De vreo luna, sau poate mai bine, curg rauri de postari la adresa lui Tariceanu care se pronunta din cand in cand asupra pretului benzinei si motorinei sau asupra unor cresteri de preturi pe care el le considera doar presupuse.
N-am nici cea mai mica intentie sa vin cu explicatii economice si logice care sa dovedeasca faptul ca Tariceanu minte cu nerusinare. Aia e meseria unora ca Mindruta sau Guran.
Totusi, pentru ca poprul roman si mai ales contestatarii lui Tariceanu par sa sufere de un fel de amnezie de la an la an e musai sa scriu randurile astea ca sa va improspatez tuturor memoria.
Prin 2005, adica acum vreo 12 ani, guvernul Tariceanu a decis ca leul are mult prea multe zerouri si ca ar trebui sa mai taie din ele ca sa fie mai usor pentru populatie sa socoteasca atunci cand primeste sau da bani. Desigur, masura asta a fost prezentata opiniei publice ca avand o serie de beneficii majore pentru economie, iar romanul de rand a luat explicatia subreda oferita drept adevar absolut, mai ales pentru ca nici presa nu s-a chinuit prea mult sa-i ajute pe romani sa inteleaga cu ce ajuta taierea de zerouri.
Au fost cativa, destul de putini care au incercat sa explice populatiei ca singura masura efectiva a acestui proces reprezinta de fapt o metoda prin care guvernul Tariceanu a reusit sa mascheze inflatia si devalorizarea monedei nationale in raport cu cele internationale. A fost daca vreti, primul semnal al unei crize economice in Romania fara ca macar sa existe semnale elocvente in ceea ce priveste criza economica mondiala ce a lovit trei ani mai tarziu.
Totusi, pe perioada mandatului sau, Tariceanu a reusit un artificiu economic care a avut capacitatea sa induca perceptia unei stabilitati si cresteri economice nemaipomenite in Romania. E drept ca l-a ajutat foarte mult si contextul economic si social de pe atunci pentru ca Romania se finanta masiv de pe spinarea diasporei, ce ajutata de cresterile economice din vest avea capacitatea sa trimita foarte multi bani in tara, iar Romania intra in UE si beneficia de acces direct pe piata libera si de investitii care sa ridice suficient de mult stacheta.
Comparativ cu situatia din guvernarea anterioara firmele aveau la vremea respectiva mai multa incredere in economie, mai ales cu introducerea cotei unice, iar cei privilegiati care aveau in familie membri angajati pe la cine stie ce fabrica nou deschisa sau membri ce lucrau prin vest nu au simtit aproape deloc impactul inflatiei mascate pentru ca avea cine sa-i sponsorizeze. Aveau sa-l simta cu totii mai tarziu cand criza economica mondiala a pus capat iluziei unei economii solide pe care a construit-o guvernul Tariceanu, ajutat (repet) de contextul socio-economic national si mondial.
Asa ca, dragilor, data viitoare cand il mai auzit pe Tariceanu ca se pronunta pe astfel de subiecte sa nu-l mai luati in deradere si sa nu mai considerati ca sunt vorbele unui motociclist batran si senil cu sase neveste care habar n-are pe ce lume traieste pentru ca dimpotriva, el stie mult mai bine decat voi cum e lumea in care traim si cum se poate induce populatiei perceptia ca totul merge mai bine decat inainte. Dintre toti prim ministrii pe care i-a avut Romania, Tariceanu a fost singurul capabil sa calareasca valul favorabil si sa duca la bun sfarsit o astfel de cascadorie, iar impresia buna pe care a facut-o in randul multora explica si de ce, zece ani mai tarziu, partidul sau plin de oameni dubiosi a intrat in Parlament.
