Teme pe care sa nu le abordezi pe blog

beautiful-1274064_1920

Pornind de la un articol scris de Gaizka mi-a venit ideea sa enumar subiectele pe care eu le consider inoportune pentru un blogger in AD 2016, mai ales daca e vorba de un blogger la inceput de drum. Nu-mi arog niciun fel de specialitate in domeniu cum o fac altii, insa consider ca experienta mea de aproape 10 ani de blogging imi gireaza opinia.

Astfel temele pe care n-ar trebui sa le abordezi pe blog (si mai ales de ce n-ar trebui sa le abordezi) sunt urmatoarele:

  • Teme culinare – Serios, e plin subsolul Zelistului de bloguri culinare. Daca as invata sa gatesc toate retetele ce se gasesc pe acolo probabil ca l-as invinge pe Gordon Ramsay doar din priviri. E interesant cum dupa primul an niciunul din blogurile alea n-au mai fost actualizate si au ramas asa abandonate la voia intamplarii pentru ca autorii lor n-au reusit sa ajunga vreun Adi Hadean (daca nu-l cunoasteti nu-i bai, e suficient sa stiti ca are ceva din aroganta lui Ramsay ca orice alt pazitor de cratita de altfel).
  • Nisa fashion & beauty – Nici n-am de gand sa scriu ceva aditional pe subiect pe langa ce-a scris deja Vali aici.
  • Blog de calatorie daca nu calatoresti – Cred ca stim cu totii de ceva povesti de succes are unora care si-au bagat ceva in propriul servici si viata monotona si s-au pornit prin lumea asta larga cu un rucsac si un schimb de haine. Farmecul unui blog de calatorie e sa fie real nu fabricat pentru ca degeaba-mi spui cat de frumos e la Dubrovnik daca tot ceea ce ai scris e copiat de pe Wikipedia si poza e un stock de pe GraphicStock.
  • Dump-uri de poze (fie ele NSFW sau nu) – E OK sa pui poze de pe la ceva eveniment sau activitate atat timp cat le asociezi cu o mica introducere, dar sa pui pe un blog personal la fiecare 3-4 postari cate un dump de poze ciordit de pe VK sau reddit e invechit si irelevant pentru restul subiectelor pe care le abordezi.
  • Recenzii la filme – sunt unii de pun din cand in cand un articol in care enumera filmele pe care le-au vazut pe weekend si scriu cate 2-3 randuri despre fiecare, in timp ce sunt altii care scriu intr-una recenzii de filme lucru ce e rau din doua motive. Primul e ca de multe ori prezinta un film inainte ca vreun cititor sa-l si vada si al doilea e ca atunci cand il prezinta o face prost pentru ca daca lui nu i-a placut scrie ca filmul e prost fara sa-si asume faptul ca poate gusturile lui nu rezoneaza cu cele ale cititorilor.
  • Metode de facut bani din blog – Singura metoda de a face bani din blog e aceea prin care creezi continut de calitate si-l promovezi in limitele bunului simt. Orice alt sfat e de cacat si articolele facute cu Google translate de pe la alti „experti” nu valoreaza nici cat o ceapa degerata. E amuzant cum unii scriu uneori despre cum sa faci bani din blog in timp ce ei n-au bani sa cumpere o tema si se dau pe teme nulled.
  • Politica – Nu e recomandabil sa postezi despre politica atat timp cat o faci doar intr-o singura directie si mai ales atat timp cat ti-a fost lene sa inveti istoria propriei tari. In primul rand trebuie sa intelegi ca politica (fie ca ne place sau nu) e determinata de interese si conjuncturi si ca toate partidele sunt la fel.
  • Orice subiect pe care nu-l stapanesti – Am vazut fete scriind de beauty si de motocoase, sau baieti scriind de masini puternice si de tratamente faciale (OK poate ca au nevoie si barbatii, dar e oarecum gayish). Daca esti fata e mai bine sa te apuci sa postezi exclusiv subiecte de interes feminin si daca esti baiat evident subiecte de interes masculin pentru ca cel putin 2/3 din cititorii pe care-i ai pe blog au acelasi sex sau orientare sexuala.

Cam astea sunt cele mai importante nu? Daca mai e ceva de adaugat sau de contrazis o puteti face printr-un comentariu.

beautiful-1274064_1920