Am terminat de citit de cateva zile Almanahul Anticipatia 2016 si O planeta numita Anticipatie ce a fost publicata in ’85 si ce reprezinta o culegeri de povestiri SF scurte anterioara seriei de almanahuri Anticipatia.
Din pacate desi publicate la 3 decenii distanta una de cealalta, ambele carti abordeaza aceleasi subiecte ale literaturii SF:
- O lume distopica si apocaliptica;
- Un razboi intergalactic ce duce la subjugarea populatiei terestre;
- Un cataclism de proportii colosale ce decimeaza populatia.
Poti numara pe degetele de la o mana scrierile care n-au ca ingredient principal unul din cele trei subiecte. De fapt, daca stau bine sa ma gandesc mult mai deranjanta e redundanta ideilor respective fiindca astfel de subiecte se repeta si au ca diferente notabile doar protagonistii si povestea personala a acestora. Sa citesti cateva din culegerile de proza scurta SF e ca si cum ai viziona toate filmele si serialele care s-au facut in legatura cu apocalipsa zombie. La final iti dai seama ca fiecare e mai prost decat anteriorul.
Si nu e vorba doar de scriitorii de SF romani pentru ca majoritatea „operelor” sunt scrise de catre straini, in general americani ce par sa se „inspire” unii de la ceilalti.
N-am putut sa inteleg niciodata de ce o foarte mare parte a SF-ului e asa de trista si pesimista, si mai ales de ce contrasteaza atat de flagrant cu utopia Star Trek-ului.
P.S. O planeta numita anticipatie se gaseste doar prin anticariate. Eu am luat-o de la Calin.
