img_8889-473×1024-1

Am dat în feed ieri peste un articol despre Sf. Parascheva și mi-am adus aminte ce orgie religioasă are loc la Iași în fiecare toamnă așa că am deschis articolul ca să văd puțin cum e argumentarea în anul ăsta și argumentarea sună cam așa:

„O spunem şi acum, o vom spune şi la discuţiile cu autorităţile locale, nu dorim niciun fel de restricţionare a pelerinilor, pe niciun fel de criterii. Pelerinajul se va desfăşura în aer liber, accesul se va face, ca şi anul trecut, pe culoar unic, de o persoană, la distanţă una de cealaltă, cu respectarea regulilor specifice acestei perioade, cu flux de intrare separat de cel de la ieşire ş.a.m.d. Nu ar trebui, aşadar, să fie nici un fel de pericol din punct de vedere epidemiologic”, a declarat Sturzu.

Acuma, economic vorbind popii ortodocși sunt cea mai joasă speță de capitaliști libertarieni. Între mitropoliți și Eugene Crabs din Bob Buretele Pantaloni Pătrați (pentru ăștia fără copii) nu există niciun fel de diferență.

Ori eu ca un bun evlavios ce sunt nu pot să nu mă întreb de ce oare au ăștia atâta curaj?

Dacă cărțile din care citesc sunt adevărate atunci cu siguranță măcar unul dintre ei are fir roșu cu tâmplarul, tatăl lui sau măcar cu portarul Petrică și astfel au informații din interior.

Iar dacă în definitiv cărțile alea nu sunt adevărate atunci sigur au ei pile pe la guvern și știu cum stă treaba pentru că altfel n-ar sta așa de relaxați.

De regulă ăștia care subscriu la mafia religioasă sunt oameni relativ deștepți, iar la fel ca într-o mafie sau într-un cartel de droguri, ăia care ajung mult mai sus au o serie de veleități și caracteristici pe care omul de rând nu le are.

Ori să-i suspectezi pe oamenii ăștia de incompetență și ignoranță crasă e cam greu.

Sunt relaxați pentru că probabil știu că pericolul nu e atât de mare precum ni se sugerează cu campaniile de marketing guvernamentale.

În altă ordine de idei…

By Mălin