Dupa aproape 4 ani cu iMac

Screen Shot 2017-04-22 at 06.58.40

Din 1996 cand am pus mana pe primul meu PC, un 8086 si pana la finalul lui 2013 am lucrat numai cu PC-uri si cu diverse distributii de Linux sau Windows, insa aproape deloc cu dispozitive Apple si implicit macOS.

E drept ca la un moment dat am inceput sa fiu interesat de produsele Apple fara sa am intentia de a cumpara vreunul din ele prea curand, mai ales din motive de natura financiara.

Totusi la finalul lui 2013 dupa ce facusem o serie de economii m-am gandit ca a cam venit vremea sa fac un upgrade in ceea ce priveste calitatea dispozitivului de pe care lucrez si sa inlocuiesc laptopul (un HP Elitebook) de pe care lucram cu un iMac.

Nu m-a impresionat prea tare designul minimalist ci mai degraba gradul de functionalitate, securitate si stabilitate pe care-l oferea sistemul de operare ce intre timp devenise gratuit asa ca am profitat de prima oferta disponibila ca sa-mi iau un iMac ale carui specificatii hardware le gasiti mai jos:

N-am pus foarte mult accentul pe harware fiindca in definitiv il achizitionam pentru munca nu pentru jocuri sau editare video avansata asa ca cei 8GB RAM si procesorul i5 erau mai mult decat aveam nevoie la vremea respectiva dat fiind faptul ca deja lucram de cativa ani pe laptopul HP cu procesor i3, 4GB de RAM si ruland Linux (din motive de securitate) intr-o masina virtuala peste Windows 7.

Musai sa recunosc faptul ca mi-a luat ceva timp sa ma adaptez la tastatura fara numpad, la mouseul cu scroll invers si la utilizarea de noi combinatii de taste mai ales pentru ca pe macOS tasta CMD inlocuieste CTRL.

A doua problema a fost evident lipsa unor programe si/sau functii cu care eram deja obisnuit pe tandemul Windows/Linux pe care-l foloseam anterior, insa dupa cateva ore de cautari am gasit alternative (uneori mai bune) atat gratis cat si cu plata.

Pana la primul update al sistemului de operare n-am avut deloc probleme de stabilitate, insa dupa update a inceput sa-si dea un soft-restart de fiecare data cand volumul de memorie consumata depasea 90%. Intai am crezut ca e vorba de vreun modul de memorie defect, insa dupa cateva teste si research facut online am concluzionat ca e un bug in sistemul de operare ceea ce a fost ulterior confirmat si rezolvat cu un nou update.

Apoi a venit un update major la sistemul de operare numit El Capitan si cu el au incetat sa mai functioneze o serie de programe, precum un client de VPN care era de neinlocuit. A fost din nou nevoie de ceva research online ca sa-l pot inlocui cu o versiune mai veche ce functiona aparent impecabil. Cu restul programelor care nu au mai functionat nu mi-am prea batut capul ci le-am eliminat complet sau le-am inlocuit cu alternative.

Cu vreo 4 luni inainte sa-mi expire garantia (Apple da doar 1 an de garantie, insa UE si statul Spaniol obliga firmele de tech sa dea doi ani) in timp ce lasasem iMac-ul sa proceseze in background un timelapse din vreo 3400 de cadre i-a crapat placa video si m-am trezit ca nu mai afiseaza nimic pe ecran. 

Nestiind ce are si fiind incapabil sa-l desfac (in primul rand pentru ca pierdeam garantia si apoi pentru ca n-aveam uneltele necesare) am facut putin research pe net si am incercat diverse metode de reset fara sa am prea mult succes.

Fiindca reusisem sa-mi dau seama ca de fapt porneste si intra in sistemul de operare am concluzionat ca defectul poate sa fie doar de natura video fie de la placa fie de la monitor asa ca am luat la rand magazinele de IT in cautarea unui adaptor care sa-mi permita sa-i leg un monitor cu iesire D-Sub si dupa o dupamiaza intreaga am reusit sa gasesc un astfel de adaptor.

Odata trecut prin adaptor iMac-ul a recunoscut imediat monitorul conectat si si-a ajustat rezolutia automat, permitandu-mi astfel sa confirm natura defectului si sa fac o serie de teste suplimentare.

Au urmat apoi cateva saptamani in care am lucrat de pe iMac folosind monitorul aditional fiindca intentionam sa-l inlocuiesc daca era posibil cu o generatie mai noua sau daca asa ceva nu era posibil atunci voiam sa-i fac upgrade si evident sa-l las cat mai putin in service.

