In urma cu vreo 6 ani stateam linistit in micul meu magazin de servicii si accesorii IT si papetarie cand m-am trezit pe cap cu un individ.
Nu i-am retinut numele, insa o sa-l numim Costel in acest articol ca sa fie relatarea mai relevanta.
Costel venise in magazin cu o placa de baza deja demontata din al sau calculator si pe care m-a rugat s-o probez pentru ca nu-i mai mergea calculatorul.
Placa de baza respectiva avea un chipset Biostar sau Asrock, adica exact un model de chipset care avea reputatia de a se strica imediat dupa ce perioada de garantie a trecut.
Bineinteles ca nu i-am spus lui Costel acest lucru fiindca nu e etic sa faci reclama proasta produselor pe care le vinzi. Romanul de obicei vrea ieftin si bun si degeaba-i spui ca un produs care costa cu 20-30 lei are sanse sa dureze mai mult din punct de vedere tehnic pentru ca el nu-i dispus sa dea banii aia doar pe „vorbele” tale.
I-am spus insa ca placa lui de baza a depasit cu mult termenul de garantie (cred ca avea vreo 3-4 ani vechime) si ca testele pe care le-am facut confirma faptul ca a murit chipsetul si ca solutia pe care i-o recomand e sa-si faca upgrade la PC achizitionand o placa de baza noua cu un procesor nou deoarece modelul de arhitectura pe care era bazat calculatorul lui nu se mai fabrica si astfel alternativa pentru a pastra arhitectura actuala era sa achizitioneze o placa second-hand care n-are mai mult de 6 luni garantie in cel mai fericit caz. Nu voiam sa recomand solutia second-hand deoarece la vremea aceea orice sistem IT avea o perioada de 5 ani dupa care era deja considerat depasit atat moral cat si tehnologic.
Atunci Costel m-a rugat sa-i fac o oferta de pret atat pentru varianta recomandata de mine cat si pentru varianta second-hand. M-am conformat si i-am oferit clientului o estimare a costului pentru ambele variante mentionand bineinteles ca atat timp cat urma sa apeleze la mine montajul si reconfigurarea sistemului aveau sa fie gratis.
A trecut o saptamana, timp in care presupun ca respectivul a sondat piata si s-a interesat pe la concurenta privind costurile pe care le implica inlocuirea placii de baza defecte. Dupa o saptamana a revenit la magazin si m-a intrebat daca nu cumva o pot repara ca „plateste”.
Ca sa va faceti o idee, un kit de placa de baza cu procesor nou costa la vremea respectiva aproximativ 250 lei, iar una second-hand asemanatoare la specificatii tehnice cu cea defecta nu depasea 100 de lei.
Nu i-am recomandat o reparatie fiindca nu prea era posibila. Fiecare componenta electronica a unui calculator, telefon sau a unei tablete e realizata de un robot care lucreaza la o scara nanometrica sau micrometrica dupa caz si astfel orice electronist oricat de bine stie meserie si oricat de performante sunt scuele de care dispune nu poate sa repare chiar orice, cu atat mai putin sa inlocuiasca pe o placa de baza un chipset care e conectat la placa de baza prin zeci de conectori cu o grosime de maxim 0.5mm si cu o distanta intre ei la fel de mica.
Astfel, daca-i preluam placa de baza in service si o trimiteam mai departe unui service autorizat pentru reparatie in primul rand trebuia sa plateasca o taxa de diagnosticare ce variaza intre 20 si 50 de lei, trebuia sa plateasca piesa respectiva care evident trebuia comandata la producator pentru ca nimeni nu tine pe stoc asa ceva si nimeni nu repara asa ceva si daca prin absurd producatorul putea sa furnizeze piesa defecta atunci reparatia putea sa dureze minim 3 saptamani si costul final putea sa ajunga la peste 150 de lei.
Dincolo de asta simpla incercare de a repara asa ceva presupune anumite riscuri, riscuri pe care aproape nici un tehnician nu vrea sa si le asume pentru ca in eventualitatea unui defect aditional sau ulterior reparatiei clientul putea sa refuze sa plateasca vreun cost pentru o reparatie esuata, iar service-ul ramanea cu gaura in buget deoarece a trebuit sa plateasca in avans piesa montata.
I-am explicat toate aceste aspecte lui Costel pentru a-l face sa inteleaga de ce nu recomand reparatia, de ce n-am luat-o in calcul si de ce nu am mentionat niciodata o posibila reparatie a placii de baza defecte.
Raspunsul lui Costel a venit ca o sageata: „Apai… lasa ca o sa incerc eu s-o repar acasa ca am pistol de lipit si am mai reparat pe la televizoare si daca nu merge pe urma imi cumpar alta noua”. N-am mai zis nimic, l-am salutat in timp ce iesea pe usa si m-am gandit la ceea ce a spus.
Omul a mai reparat pe la televizoare, televizoare cu lampi nu LCD sau cu vreun sistem de tranzistori integrat. Si are pistol de lipit.
Ei bine pentru necunoscatori pistolul de lipit pornit e suficient ca sa strici aproape orice circuit integrat deoarece pistolul de lipit clasic cauzeaza un camp magnetic destul de puternic, iar circuitele de pe noile electronice sunt extrem de sensibile la diferente de camp magnetic si la fluctuatii magnetice puternice, motiv pentru care fiecare reparatie de specialitate se realizeaza folosind o statie de lipire ce se bazeaza pe un flux de aer cald.
N-am apucat sa-i spun ca-si pierde timpul si nici nu intentionam de fapt sa fac acest lucru pentru ca mi-a ajuns cat mi-a pierdut mie timpul si resursele cu „sondajul” pe care l-a facut. Nici nu l-am intrebat de unde anume o sa-si procure piesa care era defecta ca s-o inlocuiasca. Probabil dintr-un televizor.
Mi-am adus aminte de episodul acesta in timp ce povesteam cu un tehnician de la service-ul autorizat Apple (dupa ce mi-am predat „atelajul” ca sa mi-l repare sub garantie), despre cat de dificil e in ziua de azi sa repari un device mobil si chiar si un Macbook sau iMac din moment ce device-urile sunt din ce in ce mai subtiri, din ce in ce mai greu de desfacut, iar componentele din ele sunt din ce in ce mai inghesuite.