Cand am plecat in urma cu aproape 4 ani mi-era sila de aproape tot ce insemna Romania pentru mine si pentru o mica perioada de timp m-am detasat de viata cotidiana din tara si am evitat orice contact direct.
Din diverse probleme personale am facut de-a lungul anilor cateva drumuri in tara si de fiecare data m-am intors inapoi mai dezamagit ca atunci cand am plecat. De fiecare data cand m-am dus am vazut oameni cu probleme din ce in ce mai mari, oameni deprimati si nemultumiti de ei in primul rand si apoi de tara in care traiesc.
Si oricat ar parea de inuman de fiecare data cand am vazut halul in care a ajuns tara m-am bucurat. Nu de necazul oamenilor de acolo ci de faptul ca am plecat de acolo. M-am bucurat mai ceva ca un copil care scapa de viata din ghetou si traieste decent in marele oras poate chiar in centrul orasului. Stiu suna cinic insa uitandu-ma in urma la riscurile pe care mi le-am asumat odata cu plecarea intr-un loc necunoscut fara a avea certitudinea zilei de maine macar, poate intr-unul din cei mai severi ani ai crizei financiare si uitandu-ma in acelasi timp la romanii care s-au plafonat si si-au acceptat conditia sociala admirand la TV adevarate telenovele sub forma de „emisiuni” politice sau de divertisment si tragand apa la baie doar odata pe zi ca sa nu consume nu am putut decat sa inteleg ca pana la urma Romania si romanii isi merita soarta.
Si totusi ceva s-a schimbat. Dar oare ce?
Romania pe care o cunosc de 24 de ani de la revolutie nu mai e aceeasi. In ultimul an l-am vazut pe Becali condamnat. Stiu, voi majoritatea suporterilor de la Steaua sau cei impresionati de vreunul din „gesturile” sale (in general bisericosi care pacatuiti zi de zi) ma veti combate. Fiindca nu-i asa, unui interlop ce a dat tunuri enorme i se poate ierta orice infractiune ca a dat cativa lei unor saraci in timp ce umbla cu televiziunile dupa el ca sa va spele pe creier cu „faptele” lui bune. Ba mai mult l-am vazut pe Becali, avocatii lui si o gramada de alti oameni incercand diverse scamatorii pentru a-l scoate din parnaie.
L-am vazut pe Fenechiu tremurand de frica si incaruntind intr-o perioada de cateva luni doar la gandul ca ar putea sa petreaca cel putin cativa ani in puscarie pentru tunul pe care l-a dat in dosarul „Transformatorul”.
Am vazut-o pe Monica Iacob Ridzi condamnata, cu executare, intr-un dosar in care bazele intregii anchete au stat in pixul unui jurnalist. E drept condamnarea e doar la prima instanta, mai exista alte cai de atac unde se poate rasturna situatia desi ma indoiesc.
L-am vazut pe Dumitru Dragomir, despre care credeam ca vom putea scapa doar mort la fel ca Ceausescu, plecat de la LPF dupa ce ani la rand a contribuit la degradarea fotbalului Romanesc si evident a performantelor in acest sens. In curand am sa-l vad si pe Mircea Sandu plecat de la FRF dupa ce soarta ne-a fost potrivnica acum cativa ani si nici macar boala de care suferea nu ne-a scapat de el si echipa nationala a continuat sa reprezinte rusinea meciurilor pentru participarea la diverse campionate.
Ba mai mult am vazut cum un fost sportiv, om de afaceri si o banca aparent fara nici o legatura intre ei au donat doua avioane turbojet pentru misiuni umanitare. E drept au venit tarziu, dupa ce doi oameni au murit in urma unei tragedii, iar altii au mari sanse sa ramana cu sechele morale si profesionale dupa acest accident. Dar donatiile au venit si doctorii nu vor mai risca sa intervina in misiuni medicale cu niste conserve zburatoare.
Si in acelasi timp am vazut niste judecatori de neinduplecat. Niste judecatori care dincolo de amenintari (fiindca primesc o gramada de amenintari de la interlopi), dincolo de spagile propuse (fiindca li se fac mereu propuneri si nu de fiecare data accepta) nu mai dau dovada de clementa fiindca probabil s-au saturat si ei ca profesia cu care se mandresc, ca prestigiul profesional si integritatea lor morala sa fie terfelite de astfel de specimene.
Si nu in ultimul rand am vazut cum romani de rand de-ai nostri „echipati” doar cu simplitate au urcat muntele si au salvat de la o moarte in chinuri pe alti romani de ai lor, plecati sa salveze vieti la randul lor. I-am vazut pazind trupul neinsufletit al unuia de-al lor ca sa nu-l sfasie animalele riscandu-si in acelasi timp viata lor in timp ce-si faceau procese de constiinta ca nu i-au putut salva pe toti.
Am vazut mult mai multe de-a lungul ultimilor ani, lucruri bune care nu-mi vin in minte acum. Lucruri care desi refuzam sa le intelegem importanta uneori arata o alta Romanie, o Romanie ce face pasi mici, dar importanti spre normalitate. Si asta ma face sa ma intreb: Sa fie oare asta Romania? … Romania pe care o vrem cu totii?
Ah ca mi-am adus aminte. L-am vazut pe Nastase din nou la parnaie!