Eu sper că v-ați prins deja de faptul că scriu titluri agramate la mișto și-o fac pentru că oricum le înțeleg și ăia literați și ăia agramați și măcar primii au motiv să se amuze, ceilalți nu prea.
Revenind la cicliști, țin minte și acum prima mea bicicletă. Aveam vreo doișpe ani și am primit cadou un BMX cu niște coarne tare funky.
Mi-o cumpărase tata la mâna a doua de la unul ce a adus-o de prin Germania. Era o bicicletă portocalie unică, cel puțin la noi la oraș.
Am învățat să merg cu ea, să fac scheme, ca orice puștan de altfel, numai că eu aveam o bicicletă unică și-mi dădea un sentiment de mândrie.
La un moment dat (noroc cu Language Tool că am aflat și eu c-am scris greșit toată viața mea) un binevoitor mi-a furat-o din curte.
Cum nu mai prea avea cine să-mi facă cadou o bicicletă mi-am propus să strâng bani și să-mi cumpăr una și cum în 1999 se pusese pe piață bancnota aia de 2000 de lei cu eclipsa mi s-a pus pata și am strâns numai bancnote din alea timp de un an și jumătate până am făcut un milion jumate cât era un mountan bike.
Nu vreți să știți ce expresie a avut săraca vânzătoare când i-am dat o cărămidă de bancnote de 2000 de lei în schimbul bicicletei.
Dacă cu aia mică făceam drumuri scurte, cu asta mai mare începusem să fac drumuri lungi și ajunsesem să merg aproape 100 km. zilnic mergând de la Avrig la Sibiu pe marginea DN1 și revenind la Avrig în aceeași zi.
La un moment dat mi-au furat-o și pe asta deși era legată cu lacăt și lanț de balustradă în fața ușii.
Mă rog, de binevoitori n-a dus niciodată lipsă România.
Prin 2006 am decis să-mi iau mașină și n-am mai folosit bicicleta decât atunci când aveam mașina în service pentru mai multe zile, adică extrem de rar.
Apoi am venit aici în insulă și prin 2011 mi-am cumpărat cu 50 de euro o bicicletă la mâna doua din mai multe motive. Unul era că Palma are foarte multe artere cu piste de biciclete, altul era că eram sictirit să stau în trafic cu orele și evident fiindcă la vremea aia eram mult prea sărac ca să-mi permit să merg zilnic cu mașina și nici nu aveam de ce s-o fac fiindcă eu ieșeam de regulă să mai reduc din stresul de la muncă.
Numai că tot aici în insulă am învățat să urăsc cicliștii, deși încă mai am jos în garaj bicicleta aia, pentru că cel puțin primăvara insula e infestată de cicliști și majoritatea dintre ei sunt niște nenorociți.
Și deși sunt nenorociți și n-au nicio obligație atât gazetele cât și politicienii trâmbițează toată ziua despre faptul că cicliștii implicați în accidente sunt de fapt niște victime nevinovate ale unor criminali cu permis de conducere.
Doar că povestea nu e cam așa pentru că maxim 10% dintre cicliști sunt victime nevinovate în timp ce restul de 90% sunt niște cretini inconștienți.
N-am degete la mâini și la picioare câți am evitat anul ăsta și nu-mi ajung degetele de la o mână să-i enumăr pe ăia care circulau pe interzis.
Și dacă nu mă credeți uitați-vă la inconștientul ăsta care a trecut trei semafoare consecutive pe roșu fără să se asigure sau să-i pese în vreun fel:
Dacă treci pe verde și-l lungești pe asfalt ești un criminal nenorocit, dar el că se pișă pe regulile de circulație e o victimă nevinovată:
Știu, treburile astea trebuie să le rezolve poliția și de cele mai multe ori le rezolvă, doar că asta nu-i responsabilizează în vreun fel și nici nu vă schimbă vouă opinia despre ei și despre cum sunt ei doar niște victime și cam atât.
Dacă ar ține câtuși de puțin la integritatea lor fizică ar avea stopuri pe biciclete și ar purta măcar o vestă reflectorizantă și o cască la modul voluntar, dar n-o fac pentru că ei se cred zei și zmei în același timp.