Nu stiu cum se face, insa in ziua de azi aproape totul pare facut de unica folosinta si cu intentia vadita a producatorului ca folosinta sa fie cat mai scurta pentru ca noi sa cumparam un produs mai nou.
Oarecum e de inteles chestia asta in anumite situatii si am dat cateva exemple intr-un articol mai vechi.
Absurda e de foarte multe ori abordarea unor producatori in raport cu consumabilele si am sa dau doua exemple in acest sens:
Cartusele de imprimanta:
Pe vremea cand lucram cu diverse scoli si primarii am dat peste o sumedenie de modele de imprimante achizitionate ieftin si ale caror consumabile costau o avere.
Probabil cel mai elocvent exemplu in acest sens e cel al unei imprimante Samsung (laser – nu mai retin exact modelul) care era setata sa considere cartusul gol dupa un anumit volum de pagini. Pentru imprimanta respectiva existau doua tipuri de cartuse. Unul de 3000 de pagini ce costa vreo 300 lei si altul de 5000 de pagini ce costa aproape 500 lei. Problema efectiva nu era pretul unui cartus ci faptul ca daca tipareai cu imprimanta respectiva 3000 sau 5000 de pagini (in functie de cartus) cu cate un punct minuscul pe fiecare pagina, cartusul era raportat ca fiind gol desi inca mai avea peste 90% din capacitate.
Exasperati de frecventa cu care trebuiau sa inlocuiasca consumabilele si de costul ridicat al fiecarui cartus (pentru ca asa se intampla cand cumperi ceva doar pentru ca la prima vedere e ieftin), cei de scoala respectiva mi-au cerut ajutorul. Dupa ce m-am documentat putin pe subiect am aflat faptul ca fiecare cartus avea montat un cip ce tinea evidenta la pagini si ca unealta potrivita impreuna cu softul potrivit pot sa reseteze cipul respectiv si sa permita nu doar o functionare mai mare pentru un cartus ci si reincarcarea lui.
De indata ce mi-am procurat cele necesare pentru resetarea cipurilor si reincarcarea cartuselor, costurile pentru consumabilele utilizate in imprimanta respectiva au scazut aproximativ de 10 ori pentru client. Norocul clientului a fost c-a pastrat toate cartusele utilizate anterior si astfel le-am putut reutiliza mai ales daca tinem cont ca de cele mai multe ori erau pe jumatate pline.
Desigur nu pot sa nu ma gandesc in acelasi timp la cei care au avut astfel de imprimante, sau modele cu un sistem similar si au aruncat la gunoi cartuse pe jumatate pline.
foto via GraphicStock
Bateriile:
Stiam de ceva vreme faptul ca de foarte multe ori bateriile chimice pe care le folosim zi de zi in telecomenzi, lanterne si o sumedenie de alte dispozitive se risipesc pentru ca in ciuda tehnologiei de care dispune omenirea in ziua de azi inca se produc baterii chimice de-a dreptul rudimentare. O baterie clasica in raport cu ceea ce se poate produce si ceea ce se produce de fapt folosind noi tehnologii e la fel precum era becul cu incandescenta al lui Edison (utilizat inca si azi pe alocuri) in raport cu noile becuri LED.
Probabil ca e un proces greoi si anevoios pentru a elimina de pe piata si de la productie niste consumabile bazate pe o tehnologie rudimentara si care polueaza din ce in ce mai mult, insa pana la urma primii pasi pentru protejarea pamantului si prevenirea cataclismelor cauzate de incalzirea globala tine si de inlocuirea factorilor profund daunatori cu alternative ce sunt deja viabile din punct de vedere tehnologic.
Cand vine vorba de baterii, probabil ca cel mai elocvent exemplu e cel al perifericelor produse de Apple pentru iMac, periferice care comunica prin Bluetooth si folosesc fiecare cate doua baterii banale R6 pentru alimentare.
E cam amuzant sa vezi cum compania care a reinventat informatica foloseste o tehnologie rudimentara pentru alimentarea perifericelor, cand de fapt exista alternative bazate pe litiu care nu doar ca sunt mult mai eficiente, dar pot sa fie si reincarcate de cateva ori.
Soarecul magic de la Apple de exemplu are nevoie de cate un set de baterii R6 in fiecare saptamana si nu merge cu acumulatorii clasici pentru ca acestia nu confera voltajul necesar functionarii. Asa ca de mai bine de 2 ani am stoc de baterii R6 special pentru a-i furniza mouseului puterea electrica de care are nevoie ca sa functioneze corect. Daca m-as rezuma doar la ceea ce-mi raporteaza mouseul atunci cand refuza sa functioneze as considera ca bateriile respective sunt numai bune de aruncat, doar ca nu-i chiar asa.
O baterie utilizata in mouseul de la Apple mai are de obicei 1,2 V (cam cat un acumulator clasic) si poate sa fie reutilizata intr-o telecomanda de TV pentru ani buni. In mod ironic toate bateriile pe care le scot din mouseul Apple le pot folosi pentru inca vreo 3-4 saptamani in tastatura Apple pana cand capacitatea lor de refacere chimica scade suficient de mult incat sa fie numai bune de aruncat.
E cat se poate de absurd, s-avem pretentia ca ne-am dezvoltat suficient de mult tehnologic incat sa protejam mediul si sa prevenim contaminarea in timp ce marilor producatori li se tolereaza in continuare productia sau utilizarea de consumabile ce creeaza risipa si care fara o reciclare corecta ajung sa polueze si sa puna in pericol sanatatea multora. Cand vad declaratiile celor de la Samsung si Apple pe tema poluarii, reciclarii sau incalzirii globale si stiu ca ambii sunt dati exemplu in randurile de mai sus pentru risipa pe care-o cauzeaza indirect imi dau seama ca bunele intentii ale lor sunt identice cu cele ale hipsterilor de la Fan Fest care voiau sa scape Rosia Montana de cianura, dar o umpleau de PET-uri si alte plastice.