Acum vreo trei săptămâni am fost să mâncăm la un restaurant japonez.
Pe aici japonezii au restaurante cu bufet unde plătești la intrare, sau la ieșire, o sumă fixă pe meniu și mănânci cât vrei că e cu bufet.
Bine, băuturile sunt separat și sunt de regulă ceva mai scumpe.
În fine, în timpul cât ne-au ținut iresponsabilii ăștia închiși în casă ne-am bucurat că am dat peste unii care livrau la domiciliu, dar cum ne-am obișnuit să ieșim am încercat să ieșim în continuare cât mai des posibil.
Deși e destul de greu.
Multe restaurante au închis sau au redus programul și mai trebuie să te mai și plimbi cu masca pe față de la parcare la crâșmă.
Dincolo de asta sunt și mai puțini bani decât de obicei așa că trebuiesc făcute adeseori concesii.
Chiar și așa am ajuns la un moment dat la concluzia că e mai sănătos si chiar ieftin să mănânc la un bufet dinăsta unde pot alege cât și ce să mănânc decât la un KFC sau o pizza de exemplu.
După cum ziceam, acum trei săptămâni ne-am dus la ăștia.
Oamenii aveau două rânduri de mese cu o bandă pe mijloc și pe banda aia circulă de obicei mâncarea în porții mici și fiecare client își alege ce vrea de pe bandă.
Cum suntem conduși de niște comuniști incompetenți li s-a interzis ăstora să mai folosească banda și oamenii s-au adaptat.
Te întreabă ce vrei și scot ei din bucătărie mâncarea.
Când i-am văzut prima dată cum se chinuie mi s-a făcut milă, dar ce să-i faci.
Unii și-au dorit comuniști ca să primească pomeni și de comuniști avem parte.
Cum copilul a fost până acum o săptămână într-o vacanță prelungită l-am luat și pe el și japonezul șef n-a vrut să ne ia bani pentru copil deși de regulă e vreo 6 euro pentru copil.
Azi deși a trebuit să conduc vreo 80 de km. dus întors am fost tot acolo pentru că în puținele ocazii când am posibilitatea încerc să-i ajut pe ăia care știu că merită să supraviețuiască.
Am fost iarăși la ăștia și e fix aceeași poveste, dar ceva mai tristă.
Înainte de COVID19 la ora 15:00 era plină sala de mese și erau 3-4 cupluri sau grupuri la ușă așteptând un loc la mese.
Azi la 15:00 eram 11 persoane în tot localul.
Nici măcar un sfert din sală nu era ocupat.
M-am uitat la ceas, m-am uitat în jur și mi s-a făcut instant milă de ei.
Când s-a dus vecina să plătească, că nah! ea e șefa la bani cum ar zice regele, japonezul șef a subliniat din nou că plătim doar pentru noi fiindcă pentru copil e gratis.
E unul dintre puținii care încearcă să-și păstreze clientela fidelă pe timp de criză și care aparent se gândește că toată lumea o duce mai rău decât înainte.
Și mi-e milă de el chiar dacă știu că avea adaos suficient ca să iasă în breakeven cu plata noastră pentru că era cu restaurantul aproape gol.
Ori ăștia sunt printre puținii care merită să supraviețuiască crizei pentru că se gândesc și la ceilalți și nu trag apa doar la moara lor.
