Nervi, suparari si alte metehne balcanice

Ciprian (alias Gigel) se intreba pe twitter intr-o zi de ce toate filmele romanesti sunt drame…. chiar si comediile. Eu il combateam dand exemple de comedii reusite, dar Cipi avea dreptate… pana si marile comedii romanesti au un sambure de drama. Aceeasi drama a cotidianului de ieri, azi si miine. O drama perpetua de vreo 2000 de ani sau mai bine pe care ne-am insusit-o in identitatea de popor. De ce traim in drama? Pentru ca asa vrem. Pentru ca ne place sa ne plangem, sa ne complacem sa plangem unul pe umerii celuilalt sau sa ne schelambaim sa ne vada lumea ce tristi suntem. Foarte des ne enervam pe sefi, colegi, vecini, familie etc, dar nu refulam decat in cercul nostru stramt. Inghitim in sec si apoi ne miram de oribilitatile de la stirile de la ora 5, nimic altceva decat expresia unui popor indobitocit, inrobit emotional si cu capul atat de aplecat de a intrat in pamant. Am devenit orbi de emotii. Spre deosebire de Occidentali unde emotia a cazut de sute de ani pe planul doi, dupa ratiune, la noi emotia a pus stapanire pe tot: individ, familie, profesie, politica etc Totul are la baza emotie si cand vine unul si expune ceva logic e luat la misto sau injurat. Ne lipseste ratiunea ca indivizi si ca natie. De aceea nu putem fi ca occidentalii la care visam. Pana nu ne controlam emotiile si le punem in echilibru cu logica nu avem sanse de progres.

Astazi urlam de nervi, miine radem ca prostii. Apoi suspinam dupa o dragoste sau injuram o fosta iubire. Totul traim la maxim. Si ceea ce trebuie si ce nu trebuie. Pe strada, in trafic, la coada la ghiseu, la supermarket, in parc, la serviciu ne lasam prada emotiilor. Ratiunea ne-am uitat-o undeva cred in burta mamei care ne-a nascut… Adica la origini. O aveam de la natura, dar am uitat-o acolo. Si daca unii dintre noi inca o mai au la purtator, ea este atent decimata de toti cei ce ne inconjoara pe principiul: esti rational?!, piei Satana! Si sistematic esti tocat marunt pana ajungi sa pierzi orice farama de ratiune.

Te lupti, te razvratesti, te bati cu morile de vant, incerci imposibilul si apoi descoperi ca ai murit rational. Ca esti o epava emotionala ca restul. Sau fugi in strainatate. Te rupi de familie, rude, prieteni, colegi si dispari. Pleci atat de departe incat sa nu te mai poata influenta (macar nu in mod eficient). Sau mori. Pur si simplu. Trei variante simple. De fapt toate reprezinta o moarte, dar sub diferite forme…

Daca ajungi la acest punct de cotitura, mai ai o sansa. Inseamna ca ratiunea inca mai functioneaza si mai poti lua o decizie logica. Chiar daca adesea aceea decizie e de a iti suprima propria ratiune. O sinucidere intelectuala. O ingropare de viu in emotii. Aparent voita, dar mai mult fortata de imprejurari. Apoi din cand in cand mai zvacnesti, sau te mai rascolesti sub stratul gros de pamant emotional sub care te-ai ingropat… Dar degeaba. Este prea tarziu.

Decizii… greu de luat cand traiesti in Balcani unde emotia este simbol national si dicteaza istoria tuturor indivizilor acestor natii…