Citesc la Daniel un articol apropo de Facebook și faptul că donează 1 miliard pentru a rezolva niște probleme în Silicon Valley și văd că e bine argumentat articolul, dar omite niște chestii destul de logice și evidente.
În România s-a construit un spital din donații nu fiindcă statul n-avea bani să facă unul ci fiindcă aparatul de stat per ansamblu fură banii respectivi sau îi cheltuiește iresponsabil.
Și nu e doar România în situația respectivă, e și Spania unde Amancio Ortega (ăla de la Zara) după ce-și plătește toate impozitele (pe care i le impune statul) și după ce plătește taxele aferente cu angajații se apucă și donează an de an câteva zeci de milioane pentru spitale.
De ce face treaba asta? Nu cred c-o face pentru imagine sau pentru mai știu eu ce altceva ci pentru faptul că n-are încredere în stat.
De fapt e chiar și SUA într-o astfel de situație pentru că la ei corupția s-a legalizat, în linii mari, iar firmele fac lobby și obțin contracte cu ajutorul la donații.
Un concesionar auto dă mașini în folosință poliției (s-a încercat și pe la noi treaba asta), un producător de hârtie igienică sponsorizează WC-urile primăriei etc.
Peste tot statul e corupt, profund corupt și e infestat de incompetenți în posturile de conducere așa că omul care are mulți și foarte mulți bani încearcă să ducă banii respectivi direct la cei care au nevoie de ei fără intermediarii ăștia care căpușează sistemul.
Până la urmă fundații precum aia a lui Bill Gates putea să dea banii direct guvernelor africane nu să facă ei treaba prin ONG-uri.
Doar că niciun om întreg la cap n-are încredere în niște guverne a căror politici înregistrează eșec după eșec.
Ori la fel se întâmplă peste tot în lume.
Nu e o chestie de a plăti sau nu taxe ci de felul în care se gestionează și distribuie banii respectivi.
De multe ori mă întreabă spaniolii de ce ne plângem că e corupție în România pentru că și la ei e corupție și le explic foarte simplu cum stă treaba.
În Spania, dacă un primar are 1000 de euro să facă un pavaj o să-i dea contractul unui văr de-al său care face pavajul cu 850-900 de euro și astfel îi iasă și primarului de o cină.
În schimb în țări precum România dacă un primar are 1000 de euro îi cheltuie pe studii de fezabilitate.
Eventual face 2-3 studii cu ajutorul unor firme înființate peste noapte ca să vadă dacă e OK să facă pavajul ăla acolo.
Apoi pentru că nu mai are bani de pavaj se apucă și face o revizuire bugetară și ia eventual bani de la educație sau cultură ca să facă pavajul.
Găsește un constructor local care îi dă factură pentru lucrare, sifonează 800 de euro cu ajutorul constructorului respectiv și cu 200 de euro cumpără două bascule de pietriș și trimite doi bețivi de la primărie ca să-l împrăștie și apoi ridică din umeri și spune oamenilor că n-a avut buget că nu i-au dat ăia de la guvern bani și doar atât s-a putut.
Astea fiind zise, într-o societate normală cu impozite progresive, ăla care e obligat să plătească mai mult ar trebui să aibă și dreptul să decidă unde anume să meargă banii respectivi, sau să poată decide măcar pe diferența dintre cât e pragul minim și cât plătește el.
Sunt sigur că puși într-o astfel de situație, majoritatea celor care câștigă mulți bani vor decide să-i dea către scoli, spitale și infrastructură și nu către chermeze cu curve, contracte aranjate sau propagandă politică.
