 efectiv (care la randul lor ii sunt impozitati cu 16%) si care are notiuni aritmetice de baza situatia e cu totul alta si omul se simte furat la propriu de catre un stat ce nu doar ca nu-i apreciaza deloc munca, insa il si sclavageste atunci cand il obliga sa deconteze aproape 50% din valoarea muncii sale. Pana la urma e absurd ca din 172 de ore lucrate lunar, angajatul sa primeasca efectiv banii pe 100, iar statul pe 72.
Situatia asta cu impozitarea excesiva nu se aplica doar salariului, ci si consumului pentru ca exista in foarte multe tari procente absurde ale TVA-ului pentru produse de prima necesitate, pentru medicamente si pentru activitati culturale. Pana de curand din punct de vedere al TVA-ului, luxul era egal cu saracia pentru ca o paine platea acelasi procent de TVA ca un inel cu diamant.
Cei care au sau au avut firme stiu foarte bine cat de nociva e fiscalitatea excesiva, cat de nociva e birocratia si cat de nociva e suprataxarea. In aceeasi ordine de idei in foarte multe tari, cei care detin un patrimoniu consistent fie datorita unor mosteniri, fie datorita unor afaceri reusite sunt cei ale caror venituri sunt impozitate cu procente mult mai mari in baza unor grile de impozitare progresive si automat sunt oamenii care sunt „condamnati” sa piarda cel mai mult.
Si daca am trai intr-o societate justa probabil ca actualul model n-ar reprezenta o problema foarte mare, insa traim intr-o societate defecta unde politicieni oportunisti incurajeaza lenea intretinand-o din ajutoare sociale si atunci cand tu lucrezi de dimineata pana seara pentru ca aproape jumate din banii pe care-i muncesti sa fie impartit de politicieni corupti unor trantori nu ti se pare foarte corect raportul asta si nici nu pare ca ar exista vreun fel de egalitate in fata legilor atunci cand unii sunt scutiti de impozitare pe viata, sau cand in baza unor cumetrii si smenuri unora li se sterg din pix impozitele.
Tocmai lucrul asta cauzeaza frustrari si ii impinge pe oameni fie sa lucreze la negru si sa ascunda banii, fie sa nu mai lucreze deloc si sa-i fure la propriu lasandu-i pe cei care teoretic reprezinta clasa medie si lucreaza corect sa devina fraierii care sustin un sistem economic si social defect si care tin in spate un sistem politic si economic hibrid si ineficient.
Paradisurile fiscale sunt in fond acele tari sau zone unde sistemul hibrid aplicat de majoritatea nu e tolerat si unde indiferent ca ai un patrimoniu de 100 mii de euro sau unul de 1 milion de euro taxarea se face sub forma unei sume unice platite anual. Nu e absolut nimic ilegal in a-ti tine banii intr-un paradis fiscal sau a lucra cu o firma dintr-un paradis fiscal atat timp cat nu furi si nu faci evaziune fiscala. Si nu, folosirea unei firme offshore nu reprezinta nici pe departe evaziune fiscala din moment ce toti banii sunt declarati in tara sub jurisdictia careia se afla firma. Poate reprezenta evaziune fiscala doar nedeclararea dividendelor obtinute de pe urma firmei de catre asociati in tara sub care se afla jurisdictia lor fiscala.
De asemenea, teoretic vorbind nu-i nimic ilegal in ceea ce-au facut cei de la Mossack Fonseca in Panama, pentru ca o casa de avocatura ce intermediaza anumite operatiuni offshore nu trebuie sa stie sau sa ancheteze in vreun fel provenienta banilor. Din contra, daca Mossack Fonseca stia oficial de unde vin banii respectivi, lucrul asta ii transforma in complici. Si chiar si asa, prin prisma secretului profesional, cei de la Mossack Fonseca nu pot sa fie constransi de nimeni sa recunoasca faptul ca stiau de unde au clientii lor banii pe care-i depuneau in conturi offshore.
Daca va intrebati cum si de ce s-a ajuns aici, ei bine orientarea oamenilor cu un oarecare patrimoniu (indiferent de unde provin banii) spre offshore a inceput in momentul in care sistemul de guvernare hibrid, adoptat de majoritatea tarilor s-a dovedit defectuos, imperfect si discriminatoriu.
In momentul de fata in tarile dezvoltate nu se poate pune problema de capitalism, pentru ca nu poate sa fie capitalism atat timp cat se impoziteaza prioritar si excesiv munca si patrimoniul in loc sa se impoziteze doar consumul. Nu poate sa fie capitalism atat timp cat fiscalitatea si birocratia ingreuneaza dezvoltarea afacerilor si atat timp cat pentru fiecare angajat ce munceste cinstit exista cel putin 2 trantori sustinuti si intretinuti de statul care promite egalitate la orice nivel. Egalitatea nu poate sa existe atunci cand statul joaca rolul de Robin Hood pentru a-i jecmani pe cei ce muncesc si a-i intretine pe trantorii ce odata la 4 ani pun stampila cu constiinciozitate.
Astfel, oricat de liberala s-ar declara o tara, atat timp cat foloseste sistemul social introdus de doctrina comunista si are in componenta politici sociale ce incurajeaza lenea, cei ce castiga bani multi in tara respectiva vor cauta solutii sa-i ascunda.
Nu poti sa spui ca traiesti in capitalism, atunci cand mai bine de jumatate din platformele politice, sociale si administrative functioneaza dupa criterii stabilite candva de comunisti.
Situatii precum cele dezvaluite de #panamapapers exista de cel putin 50 de ani in lume si pe langa Panama exista o sumedenie de paradisuri fiscale unde cei ce au bani multi ii pot ascunde. Si in fond smecheria nu s-a inventat in Panama pentru c-au „inventat-o” elvetienii cu sute de ani in urma, cand s-au oferit sa „gazduiasca” patrimoniul diverselor tari in perioada conflictelor.
Au incercat si rusii o manevra dinasta in urma cu cateva decenii, insa singurii fraieri care si-au dat tezaurul in grija rusilor au fost romanii…
Si indiferent de cate anchete si cate condamnari vor avea loc in urma #panamapapers, oamenii cu bani vor continua sa caute solutii pentru a-si ascunde banii fata de un sistem fiscal absurd si imperfect.
Pe vremea comunistilor, cand societatea era impartita in lingaii politici ce aveau privilegii si functii si oamenii de rand ce aveau doar obligatii, bunicul meu isi tinea cazanul de rachiu ascuns in gramada de gunoi pe care o scotea din grajdiul in care isi tinea vacile si calul. Cand se coceau perele si prunele scotea sub adapostul intunericului cazanul din gunoi, il spala bine si facea rachiul de care avea nevoie dupa care ascundea inapoi cazanul pentru tot restul anului. Si vorbesc de un om care n-a facut niciun fel de scoala si care si-a petrecut toata viata pe camp. Un om care, in fata unui tratament discriminatoriu s-a adaptat si a incalcat o lege care in viziunea multora era justa in timp ce pentru el era injusta.
Prin exemplul dat mai sus nu incerc sa fac apologia paradisurilor fiscale, ci incerc sa explic faptul ca migrarea oamenilor cu bani spre paradisuri fiscale are o cauza anume si ca aceasta cauza e in stransa legatura cu inegalitatea promovata de actualele politici fiscale si sociale si ca un sistem fiscal ce incurajeaza lenea nu e cu nimic mai diferit fata de sistemul discretionar comunist.
