Pe lângă corupție, nepotism și incompetență, toate în numele socialismului, mai avem și problema aia de sac fără fund ce e direct relaționată cu bugetul.
În socialism, de cele mai multe ori transparența e un mit, iar contribuabilii se întreabă mereu pe ce dracu se cheltuie impozitele din moment ce nu se prea observă îmbunătățiri considerabile pe nicăieri.
Din punctul ăsta de vedere, socialismul ar putea să devină funcțional dacă respectă două condiții primordiale:
- Transparență totală și absolută;
- Acordarea dreptului de a decide încotro să meargă banii plătiți drept impozite;
Prima condiție e îndeplinită și implementează deja intr-o țară care în mod ironic nu are istoria vechiului continent ci reprezintă o biată colonie în care au fost deportați cetățenii indezirabili.
Despre Australia e vorba, unde în fiecare an, statul își informează cetățenii cu privire la modul în care s-au cheltuit banii plătiți drept impozit:
Ăsta e un început bun, dar insuficient pentru că într-o democrație sănătoasă, fie ea și socialistă, contibuabilul trebuie să aibă si un oarecare control asupra taxelor plătite, în sensul că ar trebui să poată să decidă încotro se duc banii respectivi.
E drept că e nevoie de o serie de limitări fiindcă nu se poate acorda un control total, dar într-o societate normală, cel care plătește ar trebui să poată să decidă dacă e de acord ca jumătate din banii pe care-i muncește să se ducă spre întreținerea celor care nu vor sau nu pot să muncească sau dacă e de acord sau nu ca să meargă mai mulți bani la apărare decât la educație.
În definitv, atunci când poți să decizi pentru cel puțin 50% din sumele pe care le plăteși ajungi să depășești condiția de sclav al sistemului, condiție pe care o impune socialismul în toate formele sale.