Nu există umilință mai mare

Screenshot-2022-07-16-at-23.01.38

Ieri seară apăruseră pe Internet două variante ale vizitei lui Biden în Arabia Saudită pentru a negocia, pardon, voiam să zic cerși, creșterea producției de petrol.

Spot Media mănâncă căcat (sau poate că o fac fix Agerpres sau Reuters că n-am stat să merg pe fir) aparent pentru că din alte surse s-a confirmat ceea ce a scris Digi24 și anume că prințul moștenitor al Arabiei Saudite i-a promis lui Biden că va mări producția de petrol.

E drept că nu i-a dat lui Biden ceea ce a cerut pentru că pe lângă promisiune i-a dat și o lecție de economie prin care i-a explicat că o creștere necontrolată ar produce inflație.

Mă rog, e greu să faci un bătrân senil cu viziune de extremă stânga să înțeleagă cum face economia.

Totuși, știrea e cu totul alta și anume că cel mai puternic om din lume și-a luat o umilință pe măsură.

Practic prințul moștenitor al Arabiei Saudite și-a jucat extrem de bine cărțile. L-a primit pe Biden, l-a ascultat și a negociat, dar a avut mereu asul în mânecă, în timp ce Biden avea doar căciula în mână și stătea spășit.

Ori într-o negociere nu există umilință mai mare, atunci când tu ai avantajul, decât să-i dai adversarului ceea ce-și dorește. Nu-l poți umili mai rău decât să accepți ceea ce-ți cere el, dar cu condițiile tale.

Dacă-l refuzi rămâne la fel de puternic, dar dacă-i dai apă la moară și continui să-ți păstrezi avantajul atunci l-ai umilit.