SF-uri birocratice

Acum vreo câțiva ani îmi povestea cineva cum a rămas șocat prin anii ’90 când s-a dus să cumpere o mașină în UK și a aflat că procedeul de schimbare a proprietarului e complet diferit față de cum era pe la noi pe acasă.

Practic în UK după ce se încheia tranzacția financiară vechiul proprietar îi înmâna noului proprietar talonul mașinii, iar noul proprietar rupea partea de jos a talonului unde exista un mic formular și completa formularul respectiv cu datele lui, apoi băga formularul în cea mai apropiată cutie poștală și în scurt timp primea acasă un talon nou pe numele lui.

Era singurul demers ce trebuia făcut la achiziție pentru că funcționarii statului se ocupau de tot restul procedurilor din moment ce atât vânzătorul cât și cumpărătorul erau ușor de identificat, iar datele lor și datele mașinii le aveau deja.

Despre cum am tras eu un an de zile cu incompetența și impertinența ca să înmatriculez Dacia vă spun cu altă ocazie că e mult de zis și articolul ăsta e despre altceva, dar introducerea asta e utilă și pe viitor.

Despre cât de simplă de contabilitatea și fiscalitatea pe la britanici la fel vă voi povesti cu altă ocazie că sunt multe aspecte de trecut prin revistă.

Despre faptul că am un prieten ce a stat în chirie ani buni și a încheiat contractul în baza unui gentleman’s agreement cu un englez vă spun doar în trecere cu scopul de a vă sugera ideea că încă există britanici de modă veche ce fac acorduri verbale și le și respectă, chiar și cu străinii care sunt la rândul lor paroliști.

Despre faptul că există niște unii pe twitter, cu precădere români plecați din UK care se bucură la fiecare știre de rău despre britanici e musai să vă spun că altfel n-o să înțelegeți prea bine contextul.

Cam așa și individul din captura de ecran de mai jos, a fost în UK, a venit Brexit și a început să-i pută probabil așa că s-a exilat în Mecca democrației europene de unde a pus ca pinned tweet bijuteria de mai jos:

…and the “Fuck you” of the day goes to: @Nigel_Farage !

Pentru că nah! noi românii mereu am știut mai bine decât băștinașii ce e mai bine pentru ei sau că frustrările lor nu sunt justificate.

Din punctul meu de vedere fix astfel de atitudini justifică Brexit.

Dar hai să nu mai dezbatem personajul și să intrăm direct în pită cum zicea bunicul:

Frumos nu? Slava UE!