Interviu #2 – Grancea Maria (Bibliotecar & Muzeograf)

Doamna Grancea Maria este bibliotecar la Biblioteca Oraseneasca Avrig si muzeograf la Muzeul Orasului Avrig. De-a lungul anilor doamna Grancea a sustinut promovarea culturala a orasului Avrig si s-a implicat activ in educarea tinerelor generatii.

De asemenea doamna Grancea este si co-autor al unei enciclopedii istorico-culturale intitulata “Invitatie in Tara Oltului si Marginimea Sibiului”, unde a contribuit cu informatii pretioase privind istoria si cultura avrigeneasca.

Datorita aportului si efortului depus de doamna Grancea de-a lungul anilor, Biblioteca din Avrig a fost gazda unor oaspeti de seama, dar si subiectul unor distinctii la nivel national.

Din acest motiv i-am solicitat doamnei Grancea sa ne acorde un interviu pe care-l redam mai jos:

1. Odata cu aparitia si raspandirea internetului, a scazut numarul celor care vin la biblioteca pentru a se documenta pentru proiectele lor? Preferand astfel sa caute pe internet informatia necesara.

Grancea Maria: Într-o primă perioada, da, a scăzut simțitor interesul pentru documentarea din carte în favoarea documentării de pe internet, însă, pe de o parte bibliotecile au fost, în bună parte grație unui proiect-program „Biblionet”, dotate cu infrastructura necesară oferirii accesului la internet pentru public, pe de altă parte, în timp, mulți au înțeles capcanele în ceea ce privește documentarea de pe internet și s-au reorientat ȘI spre carte. În definitiv cele două pot „conviețui” împreună pe un segment de utilizatori. Și grație Biblionetului… internetul a ajuns să aducă un număr rezonabil de utilizatori în biblioteci.

2. De ceva vreme s-a inceput o cursa pentru digitalizarea bibliotecilor, in special a celor greu accessibile pentru omul de rand si vreau sa va intreb daca acest lucru ar putea accelera procesul de cercetare si cunoastere?

G.M.: Evident că da, există un fond uriaș de informație în biblioteci la care se ajunge extrem de greu, în special la cartea veche, documente, manuscrise, cărți rare, lucrări știițifice. Digitalizarea colecțiilor speciale deschide multora alt fel de oportunități spre cercetare.

3. Odata cu aparitia e-readerelor gen Kindle si intr-o societate puternic dezvoltata ca a noastra care credeti ca o sa fie destinul cartii asa cum o stim noi?

G.M.: E-readerele sunt extrem de comode putând înlocui un număr mare de cărți într-un obiect mic, ușor, tot mai accesibil, dar plăcerea de a răsfoi o carte în format clasic nu poate fi înlocuită cu nimic. Există încă destul apetit pentru această plăcere încât atât librăriile cât și bibliotecile să poată spera că nu vor fi nevoite să-și reducă spațiul fizic de depozit. De curând un adolescent pasionat de gadgeturi mi-a spus că e mai mândru să meargă spre casă cu un teanc de cărți împrumutate sub braț decât cu un e-reader fiindcă el simte că o carte are personalitate, iar când citește îi place să simtă foșnetul paginilor. Bine… cine știe? Se vor performa e-readerele ajungând să emită sunete de foșnet de pagini și… miros de cerneală tipografică. Un alt adolescent îmi spunea că iubește mirosul librăriilor și al bibliotecilor, că în acestea cartea are un miros diferit: de cerneală nouă în primele, de carte veche și mister în celelalte, dar la fel de plăcut pentru el ca cititor. Deci, există plăcerea pentru cartea clasică încă și la cei tineri, nu doar la cei care au crescut cu acest mod de a citi.

4. Inainte sa existe “scoala altfel” dumneavoastra ati implementat deja conceptul “biblioteca altfel” angrenandu-i si pe cei mici si pe cei mari in diverse activitati precum biblioatelierul si sezatorile printre altele. Cum au fost primite si privite la inceput aceste proiecte de catre comunitate?