Fiindca mi-au inteles motivele si nevoile cei de la care l-am cumparat mi-au pregatit toate actele necesare pentru procedurile de garantie si m-au trimis cu iMac-ul direct la serviceul oficial al Apple din insula fiindca in modul asta scuteau pana la patru zile din timpul pierdut cu intermedierea procedurii de garantie.

Cei de la serviceul Apple mi-au confirmat faptul ca nu pot sa-mi inlocuiasca iMacul atat timp cat defectul nu vizeaza o componenta pe care ei nu pot s-o inlocuiasca, dar ca pot sa-mi faca upgrade-urile pe care le vreau concomitent cu reparatia defectiunii.

Am cerut o estimare de pret pentru a inlocui HDD-ul de 1TB cu un SSD de 256GB si pentru dublarea memoriei, insa am renuntat ulterior la dublarea memoriei fiindca treaba asta insemna efectiv inlocuirea celor doua placute de 4GB cu alte doua de 8GB si ridica costurile enorm de mult. M-am decis totusi sa dublez capacitatea SSD-ului fiindca mi se incadra in buget si pe deasupra cei de la service mi-au facut si 50% discount la manopera pentru operatiunea respectiva.

O saptamana mai tarziu aveam iMac-ul din nou functional si mult mai rapid decat inainte odata cu trecerea la SSD, trecere ce evident m-a facut sa cheltuiesc din nou economiile.

Au mai trecut inca doi ani de atunci, timp in care iMac-ul a functionat aproape fara oprire timp de cel putin 6 zile in fiecare saptamana si pot sa spun ca n-am mai avut parte de probleme.

Sistemul de operare a devenit mult mai stabil si am avut parte de un soft-reset o singura data in ultima jumatate de an, iar compatibilitatea in ceea ce priveste programele a cam ramas la fel, doar ca am invatat sa-mi aleg programe care sunt intr-adevar intretinute pentru a nu avea ulterior dureri de cap.

Am instalat de fiecare data pe el doar strictul necesar si in pofida zvonurilor privind utilizarea unor browsere sau aplicatii ce sunt capabile sa ucida SSD-ul, al meu e inca bine mersi si sper sa mai tina macar inca pe atat:

Astfel bazandu-ma pe experientele avute in cei aproape patru ani e musai sa trag o serie de concluzii:

  • iMac (ca orice produs Apple de altfel) e scump, insa pretul e pe deplin justificat de calitatea pe care o ofera;
  • Ca orice produs electronic exista riscul ca anumite componente sa se defecteze, insa nivelul de calitate si atentie pe care-l primeste clientul atunci cand invoca garantia e net superior oricarui alt produs/producator;
  • Sistemul de operare functioneaza impecabil cu driverele componentelor hardware fiindca e croit special pentru compoentele utilizate si nu utilizeaza resurse generice precum se intampla la alte sisteme de operare;
  • Exista buguri si vulnerabilitati ca si in alte cazuri, insa severitatea si cantitatea lor e mult mai mica decat in cazul Windows;
  • Anumite updateuri pot sa "strice" compatibilitatea unor programe ce nu sunt intretinute de developerii lor. Aici nu e treaba celor de la Apple fiindca echipa care se ocupa de updateurile macOS si a celorlalte sisteme de operare dezvoltate de Apple ofera developerilor versiuni beta ale noilor versiuni cu mult inainte ca acestea sa fie disponibile utilizatorilor, iar daca developerii n-au interes sa tina pasul inseamna ca programul respectiv nu prea merita sa fie utilizat. Oarecum dezinteresul asta se propaga si asupra problemelor de securitate;
  • Daca se ia curentul in timp ce lucrezi la ceva fara sa salvezi nu iti vine sa te spanzuri de grinda atunci cand revine curentul cum se intampla de altfel in cazul altor sisteme de operare fiindca macOS are o functie de autosave ce pastreaza datele in proportie de 99% si le restaureaza in fisierele cu care lucrai de indata ce a repornit;
  • Apoi, daca nu ai minime cunostiinte de IT si habar n-ai sa folosesti terminalul sau sa intelegi concepte de baza ale unui sistem de operare o sa-ti fie aproape imposibil sa rezolvi anumite probleme singur si doar in baza informatiilor pe care le gasesti pe forumuri, iar suportul tehnic evident costa;
  • Daca n-ai dat in viata ta bani pe produse software si crezi ca o sa gaseti mereu tot ceea ce-ti trebuie via Filelist atunci mai mult ca sigur ca macOS nu e pentru tine.

Nu cred ca mai e nimic de zis pe subiect, cel putin din puctul meu de vedere, insa daca aveti opinii pro sau contra sau pur si simplu aveti vreo intrebare legata de iMac si macOS aveti la dispozitie sistemul de comentarii.