Cum e treaba cu implanturile dentare

E plin internetul de relatări științifice apropo de implanturile dentare, dar niciun articol care să documenteze o experiență reală în acest sens.

Așa că… m-am apucat eu să scriu ca să știți și voi cam cum e treaba.

Să începem cu începutul.

De când mă știu am avut probleme cu dinții și chiar dacă în 35 de ani nu mi-am rupt niciun os (deși am avut diverse accidente) pot spune că am schimbat jumătate din dinți.

Aparent e ceva genetic pentru că mai toată familia mea a avut astfel de probleme și dacă mai punem la socoteală băuturile răcoritoare și dulciurile treaba e destul de oablă.

Știu de la ce mi se trage așa că n-am nevoie de explicații sau alte alea.

În fine, la un momentdat m-am cam obișnuit mai ales din moment ce am trei dinți puși de pe la 14 ani și am schimbat coroana aia de 3 ori până acum.

Totuși, deși în urmă cu vreo 6-7 ani pusesem totul la punct (din nou), treaba s-a agravat în urmă cu un an când din cauza acidității stomacale cu care trag de ceva vreme mi-au apărut carii pe sub toate plombele și mi s-au dus dracului vreo 2 reconstrucții.

Așa că ăia de la clinica stomatologică mi-au oferit două variante.

Cea mai simplă și ieftină era să-mi pună proteză dinaia cum au babele pe care s-o scot în fiecare noapte și s-o bag într-un pahar cu ceva pastilă efervescentă, iar cea mai complicată și evident costisitoare era să-mi pună implanturi.

Le-am zis că dacă apuc 60 de ani o să consider proteza, dar la vârsta mea merg pe implanturi, chiar dacă e musai sa-mi amanetez motanii ca să le plătesc.

Mno’ pentru că am diverse experiențe neplăcute în acest sens n-am să vorbesc despre costuri și am să spun doar că sunt scumpe chiar dacă mi-au ieșit cu 50% mai ieftine fiindcă am de 10 ani asigurare.

Așa că mă apuc să vă spun cam cum e procedeul ăsta de implantare în caz că vă bate gândul să faceți treaba asta.

Ah! Și sper să nu descurajez pe careva în vreun fel cu articolul ăsta.

Nu ăsta mi-e scopul și intenția.

E drept că dacă o să mai fie nevoie să mai trec prin asta o să mă gândesc de două ori, dar n-o să dau înapoi.

După evaluare, radiografie și alte alea s-a pus chirurgul dentar să-mi bage 10 doze de anestezic, câte două pentru fiecare implant pe care avea să-l facă.

Mi-a spus că el de obicei preferă să bage mai mult anestezic pentru că nu vrea să simt absolut nimic.

Vrăjeală ieftină… am simțit mai mult decât imi doream.

În cazul meu a fost nevoie de ceva reconstrucție cu os așa că omul a tăiat, a băgat acolo în gingie os (presupun că artificial fiindcă nu cred c-a profanat niciun mormânt în prealabil) și apoi s-a apucat să facă găuri în maxilar și mandibulă.

Și le-a făcut cu bormașina.

Mă rog, nu o bormașina dinasta cu care găurim noi betoanele ci una mai mică, dar cu funcționalitate similară.

După ce a făcut găurile s-a apucat și a înfiletat, cu o cheie cu clichet niște șuruburi speciale ce aveau să dea formă filetului atât pe maxilar și mandibulă cât și pe osul cu care a făcut reconstrucția.

Când băgase jumătate dintre șuruburile respective s-a dus dracului anestezia și au început durerile așa că omul, destul de sceptic, a mai băgat două doze ca să poate să termine munca.

După ce a terminat mi-a dat să semnez niște chestii cum că ei nu se prea fac responsabili de nimic și mi-au făcut un RMN ca să se asigure că au băgat șuruburile respective unde și cum trebuie.

Pe urmă mi-au trântit în brațe o rețetă cu medicamente ce urmau să prevină infecția și să-mi aline durerea și m-au trimis acasă.

Am ajuns acasă și, deși era cald în casă, timp de trei ore am tremurat într-una îmbrăcat și cu căldura dată la maxim.

Nu știu dacă am fost aproape de infarct pentru că pe vremea aia n-aveam ceasul de la Apple ca să-mi zică, dar pot spune sigur c-a fost una dintre cele mai traumatizante experiențe pe care le-am avut, dacă nu chiar cea mai traumatizantă.

Au urmat două zile în care eram la propriu desfigurat.

A doua zi, după operațiune aveam o ședință cu niște oameni și trebuia să mergem la notar ca să semnăm o chestie.

M-au dus și aproape că nu a vrut să mă recunoască notarul după poza din buletin.

Glumesc, desigur, dar nașpa tot a fost pentru că toată lumea întreba ce-am pățit.

Am crezut că ce-a fost mai rău a trecut așa că după vreo câteva săptămâni m-am dus încrezător la clinică pentru ceva revizie.

Cel puțin așa credeam eu.

Ajuns pe scaunul de dentist, am luat cinci doze de anestezic, iar chirurgul a scos bisturiul și s-a apucat să taie gingia în jurul suruburilor ca să le scoată și să le înlocuiască cu niște dopuri ce urmau să prevină închiderea orificiului pentru câteva săptămâni sau luni cât avea să dureze finalizarea procesului.

Nu cred că are rost să vă spun că în ciuda anesteziei am simțit cum taie omul ăla acolo și cum râcăie cu bisturiul pe implantul de os.

Ba mai mult a fost atât de nașpa senzația încât pentru un moment mi s-a făcut rău, mai ales când a început să scoată pansamentele însângerate.

După scamatoria asta m-a trimis acasă, de data asta fără radiografii și tratament pentru că nu mai era așa de grav

Timp de vreo câteva luni mi-au făcut diverse probe, au luat măsuri și au ales culoarea și cam de fiecare dată au scos dopurile alea pentru ca mai apoi să le pună la loc și să facă presiune pe maxilar sau mandibulă.

Nu cred că vreți să știți cum se simte presiunea respectivă.

Vorbind de presiune, în urmă cu o săptămână a venit ziua cea mare în care urmau să pună dinții definitivi.

Așa că a scos doamna doctor dopurile, a înfiletat rădăcinile de titan pe care urma să cimenteze dinții de porțelan și atunci mi-am dat seama că durerea cauzată de presiune poate să fie mult mai intensă mai ales atunci când strânge suruburile cât mai mult posibil și se asigură că sunt strânse bine folosind cheia cu clichet.

M-am bucurat nespus de mult când m-am dat jos de pe scaun, dar bucuria mea a fost de scurtă durată fiindcă după vreo câteva ore mi-am dat seama că e musai să învăț din nou să mănânc.

Practic uitasem cum e să mănânc normal mai ales fiindcă de cam mult timp n-am avut atâția dinți în gură.

De fapt, nici acum, la aproape o săptămână nu m-am obișnuit complet chiar dacă tensiunea cauzată de implanturi s-a dus.

P.S. Dacă n-ați citit nicio poveste horror de Halloween ați avut acum ocazia s-o faceți.

Cum e treaba cu implanturile dentare