G.M.: Surprinzător de bine încă de la început. Am strâns în 20 de ani atât de multe idei încât voi avea, probabil, nevoie de alti 20 să le pun pe toate în practică. Mi-am dorit să pun biblioteca în mijlocul comunității și să aduc, altfel, comunitatea în jurul cărții. Atât cei mari cât și cei mici au fost extrem de receptivi de la primele încercări și au venit cu încredere către aceste altfel de activități. Am fost prima bibliotecă din țară care a experimentat șezătoarea tradițională (nu aceea organizată ca spectacol demonstrativ) și, acum când noi am încheiat 4 sezoane, sunt numeroase biblioteci în țară care au preluat ideea. Am fost primii care au oferit un serviciu special – de „livrare” acasă a cărților comandate pentru împrumut, pentru cei cu disabilități majore locomotorii. Biblioatelierele, biblioboutique, clubul de vacanță au fost la fel, printre primele astfel organizate, la clubul de vacanță ideea a fost împrumutată, dar conceptul pe care l-am aplicat aici a fost original. Acum vin la biblioatelierele de vineri, de exemplu, între 50-80 de copii, iar vara, în vacanță drumurile duc, musai, și pe la bibliotecă. Cred că aceste activități pot fi incluse în acel tip numit „educație nonformală”.

5. Ati promovat fiecare activitate pe care ati realizat-o sau pe care ati organizat-o pe social media (Facebook). A ajutat aceasta promovare la atragerea unui public mai mare de-a lungul anilor?

G.M.: Da, mai ales în rândul copiilor și asta mai ales pentru că au văzut părinții ce se întâmplă aici. S-a creat un fel de rutină pentru unii părinți în a verifica ce se mai face la bibliotecă. La fel se întâmplă și cu trupa de teatru a bibliotecii, cu clubul de lectură sau orice alt gen de activitate, există posibilitatea de a alege la ce dorește să participe fiecare și evident, după una-două participări devine și utilizator „cu acte în regulă”. Promovarea de pe social-media a constituit și o formă de conexiune între bibliotecă și rudele/prietenii din strănătate ai celor ce participă la activitățile bibliotecii, unii sunt „prezenți” la șezători „alături” de cei rămași acasă, alții își văd copiii activi la ateliere, alții pur și simplu iau contact cu câte ceva din cele ce se mai întâmplă acasă.

6. Sunteti si muzeograf la Avrig. Judecand pe baza numarului de turisti care viziteaza muzeul din Avrig putem spune faptul ca obiectivele turistice locale sunt promovate insuficient de catre autoritati? Am putea ajuta noi, bloggerii la promovarea activa a obiectivelor turistice?

G.M.: Muzeul Avrig nu a fost promovat de autoritățile locale decât în foarte mică măsură deși s-a investit într-un masterplan turistic local. Muzeul a fost promovat, atât cât s-a putut de Bibliotecă, de Asociația Prietenii Avrigului  și de colega de la CIT sau de AJTSibiu. Avrigul este și el insuficient promovat, s-a pus accentul mai mult pe reședința de vară Brukenthal în detrimentul celorlalte obiective. Avrigul are una din cele mai frumoase biserici românești vechi din sudul Transilvaniei, are o serie de mici obiective încărcate de istorie, total „uitate” de autorități și are Valea Avrigului care este o poartă spre culmea Făgărașilor ce merită mult mai multă atenție. Eu, la Muzeul Avrig, atunci când ne permite timpul atât mie cât și turiștilor încerc să spun poveștile acestor obiective și… o vizită care pare că ar dura 15-20 min poate dura 1-2 ore, mai ales dacă turiștii sunt interesați și de războiul de țesut la care pot face o încercare. Orice promovare este binevenită. În acest an Muzeul face parte dintre cele 100 cele mai frumoase muzee din România recomandate într-un abum ce va apare în librării la sfârșitul lunii mai, dar asta nu este meritul autorităților ci a turiștilor care au trecut pe aici și au fost lăcut impresionați.

7. Ati descoperit o serie de talente in biblioteca din Avrig. Ne puteti spune cate ceva despre acesti copii talentati?

G.M.: Sunt mulți copii talentați, diversitatea activităților din bibliotecă le dă copiilor ocazia să-și manifeste sau chiar să-și descopere unul sau mai multe talente. Bogdan este un pasionat de astronomie și un foarte bun speaker așa că are ocazia, în bibliotecă, să-și pună în valoare talentul de conferențiar și să se facă cunoscut. Descopăr tot mai mulți copii talentați la desen, talentați la scris – acum avem un club de lectură în cadrul căruia, cu acești mici scriitori încercăm să scriem povești. Se pare că deja prima poveste începută devine un… adevărat roman pentru copii. Sunt copiii talentați la teatru, sunt speciali nu doar pentru felul în care interpretează ci și pentru faptul că ei singuri își fac adaptările de text, scenariul și regia, eu îi ajut doar pe partea de intonație și joc. Chiar și costumele și decorurile sunt, în mare parte, făcute de ei. Ce pot să spun despre acești copii? Ei bine la bibliotecă ei își pot deschide aripile. Sunt situații în care nici părinții nu știau „ce zace” în copilul lor.

