De Corneliu Coposu am auzit prima data la scurt timp dupa revolutie de la bunica din partea mamei. Nu prea intelegeam eu multe la vremea respectiva si habar n-aveam cine e Corneliu Coposu si ce reprezinta el de fapt.
Strabunicii si bunicii mei au fost taranisti declarati si asumati, iar o parte din rudele mai mult sau mai putin apropiate au fost fie taranisti fie liberali, cu totii declarati.
Datorita acestui fapt era cat se poate de clar ca oamenii astia stiau bine cine e Corneliu Coposu si care e rolul sau in contextul istoric dat. Asa ca dupa caderea lui Ceausescu n-au votat niciodata cu neo-comunistii, indiferent cate galeti le-au dat gratis si cate minciuni ordinare au trecut pe fiecare program de guvernare.
La un moment dat, auzind numele de Coposu tot mai vehiculat prin casa de fiecare data cand eram in vacanta pe la bunici am intrebat-o pe bunica cine e domnul asta Coposu si de ce il apreciaza lumea atat de mult incat se vorbeste intr-una de el. Era perioada aia in care se incropa si se forma CDR-ul si fiindca eram un copil de doar 8-9 ani, bunica mi-a raspuns ca e domnul acela care sta la masa cu Diaconescu si Quintus, oameni cu care am avea ceva legaturi de rudenie chiar daca mai indepartate, ca astia sunt oamenii care ar trebui sa conduca Romania dupa comunism, si nu neo-comunistii lui Iliescu.
N-am inteles eu prea multe, insa m-am multumit cu raspunsul acordat si mi-am vazut de ale mele.
Nu cred c-am mai auzit numele Coposu pana la moartea acestuia, dar si atunci il auzisem la TV si desigur i-am auzit pe bunicii mei vorbind cu regret despre moartea lui.
Am citit totusi in ultimii ani o serie de articole si le-am vazut adeseori mentionate pe surorile Coposu asa ca mi-am comandat doua carti ce aveau ca subiect viata lui Corneliu Coposu.
Prima dintre ele e cea in care Doina Alexandru a compilat diverse dialoguri avute cu Corneliu Coposu si cu surorile acestuia. Cartea se intituleaza Confesiuni pentru ca intr-adevar e vorba de niste confesiuni in care se relateaza niste adevaruri istorice pe care cu siguranta n-o sa le invete nimeni la scoala prea curand.
Astfel, din cartea asta am aflat faptul ca (si aici e musai sa-mi fac mea culpa) in ceea ce priveste intoarcerea armelor impotriva Germaniei naziste, regele Mihai a luat decizia corecta. Totusi asta nu-l exonereaza de responsabilitatea ce survine din „fuga” lui, negociata impreuna cu comunistii, pentru ca regele Mihai a ales sa-si salveze pielea tradandu-si in primul rand prietenii de nadejde care au putrezit in puscarie, precum Iuliu Maniu, si abia mai apoi poporul pe care l-a lasat pe mana ticalosilor.
De asemenea am avut ocazia sa aflu o serie de dedesubturi ale politicii, relatate la persoana I-a, dedesubturi ce altfel cu greu le poti afla. De asemenea am aflat cat de duplicitari sunt diversi oameni, unii dintre ei inca ancorati in politica actuala si mai ales cu cata ticalosie s-a preluat puterea la Bucuresti dupa 22 decembrie 1989.
Daca procurorii ar vrea cu adevarat sa caute vinovatii pentru lovitura de stat si pentru victimele inregistrate dupa 22 decembrie 1989, inclusiv cele de la mineriade, nu trebuie decat sa citeasca confesiunile lui Coposu ca sa aiba un punct de pornire pentru ca in cartea asta sunt compilate niste adevaruri incontestabile si usor de probat, adevaruri ce ar trebui sa apara deja in cartile de istorie pentru a schimba perceptia noilor generatii privind revolutia din 1989.
De altfel, cartea asta explica extrem de concret si de ce a ajuns Romania la nivelul de decadenta morala in care continua sa se zbata deja de trei decenii si ajuta pe oricine sa inteleaga cam in ce fel poate sa distruga o societate o doctrina politica impinsa pana la extrem.
Un lucru destul de interesant e si opinia lui Coposu in ceea ce priveste republica, fiindca in opinia lui Romania nu poate sa fie o republica constitutionala din moment ce inca din cele mai vechi timpuri forma de organizare politica a Romaniei a fost similara cu cea a altor actuale monarhii constitutionale. Si eu am scris adeseori faptul ca in opinia mea monarhia constitutionala e mai buna decat republica, in primul rand pentru ca figura centrala nu se schimba pentru decenii intregi. Asta inseamna in primul rand stabilitate si consecventa, iar prerogativele unui rege si al unei familii regale tind sa fie ceva mai vaste decat cele ale unui simplu presedinte de tara.
Apoi regele e intr-adevar apolitic, pe cand presedintele ales e impus si sustinut de un partid politic, fapt ce obliga mereu la alegerea raului cel mai mic.
Desigur exista si o serie de aspecte negative si n-am sa intru acum in detaliu pe subiect mai ales pentru ca eu am zis de foarte multa vreme faptul ca Mihai nu mai are niciun fel de legitimitate morala pentru a reprezenta Romania intr-un fel.
Astea fiind zise, daca va intereseaza politica si istoria si nu v-ati propus sa va asumati doar rolul de trompete de partid, indiferent de partid, va recomand sa cititi confesiunile lui Coposu pentru ca ele contin o particica de istorie pe care sigur n-ati invatat-o la scoala si pe care n-or s-o invete prea curand nici urmasii vostri.
P.S. Probabil c-o sa existe vreunul care sa puna in cumpana vorbele lui Coposu asa ca e musai sa spun de la capul locului ca eu unul nu le pun in cumpana fiindca un om care a trait viata pe care a trait-o Corneliu Coposu n-ar avea nimic de castigat din promovarea unor minciuni.
