Am citit in urma cu ceva vreme Fericirea e un ac de siguranta a lui Razvan Exarhu si am ajuns la concluzia din titlu inca din primele pagini si fara prea mult efort.
Sa nu ma intelegeti gresit, Razvan Exarhu are umor, insa din cartea publicata pare-se ca-i cam lipseste vointa de a face ceva solid si amuzant in acelasi timp.
Cartea sa e de fapt o colectie de texte scrise pe blog si pe retele de social media pentru ca in ultima perioada exista asa un trend in zona de scriitori obscuri in ceea ce priveste genul asta de literatura.
Bine, sa nu ma intelegeti gresit pentru ca nu vreau sa zic ca astfel de carti sunt neaparat proaste pentru ca Facebook de buzunar (pe care aparent n-o mai gasiti nici pe la anticariate), unde Adrian Calarasu si Dan Carlea au compilat cateva sute de statusuri de Facebook, se diferentiaza de genul asta de carti unde fiecare baga chestii pe care le-a scris te miri pe unde si i s-a parut ca n-au fost apreciate suficient, dar considera ca merita bagate la print ca sa ramana scrise pe vecie.
Probabil ca daca as primi si eu suficient feedback pozitiv la anumite postari pe care le consider ceva mai bune, m-as incumeta sa le adun intr-o carte si sa scot un minim de exemplare pe care sa le fac cadou familiei, prietenilor si celor care au lasat feedback aici pe blog de-a lungul timpului cam cum a facut Calin cu cele 150 de editoriale ale sale (nici pe asta nu cred c-o mai gasiti pe undeva).
Bine, nu vreau sa spun ca toate textele din cartea lui Razvan Exarhu sunt proaste pentru ca majoritatea sunt bune sau bunicele, insa cea mai mare problema a textelor respective e ca sunt scoase din context. E foarte greu, daca nu chiar imposibil, sa intelegi o gluma cu referire la diverse intamplari politice sau la mahalaua de la TV daca n-ai trait vremurile respective sau ai fost cumva in afara bulei interesate de aspectele respective.
Pana si mie mi-a fost greu sa inteleg si sa gust anumite glume pentru c-a trebuit sa-mi storc creierii ca sa intuiesc contextul. Ori treaba asta face ca astfel de carti sa ajunga maculatura dupa un an de la publicare pentru ca cei care or s-o citeasca la anul n-or sa inteleaga aproape nimic pentru ca n-au context.
E ca si cum ne-ar pune cineva sa intelegem si sa gustam satira din Domnul Goe al lui Caragiale (fara sa o citim in prealabil) doar in baza unor paragrafe mai amuzante publicate sub forma de statusuri pe Facebook.
La final e musai sa subliniez ca nu vreau sa instig impotriva cartii pentru ca sunt destule texte bune, originale, dar ca mi se pare destul de absurd modul asta de a face umor si a-l lasa mostenire cand glumele si dumele sunt scoase din context.