8. A existat vreun proiect pe care ati vrut sa-l implementati si v-a lipsit sprijinul, fie el de natura logistica, mediatica, financiara sau sociala?

G.M.: Da, au existat mai multe și de regulă piedica a fost cea financiară. Unul dintre acestea este un proiect pe care aș fi dorit să-l realizez cu Filarmonica din Sibiu, pentru care discutasem cu Dl. Director: „Ora de muzică clasică”, prin care să facem în bibliotecă, prin intermediul unor concerte (4-6 instrumente), 4-5 concerte/an, o trecere în revistă atât a pieselor îndrăgite, celebre, a muzicienilor celebri cât și a instrumentelor și a rolului acestora într-o interpretare. CL nu a găsit „resursa” pentru a finanța acest proiect deși suma nu era mare raportată la beneficiul cultural-educativ al proiectului. Un alt proiect este o publicație a bibliotecii (1-2 nr/an) în care, pe lângă informațiile culturale, istorice sau literare să aibă loc creațiile copiilor talentați care activează la bibliotecă. Și au mai fost. N-am renunțat la ele, le-am amânat doar.

9. Avrigul are parte de sustinere neconditionata atat din partea unor straini (francezi, sasi etc.) cat si din partea avrigenilor de peste hotare. A contribuit internetul si implicit social-media la consolidarea acestor relatii si la cresterea nivelului de sustinere?

G.M.: În foarte mare măsură. Prin intermediul internetului acei prieteni rămân conectați la ceea ce facem noi aici și nu de puține ori au și dorit să contribuie. Mai puțin strănii, mult mai mult avrigenii stabiliți prin lume. Am primit astfel materiale pentru biblioateliere (copiii își duc acasă ceea ce lucrează la biblioateliere / biblioboutique, asta este una din marile lor bucurii), cadouri ca premii pentru unii dintre copiii talentați, obiecte și dulciuri, chiar și bani pentru campania socială pe care o facem în fiecare an de Crăciun pentru copiii săraci. Din Spania, din Italia, din Germania, din Olanda. Am primt donații de carte și de curând chiar și o imprimantă multifuncțională. Fotografiile sau filmulețele publicate din activitatea bibliotecii sunt preluate de cei care-și văd prieteni sau rude și nu de puține ori am avut participanți noi în unele activități pentru că rudele/prietenii din străinătate își doresc să-i vadă aici. Este o formă de a se rotunji frumos o comunitate : cei de aici cu cei de departe, fizic și virtual, într-o bibliotecă.

10. V-ati gandit vreodata sa le faceti celor mici un blog pe care sa-si scrie fiecare in stilul lui impresiile fata de evenimentele pe care le organizati, fata de activitatile si evenimentele din oras, dar si despre ultima carte citita sau chiar si despre experiente personale? Probabil ca postarile s-ar prezenta sub formatul compunerilor cerute de profesori la scoala, numai ca libertatea in alegerea temei si mai ales libertatea asuprea cursului narativ le-ar dezvolta simtul de observatie si mai ales le-ar inspirat libertatea de exprimare.

G.M.: Nu m-am gândit la un blog în acest mod. M-am gândit la un blog al bibliotecii în care să venim cu ceea ce facem aici, dar și cu povești din biblioteca noastră. Copiii au scris in jurnalele pe care le începem în fiecare an, au scris poezii, mici povești, texte, dar mai ales au desenat. Da, parte din aceste mici scrieri pot să apară pe blog. Nu de puține ori textele lor au sunat așa” Azi am fost la Bibliotecă cu …, … și … Am citit / pictat/ … A fost cea mai frumoasă zi din viața mea.” Când un copil scrie că cea mai frumoasă zi din viața lui a fost cea petrecută la bibliotecă ce poți, ca bibliotecar, să-ți dorești mai mult? Ne jucăm de-a scrisul în multe feluri: concursuri – Reporter în localitatea mea, Scrie o poveste din vacanța ta; amestecăm personaje din povești diferite și scriem o poveste nouă, poezii, scrisori, etc. Multe dintre ele pot apare pe un blog sau într-o revistă. Adevărul este că publicarea unor astfel de scrieri creează competitivitate iar dacă acest lucru se întâmplă în afara cadrului creat de școală, deci într-un context de… liber arbitru, atunci avantajul, câștigul, pentru copil este mult mai mare, la fel și interesul copilului pentru astfel de creații.

Lasă un răspuns